Sfantul Ioan Damaschin - viata si opera

Introducere viata si opera Sfantului Ioan Damaschin

Sf. Ioan Damaschin, ultimul parinte bisericesc, s-a nascut in Damasc - de aici si numele de Damaschin - la inceputul celei de a doua jumatati a secolului VII dintr-o familie nobila si bogata, care se gasea in fruntea administratiei fiscale a Siriei inca de la inceputul secolului VII. Cu toate ca Siria a avut nefericirea sa treaca sub diferite stapaniri, totusi membrii familiei lui Damaschin, care ocupau succesiv aceasta inalta dregatorie, n-au fost inlaturati din functia lor.

Cel care face celebra familia lui Damaschin, dar de o celebritate cu nume rau printre ortodocsi, a fost bunicul teologului nostru, numit Mansur; acesta a avut nefericitul rol de a trata capitularea Damascului la 4 septembrie 635 in mainile arabilor. Eutihie (876-940), patriarhul Alexandriei, il acuza formal de tradare; Teofan (sec. VIII- IX) insa si Elmakinus (+ 1247), apara suficient memoria strabunului lui Damaschin.

Lui Mansur a succedat fiul sau Sergie sau, cu numele arab, Sargun ben-Mansur, tatal Sfantului Ioan Damaschin. Dupa marturisirea cronografilor arabi si crestini, Sergie a fost consilierul intim al califilor Moawiya (660-680) si Abd-el Metak (685-705), nu numai in afacerile de stat, dar chiar si la petrecerile lor, care depaseau dupa marturisirea lui Abulfaraj (+ 1286), limitele prescrise si de morala islamica si de cea crestina. Totusi a stiut sa foloseasca influenta pe care o avea la curtea califilor in favoarea crestinilor. Un caz ni-l da insusi Teofan, care ne povesteste ca Sergie a impiedicat pe Abd-el Melak sa distruga in folosul mahomedanismului frumoasele coloane ale bisericii din Ghetsimani.

Sergie, cu situatia sociala pe care o avea, a dat fiului sau, Ioan, o educatie aleasa, angajand ca preceptor al lui si al fiului sau adoptiv Cosma, pe un calugar cu numele Cosma, originar din Italia, rascumparat din robie.

Dupa moartea tatalui sau, adica cam dupa 690, Ioan ocupa aceeasi dregalorie pana in anul 718, cand califul Omar II (717-720) porneste o politica sangeroasa contra crestinilor. Acest calif intelege ca in statul sau sa nu ramana decat mahomedani; pentru aceea interzice consumatia vinului in orase, sileste pe crestini sa se faca mahomedani, omorand pe cei care se opuneau si decreteaza ca un crestin nu poate ocupa o functie inalta in stat. Probabil ca Omar II a cerul lui Ioan sa-si mentina postul in schimbul credintei. Ioan, insa, refuza, sacrificand rangul si situatia sociala pentru Mantuitorul Hristos.

Dupa ce si-a impartit, dupa porunca Domnului, averea la saraci si la biserici si a dat libertate robilor sai, s-a retras impreuna cu fratele sau adoptiv, Cosma, in celebra manastire palestiniana a Sfantului Sava. Aici n-a venit ca un necunoscut: a adus in primul rand pozitia sa sociala si numele familiei pe care, prin activitatea sa, l-a imortalizat. Patriarhul Ioan V al Ierusalimului (706-735 sau 745) pentru a-l avea mai aproape il hirotoniseste preot si-l insarcineaza sa predice in Biserica Invierii din Ierusalim.

Faima lui de adanc cunoscator al problemelor teologice se raspandeste, iar cand Leon Isaurul (717-740) publica edictul contra icoanelor (726) patriarhul Ioan V al Ierusalimului se adreseaza lui Ioan. Acesta ia condeiul si scrie, dupa cum insusi ne spune, pentru a nu ascunde in pamant, ca sluga cea nevrednica, talantul care i s-a dat de Dumnezeu. De la aparitia iconoclasmului este neobosit: imediat ce afla de edictul imparatului Leon Isaurul, scrie primul tratat contra ereziei; scrie apoi al doilea tratat pentru credinciosii care nu intelesesera primul tratat, iar putin mai tarziu scrie al treilea tratat, sistematizand ideile des pre cultul icoanelor cuprinse in primul si al doilea tratat. Nu se multumeste numai cu scrisul, ci lupta fara preget. Ia parte activa la sinodul antiiconoclast al episcopilor orientali. Rolul sau in dezbaterile acestui sinod este atat de mare, incat posteritatea a atribuit lui Damaschin anatematizarea imparatului Leon.

Lupta sa contra iconoclasmului se poate asemana cu lupta lui Atanasie contra arianismului. Ca si acesta, Damaschin nu-si gaseste rost existentei sale decat invingand noua nalucire diavoleasca. El este crainicul adevarului, aparatorul neinduplecat al traditiei, strigand continuu: “sa nu depasim hotarele vesnice pe care le-au pus parintii nostri, ci sa tinem predaniile asa cum le-am primit”, el este vrasmasul inversunat al iconoclasmului. Ce a insemnat Damaschin pentru erezia iconomaha poate cunoaste cineva din ploaia de anateme cu care sinodul iconoclast de la 754 acopera memoria teologului nostru: “Voi (imparatilor) ati distrus ideile eretice ale lui Gherman, ale lui Gheorghe si ale lui Mansur. Anatema lui Gherman, cel nehotarat, adorator al lemnului. Anatema lui Gheorghe, cel de acelasi gand cu el, care a falsificat invataturile parintilor. Anatema lui Mansur, cel cu nume rau si cu gand saracinesc. Anatema lui Mansur, inchinatorul icoanelor si scriitorul de lucruri false. Anatema lui Mansur, insultatorul lui Hristos si dusmanul imperiului. Anatema lui Mansur, didascalul nelegiuirii si falsul talmacitor al Sfintelor Scripturi. Anatemele acestui sinod sunt apologia cea mai stralucita a luptei pe care Sf. Ioan Damaschin a dus-o contra iconoclasmului. Gherman al Constantinopolei (715-730) si Gheorghe din Cipru abia sunt pomeniti. Lui Ioan Damaschin insa i se rezerva o impatrita anatema, onorandu-l si cu titlul de didascal al nelegiuirii. Monahul de la sf. Sava si consilierul intim al patriarhului Ioan V al Ierusalimului nu era deci pentru episcopii adunati de Constantin Copronim (740-775) la Ieria un simplu combatant al ereziei ca Gherman sau Gheorghe, ci un teolog, un sistematizator al teologiei venerarii icoanelor, pentru aceea si anatemele sunt mai multe, pentru ca era mai de temut.

Ioan Damaschin, insa, nu-i numai indreptarul credintei pentru cei de departe, ci si oracolul teologic al celor de aproape din cuprinsul patriarhatului Ierusalimului sau Antiohiei. Lui se adreseaza Petru, episcopul Damascului, pentru a combate pe episcopul iacobit al Dareii, si tot lui isi exprima nedumeririle sale asupra duratei postului mare calugarul Comitas. Mai mult, altii il roaga sa le scrie marturisirile de credinta, cum face Ilie, episcopul monotelit maronii al Iabrudului, marturisire pe care trebuia sa o citeasca in fata mitropolitului Petru al Damascului. Unele expresii ale lucrarilor sale si unele titluri ale manuscriselor ne permit sa presupunem ca a fost si profesor in adevaratul inteles al cuvantului. Ioan poseda calitatile unui profesor: “claritatea, preciziunea termenilor, dragostea de distinctii si argumentare, obiceiul de a recurge la comparatiile cele mai simple pentru a face sa se inteleaga doctrinele cele mai inalte”.

Dar lucru curios, in timp ce scriitorii bizantini din secolele VIII -IX cunosc pe Damaschin numai in ipostaza de luptator contra iconoclastilor, sau de “didascalos aristos” cum ni-l prezinta Teofan, cei din secolul XI cunosc pe Damaschin mai mult ca melod si imnograf decat ca teolog.

Imnele si cantarile sale se raspandisera in toata lumea crestina si cucerisera toate inimile in dauna teologului. Atat de mult placeau cantarile sale, incat Suidas (secolul XI) spune ca imnele sale n-au fost egalate si nici nu vor fi egalate, cat va fi lumea si pamantul.

Sfantul Ioan Damaschin a activat in manastirea Sf. Sava si in Ierusalim, de unde si numele sau de Aghiopolit. De la 734, insa, pana la sfarsitul vietii sale sta “in manastirea sf. Sava impreuna cu nepotul sau Stefan.

Spre sfarsirul vietii, Sf. Ioan Damaschin, dupa cum ne relateaza viata atribuita patriarhului Ioan al Ierusalimului, a facut o revizuire a operelor sale in ce priveste fondul si forma. Stirea nu pare eronata, caci se observa considerabile deosebiri pentru aceeasi lucrare in diferite manuscrise. Ceea ce n-a lipsit adancului teolog si filosof, nici graitorului de cuvinte de aur si nici vestitului si neintrecutului imnograf, a fost crestineasca lui smerenie. Pe cat de mult se suise pe treptele intelepciunii omenesti, pe atat de mult se coborase pe treptele umilintei crestine. Si marturie sta intreaga sa opera, care convinge si de inaltimea de gandire a teologului, dar si de smerenia crestinului.

Aceasta smerenie eminent crestina trebuie sa fi impresionat pe contemporanii sai si negresit, dupa moartea sa, faima smereniei lui a intovarasit faima intelepciunii sale. Cu tot caracterul legendar al vinderii cosurilor la Damasc si al curatirii murdariilor ignobile ale lavrei Sf. Sava, aceste date ale vietii sale aghiografe pastraza in ele valoare de simbol.

Sf. Ioan Damaschin moare in manastirea Sfantului Sava in anul 749. Despre mormantul si chilia lui vorbesc toti pelerinii care au vizitat vestita manastire palestiniana. Opera Sfanrului Ioan Damaschin este foarte variata si bogata. Ea imbratiseaza: dogma, polemica, exegeza, morala, ascetica, omiletica si imnologia. In aceasta introducere ma voi margini sa dau numai titlurile lucrarilor sale, deoarece, pe de o parte, nu intra in cadrul introducerii sa vorbesc pe larg de fiecare din lucrarile teologului icoanelor si al hristologiei, iar pe de alta parte, pregatesc un studiu de mari proportii asupra operei si doctrinei Sfantului Ioan Damaschin.

I. Opere dogmatice:

1. Izvorul cunostintei, compus din trei parti:

a) Capitole filosofice (Logica), MG, XCIV, col. 525-676.

b) Despre erezii , MG, XCIV, col. 677-680.

c) Expunerea exacta a credintei ortodoxe (Dogmatica) , MG, XCIV, col.

789-1228.

2. Libel despre dreapta credinta, MG, XCIV, col. 1421-1432.

3. Despre Sfanta Treime, MG, XCV, col..9-18.

4. Epistola catre arhimandritul Iordan, despre imnul Trisaghion , MG, XCV,

col. 21-62.

5. Introducere elementara in dogme , MG, XCV, col. 99-112.

6. Despre cei in credinta adormiti, MG, XCV, col. 247-278.

7. Expunerea credintei, MG, XCV, col. 417-438.

II. Opere polemice:

1. Trei tratate contra celor care ataca sfintele icoane , MG, XCIV, col.

1232-142050.

2. Tom ca din partea prea sfintitului Petru episcopul Damascului catre asazisul

episcop iacobit al Dareii , MG, XCIV, col. 1435-1502.

3. Despre firea compusa contra acefalilor , MG, XCV, col. 111-126.

4. Despre cele doua vointe si activitati si despre celelalte insusiri naturale

ale lui Hristos si pe scurt si despre cele doua firi si o singura ipostasa, MG,

XCV, col. 127-18651.

5. Contra ereziei nestoriene , MG, XCV, col. 187-224.

6. Dialog contra maniheilor , MG, XCIV, col. 1505-1584.

7. Discutia dintre un saracin si un crestin, in doua recenzii , MG, XCIV, col.

1585-1598 si MG, XCVI, col. 1335-1348.

8. Discutia lui Ioan ortodoxul cu un maniheu , MG, XCVI, col. 1319-1336.

9. Despre balauri , MG, XCIV, col. 1599-1604.

III. Opere exegetice:

1. Comentariu la epistolele sfintului apostol Pavel, dup a Sf. Ioan

Hrisostom , MG, XCV, col. 441-1034.

IV. Opere morale si ascetice:

1. Sfintele paralele , MG, XCV, col. 1041-1588; XCVI, col. 9-442.

2. Despre sfintele posturi , MG, XCV, col. 63-78.

3. Despre cele opt duhuri ale rautatii , MG, XCV, col. 79-84.

4. Despre virtutile si viciile sufletesti si trupesti , MG, XCV, col. 85-98.

V. Opere omiletice:

1. Cuvant la Schimbarea la fata a Domnului nostru Iisus Hristos , MG,

XCVI, col. 545-576.

2. Cuvant la smochinul uscat si la parabola viei , MG, XCVI, col. 575-588.

3. Cuvant la Marea Sambata, MG, XCVI, col. 601-644.

4. Cuvant la Nasterea Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarea de

Dumnezeu si pururea Fecioara Maria , MG, XCVI, col. 661-680.

5-6. Trei cuvantari la Adormirea Maicii Domnului , MG, XCVI, col. 699-

762.

VI. Opere poetice:

In MG avem publicate foarte putine din productiile poetice ale Sfantului Ioan Damaschin (XCVI, col. 817-856; 1364-1369). Traditia atribuie Sfantului Ioan Damaschin si compunerea Octoihului.

Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin face parte din trilogia amintita mai sus: Izvorul cunostintei.

Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin a mai fost tradusa in romaneste de cei de vesnica pomenire Grigorie si Gherontie in limba germana a fost tradusa de Dr. Dionys Stiefenhofer, iar fragmentar in limba franceza de V. Ermoni.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: