Sfantul Luca al Crimeei - Cuvant in duminica lui Zaheu

Sfantul Luca al Crimeei - Cuvant in duminica lui Zaheu - Predici la Triod

I. Setea de innoire duhovniceasca

Iisus, intrand, trecea prin Ierihon. Si iata un barbat cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele vamesilor si era bogat; si cauta sa vada cine este Iisus, dar nu putea de multime, fiindca era mic de statura. Si alergand el inainte, s-a suit intr-un sicomor ca sa Il vada, caci pe acolo avea sa treaca (Lc. 19, 1-4).

Vamesi se numeau strangatorii impozitelor. Ei puteau dobandi bani pe cale nedreapta la stransul impozitelor, si o faceau. Erau cruzi si lacomi, jefuiau poporul, iar poporul ii ura. Insusi cuvantul „vames” ajunsese pentru popor totuna cu „pacatos”.

Zaheu era mai-marele vamesilor, si asupra lui apasa si mai greu ura poporului decat asupra vamesilor de rand - dar iata ca in omul acesta pacatos s-a aprins de dorinta sa-L vada pe Domnul Iisus Hristos, despre Care auzise atat de multe. Cand Domnul a trecut pe langa pomul unde sedea Zaheu, El S-a oprit deodata si a grait: „Zaheu, coboara mai repede din pom si mergi acasa, fiindca astazi trebuie sa vin la tine”.

Pentru ce Domnul, trecand printr-o multime uriasa de popor, si-a intors dintr-o data luarea-aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe nume? Fiindca Domnul, Atoatestiutor fiind, cunostea nu doar numele lui Zaheu, ci si inima lui, si dorintele lui.

Dar ce s-a intamplat in sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care, asemenea lui, traiesc in nedreptate, de Dumnezeu nu se tem si nu se rusineaza de nimeni (v. Lc. 18, 2)? Sufletul lor pacatos nu cunoaste odihna nici ziua, nici noaptea. Cat de greu este pentru ei sa indure dispretul si ura poporului! Propria constiinta le roade fara incetare, ca un vierme crunt, inima - dar patima banilor inabusa totul. „N-au decat sa ne dispretuiasca”, spun ei, „in schimb suntem bogati. Avem de toate”.

Credeti ca e usoara o viata ca aceasta? Nu, ci e foarte grea. Greu este sa inabusi mereu glasul constiintei. Greu este sa duci povara urii si dispretului oamenilor. Asa era si cu sufletul nefericitului Zaheu.

Dar de ce dorea el atat de puternic sa Il vada pe Domnul Iisus Hristos, de ce s-a suit in smochin ca sa-L priveasca macar din departare? Din simpla curiozitate? Nu: el simtea si stia cat de Mare si Sfant este Domnul Iisus Hristos. El auzise despre marile Lui minuni, despre redarea vazului orbilor, despre invierea mortilor, si sufletul lui pacatos tresalta.

Nu simpla curiozitate il atrasese, ci dorinta tare de a privi macar la Cel mai sfant decat toti sfintii, la Cel atat de nesfarsit potrivnic intunecarii si nedreptatii propriului lui suflet. Constiinta lui pacatoasa era miscata ca niciodata. El nazuia sa-L vada pe Prorocul Cel minunat, asemenea Caruia lumea inca nu cunoscuse, si in inima sa gandea: „Dar eu, pacatosul, voi ramane incurcat si pe mai departe in viata aceasta ticaloasa, pentru care oamenii ma urasc si ma dispretuiesc?”

Iar Domnul stia ce cotitura avusese loc in sufletul lui pacatos, stia ca acest suflet nu este greu de mantuit. Tocmai de aceea S-a si hotarat sa mearga in casa lui Zaheu.

Zaheu s-a dat jos repede din pom si a fugit acasa pentru a-L primi pe Domnul Iisus Hristos. Dupa aceea, cutremurat de vizita lui Hristos, a stat inaintea Lui si, lepadand indata si cu hotarare lacomia sa de bani, a zis: Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor, si daca am napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit (Lc. 19, 8).

Iata ce pilda de adanca pocainta; iata cat de adanc a cutremurat sufletul acestui om pacatos cercetarea dumnezeiasca. Tocmai la el, un pacatos atat de ticalos, dispretuit de oameni, sa vina Insusi Domnul Iisus Hristos?! Dar Domnul ce a raspuns? Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam (Lc. 19, 9).

Asadar, Zaheu, om pacatos, manat de nevoia simtita launtric a renasterii duhovnicesti, a inceput sa caute intalnirea cu Hristos - si aceasta intalnire a avut loc, aducand mantuire casei lui. Sfanta Biserica ne indeamna sa-L cautam pe Domnul urmand pilda lui Zaheu, sa inviem in sufletul nostru frica de Dumnezeu dandu-ne seama de pacatosenia noastra si de nevoia pocaintei si innoirii.

Dar noi, spuneti-mi, oare putine pacate avem? Oare nu suntem toti datori sa ne pocaim din toata inima, asemeni lui Zaheu, si, asemenea lui, sa ne platim datoriile fata de cei pe care i-am necajit? Sa ne fie pilda intotdeauna aceasta intoarcere la credinta a mai-marelui vamesilor. Sa ne straduim si noi, cand ne va cerceta Domnul in chip nevazut, sa Îl primim asa cum L-a primit Zaheu si sa ne invrednicim de aceleasi cuvinte pe care le-a auzit el. Amin.

II. Hristos ne cheama la pocainta

Sfanta Biserica ne cheama astazi sa patrundem in talcul istorisirii evanghelice despre Zaheu. As vrea sa va atrag luarea-aminte asupra urmatoarelor ei momente.

Cand Domnul Iisus Hristos, trecand pe langa Zaheu, s-a oprit si l-a chemat pe nume ca pe un prieten, ca pe un cunoscut vechi: Zahee, coboara-te degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman (Lc. 19, 5), ce vifor a cutremurat pe neasteptate inima pacatosului vames? „În casa mea vrea sa vina acest Sfant al sfintilor, acest Facator de minuni? Asadar, nu Ii este scarba de mine?” Totul s-a rasturnat deodata in inima lui: a devenit dintr-o data alt om.

„De ce”, veti intreba, „s-a petrecut in el o astfel de schimbare?” Deoarece cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri, si patrunde pana la despartitura... dintre incheieturi si madulare (Evr. 4, 12), intr-un anume fel el taie omul in doua dintr-o data, schimband totul in el. Puterea chemarii Domnului, puterea dragostei dumnezeiesti e nesfarsit de mare. Ea a pricinuit o astfel de intorsatura nu doar in sufletul lui Zaheu, ci si in sufletul unui alt vames - Levi, ce mai apoi a devenit sfantul apostol si evanghelist Matei.

Si acum, cand citim sau cand auzim cuvintele lui Dumnezeu ce sunt intiparite in Evanghelie, ele pricinuiesc acelasi cutremur in sufletele noastre.

Stim din Vietile sfintilor ca multi dintre ei au apucat-o pe calea nevointei datorita simplului fapt ca au ascultat in biserica spusele lui Hristos: Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Mt. 16, 24), sau cuvintele graite carturarului ce cauta desavarsirea: Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor (Mt. 19, 21), sau cuvintele despre faptul ca El trebuie iubit mai mult decat tatal si mama, decat fratii si surorile, chiar decat propria viata (v. Mt. 10, 37). Cuvintele acestea ale Domnului au lucrat cu atata putere asupra sufletelor lor incat s-au hotarat deodata sa lase totul, sa vanda totul si sa imparta la saraci, sa-si paraseasca familia, sa isi ia crucea si sa urmeze lui Hristos. Asa s-a intamplat cu sfintii Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul, ce au plecat in pustia salbatica a Egiptului, precum si cu multi altii.

Iata, asadar, ce putere are cuvantul lui Dumnezeu - dar care este taina acestei puteri? De ce are cuvantul lui Dumnezeu o lucrare atat de puternica asupra oamenilor? De ce l-au cutremurat atat de mult pe Zaheu cuvintele simple ale Mantuitorului? Fiindca in cuvintele acestea, care i-au fost graite lui, dar ne privesc pe toti, se simtea nemarginita dragoste dumnezeiasca a Mantuitorului nostru, se simtea ca pe noi, pacatosii, ticalosii, calcatorii legii dumnezeiesti, Hristos nu ne leapada, ci ii este mila de noi, ne iubeste si ne cheama pe calea mantuirii.

Iar fariseii, care se socoteau pe sine drepti si dascali ai lui Israel, ii urau si ii dispretuiau pe acei nefericiti, ii infierau cu vorbe rele, nu voiau sa aiba de-a face in nici un fel cu ei, socotindu-i necurati si nevrednici.

Hristos insa nu a facut asa. Cand a intrat in casa lui Zaheu, ce L-a primit cu bucurie, acolo au venit de asemenea multi vamesi, multi pacatosi, multe curve, si au sezut cu El la masa. Fariseii si carturarii, vazand aceasta, erau nemultumiti si carteau impotriva Domnului. Alta data, intr-o situatie asemanatoare, El le-a raspuns lor, cei care isi puneau nadejdea numai in rugaciunile lor fatarnice, facute de ochii lumii la raspantii, si care sperau sa dobandeasca prin aceasta mantuirea: Mergand, invatati-va ce inseamna: „Mila voiesc, iar nu jertfa”; ca n-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta (Mt. 9, 13).

A fost o vreme cand era nevoie de jertfe, fiindca acestea erau preinchipuire a singurei Jertfe adevarate, a Jertfei pe Cruce de pe Golgota - dar dupa ce s-a savarsit aceasta infricosata si ultima Jertfa, vechile jertfe au incetat si a venit o era noua, era milostivirii si a dragostei, pe care a adus-o pe pamant Domnul Iisus Hristos.

El vrea de la noi bunatate, milostivire fata de oamenii nefericiti, slabi, fata de cei cazuti si dispretuiti, chiar si fata de cei pe care s-ar parea ca avem depline drepturi de a-i socoti lepadati: fata de hoti, de banditi, de curve, de ucigasi. „Cum asa”, veti intreba, „suntem datori sa ii iubim si pe astia ?” Da, tocmai cu ei trebuie sa fim mai atenti, tocmai fata de ei trebuie sa avem cat mai mult tact in cuvinte, fiindca ei sunt grav bolnavi cu duhul.

Nu-i asa ca fata de trupul bolnav avem mai multa grija si gingasie decat atunci cand este sanatos ? Ei bine, sa stiti ca si acesti nefericiti, pe care noi ii socotim niste lepadati, acesti criminali au si ei inima omeneasca, ii mustra constiinta, se chinuie. Le este greu sa duca povara lepadarii, dispretului si blestemului obstesc.

Stiu din experienta cat de usor este sa misti chiar si o asemenea inima nelegiuita. Credeti-ma, pana si criminalul cel mai inrait se cutremura in inima sa cand aude nu vorba rea a osandirii, ci vorbe de respect si dragoste. Sufletul lui poate fi renascut printr-o vorba buna, daca aratam respect pentru demnitatea lui de om cazuta atat de jos; astfel putem savarsi in el o intorsatura asemenea celei pe care a savarsit-o Domnul in inima vamesului Zaheu - si el va merge dupa voi, va incepe sa va slujeasca, va va plati cu un adanc devotament pentru faptul ca nu il blestemati, ca nu il osanditi, pentru vorba voastra buna, cu care nu era deloc obisnuit.

Asadar, sa nu ne semetim asupra nimanui, sa ne aducem aminte totdeauna de pacatele noastre si sa iubim pe toti semenii nostri, pana la unul, fiindca nu stim cum este inima lor inaintea lui Dumnezeu. Vietile sfintilor ne arata ca au fost talhari care au savarsit multime de omoruri, iar dupa aceea, sub inraurirea harului lui Dumnezeu, au incetat deodata, si-au coborat mainile insangerate si au intrat cu capul adanc plecat in manastire, unde s-au pocait ani indelungi asa cum noi nu stim sa ne pocaim - iar Domnul a primit pocainta lor si i-a indreptatit cu desavarsire in asa fel ca au primit chiar darul facerii de minuni. Si atunci, cum vom cuteza noi sa ne semetim asupra celor care se vor pocai, poate, si vor primi de la Atotputernicul Dumnezeu iertarea tuturor pacatelor? Caci numai pocainta adanca ne curateste inaintea lui Dumnezeu.

Vamesi, talhari si curve au ascultat chemarea lui Hristos la pocainta si I-au adus jertfa inimile lor infrante. Domnul a mantuit nu numai pe Zaheu, ci si pe curva ce I-a spalat picioarele cu lacrimi, le-a sters cu parul ei si a varsat peste el mir de mult pret (Lc. 7, 38); a mantuit si pe talharul rastignit alaturi de El pe cruce, care a zis: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta. Domnul i-a raspuns: Astazi vei fi cu Mine in rai (Lc. 23, 42-43).

Domnul a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut (Lc. 19, 10) - nu doar pe cei pierduti care-L inconjurau in timpul vietii Sale pamantesti, ci si pe cei din vremurile urmatoare, printre care ne numaram si noi. El sta la inima fiecaruia dintre noi, si bate, si cere cu smerenie sa-L lasam inauntru. El Se opreste langa fiecare dintre noi, ne cheama pe nume, si ne cheama la pocainta, si ne mantuieste.

Nici in vremea de astazi nu sunt putini pacatosi mari asemenea lui Zaheu, dar unii dintre ei, spre deosebire de acesta, nu se hotarasc nici macar sa priveasca la Crucea lui Hristos, nu se hotarasc sa intre in biserica, socotindu-se pierduti, gata osanditi, socotind ca nimeni nu-i va mai mantui si ca Hristos le-a intors spatele. Credeti ca e adevarat? Nu, nicidecum. Domnul nu intoarce spatele nimanui. El a zis: Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afara (In. 6, 37). Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun sufletul Sau il pune pentru oile Sale (In. 10, 11). Pentru noi toti, oile cele bolnave si raioase, Domnul a pus sufletul Sau pe Crucea de pe Golgota. La Sfantul Proroc Iezechiil citim: Eu voi paste oile Mele si le voi odihni pe ele, zice Domnul Dumnezeu. Pe cea pierduta o voi cauta, si pe cea ratacita o voi intoarce, si pe cea zdrobita o voi intari, si pe cea tare o voi pazi, si le voi paste pe ele cu judecata (Iez. 34, 15-16). Iata ce spune din partea Domnului prorocul Isaia: Au doara va uita femeia pe pruncul sau, sau nu ii va fi mila de fiii pantecelui sau? Ca de va si uita femeia pe acestia, Eu nu te voi uita pe tine, zice Domnul (Is. 49, 15).

Atat de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Chiar daca omul va fi plin de tot pacatul si va face tot ce ii inchide intrarea in imparatia cerurilor, chiar daca un mare nevoitor va deveni preacurvar si ucigas, tot nu trebuie sa deznadajduiasca. Chiar daca va ajunge cineva la treapta cea mai de pe urma a faradelegii, iar apoi se hotaraste sa se intoarca pe calea virtutii, Domnul si pe unul ca acesta il primeste, si de unul ca acesta Ii este mila, si il vindeca, si il intareste, si se bucura de mantuirea lui ca un Pastor bun, ca un Parinte iubitor. El nu leapada niciodata pocainta lipsita de fatarnicie.

Deci, sa ne amintim intotdeauna de aceasta si sa nazuim spre Domnul cu toata inima. Amin.

Categoria: Sfantul Luca al Crimeei - Predici la Triod

Cuvinte cheie: Duminica a 32-a dupa Rusalii, a lui Zaheu, Zaheu, Zaheu vamesul

Cautare: