Sfantul Luca al Crimeei - Cuvant in miercurea de dupa Duminica Fiului Risipitor

Sfantul Luca al Crimeei - Cuvant in miercurea de dupa Duminica Fiului Risipitor - Predici la Triod

Despre rabdarea cu blandete a jignirilor

Hristos ne-a dat pilda a felului in care trebuie sa rabdam jignirile. Urmam noi, oare, pilda lui Hristos? Oare nu facem altfel decat El, oare nu raspundem cu vorba rea la vorba rea, nu ne enervam si nu ne maniem la culme, nu ii acoperim cu injuraturi si blesteme pe cei care ne spun cuvinte grele si neplacute? Putini, putini sunt cei care urmeaza pilda Lui!

Toti ne iesim din fire cand suntem jigniti, suntem gata sa-l luam de gat pe cel ce ne-a jignit: ochii arunca scantei, fata ni se schimonoseste de manie si devine respingatoare pentru toti cei care ne vad; miscarile devin dizgratioase, bruste, mainile si picioarele tind sa inhate, tind sa loveasca; limba revarsa neinfranata hule asupra celui ce ne jigneste.

Oare asa Se purta Hristos cand Il huleau, cand Il vorbeau de rau, cand Il jigneau? Nu, nicidecum; noi nu urmam pilda lui Hristos, ci ne purtam cum ne invata dracii - dracii iutimii (enervarii) si ai maniei, fiindca cine dintre noi este slobod de iutime si de manie, cine primeste jignirile cu liniste si seninatate?

Daca ne-am vedea atunci cand ne inviforeaza mania, cand revarsam blesteme, cum ne-am mai rusina de noi insine! Vedeti, toti oamenii care sunt martorii enervarii si ai maniei noastre, care aud injuraturile si blestemele noastre, ne gasesc urati si respingatori, dar noi nu ne dam seama.

Ei bine, daca nu putem sa ne vedem, macar atunci cand vedem pe cineva care se manie, se cearta, injura, se bate, in loc sa-l osandim, mai bine sa ne inchipuim ca suntem in locul lui si sa ne gandim: „Nu cumva si eu arat la fel de urat cand ma manii, ma cert si raspund cu ocari la ocari?” Si de atunci inainte ne va fi rusine sa ne certam, sa ne maniem, sa ocaram si sa ne batem.

Dar cum raspundeau la jigniri toti dreptii si sfintii? Cand erau ocarati si defaimati, cand erau clevetiti, ei isi pastrau linistea. De ce? Fiindca se simteau nevinovati - iar daca se simteau nevinovati, pentru ce sa se enerveze?

Daca cineva, dorind sa-l enerveze pe un bogat, l-ar numi sarac, oare bogatul se va enerva? El va zambi si va spune: „Ce prostie! Cum sa fiu sarac, daca sunt bogat?!” Daca am fi bogati duhovniceste, nici un fel de jigniri, nici un fel de atacuri grosolane nu ne-ar mai enerva: am raspunde la ele cu tot atata liniste ca cea cu care ar raspunde bogatul de mai sus.

Iar daca ne umplem de enervare, de manie si rautate, daca nazuim sa ne razbunam pe cel care ne-a necajit, aceasta da marturie cu o limpezime neindoielnica despre faptul ca suntem defaimati pe drept. Singuri ne dam in vileag inaintea oamenilor, singuri recunoastem ca suntem asa cum ne zugravesc cei care ne vorbesc de rau - caci daca n-ar fi fost asa, am fi fost linistiti cu desavarsire.

Despre aceasta a spus un cuvant foarte simplu si foarte scurt Sfantul Efrem Sirul: „Nu poti suferi jignirile? Taci”. Atat se cere: taci, si te vei linisti indata. Iar inteleptul Iisus, fiul lui Sirah, a zis: „Daca vei sufla in scanteie, ea se va aprinde; daca vei scuipa, se va stinge”. Daca sunteti jigniti, prin tacere si liniste il veti dezarma cu desavarsire pe cel care va defaima si va jigneste: el va amuti asa cum se stinge scanteia cand scuipi in ea, ceea ce se poate vedea si din vietile multor sfinti.

Oamenii insa obisnuiesc sa se poarte altfel: cel ce s-a auzit jignit se aprinde de manie impotriva celui ce indrazneste sa-l jigneasca.

Sa ne amintim cuvintele lui Hristos: Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima (Mt. 11, 29). O, daca am fi blanzi, daca am fi smeriti cu inima, ar fi cu neputinta izbucnirile uratei manii, care face placere dracilor, si enervarea pricinuita de jignirile care ni se aduc! Am fi linistiti, am trai totdeauna in pace adanca, pacea lui Hristos ar stapani in inimile noastre. Iar daca raspundem prin injuraturi la injuraturi, prin vorba rea la vorba rea, asta da marturie despre faptul ca nu e nici o pace in inimile noastre. Iar daca nu e pace in inima, in ea nu locuieste Duhul Sfant, ci locuiesc dracii.

In Vietile Sfintilor aflam numeroase pilde de uluitoare rabdare a jignirilor si chiar a batailor de catre oameni cu totul nevinovati, in Egipt traia cuviosul Dula, un tanar monah uimitor de smerit si ascultator. El nu contrazicea niciodata pe nimeni, se supunea tuturor - iar asta ii scotea din sarite pe cei ce nu aveau asemenea insusiri sfinte. Au inceput sa il defaime si sa il prigoneasca, au inceput sa il cleveteasca - iar el indura totul in tacere. La inceput i-a fost greu sa se deprinda cu rabdarea si cu tacerea cand era defaimat, insa Duhul Sfant, pogorandu-Se in inima lui, l-a invatat sa se linisteasca, i-a dat pace adanca - si iata ce lucru uimitor s-a intamplat cu el. Dula mergea in fiecare zi la biserica, insa odata s-a imbolnavit si a ramas la chilie, iar in timpul slujbei un frate a furat sfintele vase. Clevetitorii care tot timpul il vorbeau de rau pe cuvios au mers la staret si i-au zis: „Bineinteles ca Dula a furat, fiindca nu era atunci in biserica”.

Staretul a adunat soborul manastirii si a facut judecata. La judecata, Dula si-a tagaduit la inceput vina, incercand sa se indreptateasca, insa vazand ca nu i se da crezare si incredintandu-se de faptul ca toti il dusmanesc, a tacut, si-a plecat capul si a zis: „Iertati-ma, parintilor si fratilor: am pacatuit”. L-au osandit si l-au batut crunt cu toiegele, dar nu s-au multumit cu atat si l-a dat pe mana judecatii lumesti.

Nici in fata judecatorului Dula n-a incercat sa se dezvinovateasca, ci a zis: „Iertati-ma: am pacatuit”. Judecata a hotarat sa i se taie amandoua mainile. Cand adevaratul hot a aflat asta, s-a ingrozit, i s-a facut mila de Dula, a mers la staret si a recunoscut ca el a savarsit fapta. Dula a mai trait trei zile si s-a savarsit cu pace, fiind socotit in ceata patimitorilor lui Hristos.

Apostolul Pavel a zis: Soarele sa nu apuna peste mania voastra (Efes. 4, 26). Daca vreodata, prin uneltirile satanei, se va intampla ca inima voastra sa fie cuprinsa de manie, de enervare si ura impotriva aproapelui, nu zaboviti in starea de manie si vrajmasie, nu va culcati fara sa va impacati cu cel care v-a jignit, fara sa fi inabusit mania, fara sa fi scuipat in scanteia care e gata sa aprinda si sa parjoleasca inima voastra.

Si luati aminte: voi sa nu jigniti pe nimeni. Cand sunteti jigniti, smeriti-va si rabdati in liniste. Ganditi-va ca cel ce va jigneste are dreptate, fiindca in multe privinte suntem pacatosi inaintea lui Dumnezeu, am facut multe lucruri rele, pentru care am si meritat pedeapsa.

Chiar daca jignirea nu este pe potriva pacatelor pe care le-am savarsit, plecati-va capul si ziceti: „Dumnezeule! Pacatos sunt si vrednic de toate jignirile”. Si se va linisti inima voastra, si se va linisti si cel ce va jigneste. Amin.

23 februarie 1949

Categoria: Sfantul Luca al Crimeei - Predici la Triod

Cautare: