Sfîntul Ierarh Nectarie de Eghina,
Episcopul Pentapolei, canonizat în anul 1961
(9 noiembrie)
Acest sfînt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de
Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei,
din Părinţi săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie,
bucurîndu-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani
de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază
teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici sufletul său începe să-L descopere
pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin
cugetarea la cele dumnezeieşti.
La vîrsta de douăzeci de ani, tînărul Anastasie se stabileşte
în insula Hios, povăţuit de Duhul Sfînt, unde predă religia la o şcoală de
copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita
chinovie, numită "Noua Mînăstire", primind tunderea monahicească la şapte
noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai tîrziu, la tunderea în marele şi
îngerescul chip al schimniciei, avea să primească numele de Nectarie, pe care
l-a purtat toată viaţa.
După ce termină studiile teologice la Atena, în anul 1885,
Nectarie a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind
hirotonit preot şi apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă
din Libia superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar
al patriarhiei, predicator la biserica Sfîntul Nicolae din capitala Egiptului,
devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu
cu multă răbdare, smerenie şi blîndeţe. De aceea era mult căutat de credincioşi
şi iubit de toţi.
Văzînd diavolul că nu-l poate birui cu mîndria şi iubirea
de sine a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu altă armă
tot aşa de periculoasă, adică cu invidia şi gelozia din partea celorlalţi
ierarhi şi slujitori ai Bisericii de Alexandria, vorbindu-l de rău către patriarh,
cum că doreşte să-i ia locul. Aceasta a tulburat pe toţi şi a făcut să fie
eliberat din cinstea arhierească în care se afla.
Cerîndu-şi iertare de la toţi, a dat slavă lui Dumnezeu căci
şi cu dînsul s-a împlinit cuvîntul Mîntuitorului, Care zice: Fericiţi veţi
fi cînd vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvîntul rău împotriva
voastră, minţind din pricina Mea (Matei 5,11). Apoi s-a retras la Atena,
în anul 1891, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, avînd toată nădejdea
numai în Dumnezeu şi în rugăciunele Maicii Domnului.
Aici a fost cîţiva ani predicator, profesor şi director al
unei şcoli teologice pentru preoţi, pînă în anul 1894, reuşind să formeze
duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe care îi hrănea cu cuvintele
Sfintei Evanghelii şi cu scrierile Sfinţilor Părinţi. Apoi făcea slujbe misionare
în parohiile din jurul Atenei.
În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat
isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace,
bucurie, blîndeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat
pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea întotdeauna
pace şi bucurie în Hristos, nebăgînd în seamă defăimarea şi osîndirea celor
din jurul său.
Dorind la bătrîneţe să se retragă la mai multă linişte, a
construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi şi ucenici,
o frumoasă mînăstire de călugăriţe în insula Eghina din apropiere, rînduind
aici viaţă desăvîrşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se
retrage definitiv în această mînăstire şi duce o viaţă înaltă de smerenie
şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arzînd cu duhul pentru
Hristos, Mîntuitorul lumii şi pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvîntare,
rugăciune şi cuvînt de folos sufletesc.
Pentru viaţa sa înaltă, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul
Nectarie de Harul Duhului Sfînt. Pentru aceasta mulţi bolnavi şi săraci alergau
la biserica mînăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după primul
război mondial, numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau
la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfîntul Nectarie a dat poruncă maicilor
ce se nevoiau în mînăstirea sa să împartă la cei lipsiţi orice fel de alimente
şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea
şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile fericitului
Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.
Într-o vară, fiind mare secetă în insula Eghina, cu rugăciunile
Sfîntului Nectarie a venit ploaie din belşug şi au rodit ţarinile, încît toţi
s-au îndestulat de hrană. De aceea, toţi - mireni şi călugări, săraci şi bogaţi
-, cinsteau pe Sfîntul Nectarie, ca pe păstor şi un vas ales al Duhului Sfînt
şi urmau întru toate cuvîntul lui. Astfel, el era totul pentru toţi, căci
putea toate prin Hristos, Care locuia în el. Apoi era foarte smerit şi blînd
şi nu căuta cinste de la nimeni. Iar în timpul liber lucra la grădina mînăstirii,
îmbrăcat într-o haină simplă, încît toţi se foloseau de tăcerea şi smerenia
lui.
Pe lîngă multele sale ocupaţii duhovniceşti, Sfîntul Nectarie
a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie
a Bisericii, întărind tradiţia Sfinţilor Părinţi în patria sa, împotriva influienţelor
occidentale care asaltau ţările ortodoxe.
Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfîntului
Nectarie numeroase ispite, căutînd să-l biruiască. Astfel, numeroşi slujitori
şi ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra fericitului,
făcîndu-i multe ispite. Dar Dumnezeu îl izbăvea din toate necazurile.
Trăind ca un înger în trup, şi iubind neîncetata rugăciune,
tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfîntul Nectarie trăgea pe mulţi
la Hristos, revărsînd în jurul lui, pacea, bucuria şi lumina cea necreată
a Duhului Sfînt, prin care mîngîia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia
lui. Din această cauză, diavolul, nerăbdînd nevoinţa lui, pînă la sfîrşitul
vieţii sale a ridicat împotriva Sfîntului multe calomnii şi vorbe rele din
partea multor clerici şi ierarhi greci, care, din cauza invidiei, îl cleveteau
şi îl acuzau, atît pe el, cît şi mînăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le
răbda pe toate, în numele lui Hristos, Care locuia în inima sa.
Simţindu-şi sfîrşitul aproape, pe cînd făcea un pelerinaj
cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfîntul Nectarie a descoperit
ucenicilor săi că în curînd va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a
fost dus la un spital din Atena. Dar el răbda cu tărie toată boala şi ispita,
aşteptînd cu bucurie ceasul ieşirii sale din această viaţă.
După aproape două luni de suferinţă, Sfîntul Nectarie şi-a
dat sufletul cu pace în mîinile lui Hristos, la opt noiembrie, 1920, izbăvindu-se
de toate ispitele acestei vieţi, pentru care s-a învrednicit să se numere
în ceata sfinţilor lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plîns mult, l-au
înmormîntat, după rînduială în biserica zidită de el, făcînd multe minuni
de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui.
Trecînd mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat
în mormînt întreg şi nestricat, răspîndind multă mireasmă. La trei septembrie
1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormînt şi aşezate în biserica
mînăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvîntare. Iar în anul 1961,
Sinodul Bisericii din Grecia, văzînd numeroasele minuni care se făceau la
moaştele sale, l-au declarat sfînt, cu zi de prăznuire la nouă noiembrie,
devenind astfel cel mai venerat sfînt din această binecuvîntată ţară ortodoxă.
Zilnic credincioşii se închină la moaştele Sfîntului Nectarie şi la mormîntul
său, făcînd din mînăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj
din toată Grecia.
Cu rugăciunile Sfîntului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie
Cuvinte cheie: Sfantul Ierarh Nectarie de Eghina, Sfantul Nectarie de Eghina, Sfantul Nectarie
Cautare:
Vizualizari: 1717
Id: 1945
Imagine:
Share:
