Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in a Patra Duminica a Postului Mare

Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in a Patra Duminica a Postului Mare - Predici la Triod

I. Din cuvintele tale te vei osandi

Praznuim acum pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Ioan Scararul. Sfantul Ioan facea parte dintr-o familie de mare vaza si a primit o educatie inalta pentru acele vremuri, dar inca din tineretea sa a lepadat toate si a mers in muntele Sinai, vietuind patruzeci si cinci de ani in pustie, la poalele acestui munte.

Biserica fericeste pomenirea lui, fiindca el a scris o carte de mare insemnatate pentru toata lumea crestina, care se cheama „Scara”[1]. In aceasta carte, Sfantul Ioan infatiseaza invatatura despre toate virtutile crestinesti si mijloacele de a urca pe treptele lor spre desavarsire. Despre aceasta sfanta carte s-ar putea spune foarte multe, dar astazi vom vorbi despre ceea ce ne poate ridica foarte mari piedici in calea spre mantuire: despre cuvant.

Sfantul Apostol Iacov vorbeste despre limba noastra, despre cuvantul nostru, astfel: Limba mic madular este, dar cu mari lucruri se faleste! Putin foc mult codru aprinde: foc este si limba, lume a faradelegii. Limba isi are locul ei intre toate madularele noastre, dar spurca tot trupul si arunca in foc drumul vietii, dupa ce a fost aprinsa ea insasi de focul gheenei (Iac. 3, 5-6). Incendiul ne mistuie avutul, aduce in inimile noastre mare tulburare si frica - si iata ca Sfantul Apostol Iacov compara cu incendiul limba noastra neinfranata. Toata viata noastra va deveni nelinistita si dureroasa, fiindca limba rea si necredincioasa este aprinsa de focul gheenei.

Orice fel de fiare si de pasari, de taratoare si de vietati din mare a fost si este imblanzita de firea omeneasca, dar limba nimeni dintre oameni nu poate s-o imblanzeasca! Ea este un rau fara astampar; ea este plina de venin aducator de moarte. Cu ea binecuvantam pe Dumnezeu si Tatal, si cu ea blestemam pe oameni, care sunt facuti dupa asemanarea lui Dumnezeu. Din aceeasi gura ies binecuvantarea si blestemul. Nu trebuie, fratii mei, sa fie asa acestea (Iac. 3, 7-10). Nu trebuie sa spurcam astfel gurile noastre, care se ating de Sfantul Potir, primind nemuritorul si de viata facatorul Trup si Sange al lui Hristos. Nu trebuie ca din gurile voastre sa curga alaturi de cuvinte bune, cuvinte de iubire, si cuvinte de blestem, care sunt osandite de Dumnezeu.

Din gura voastra sa nu iasa nici un cuvant rau, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor care asculta (Efes. 4, 29). Sfantul Apostol Iacov da marturie: Daca cineva socoate ca e cucernic, dar nu isi tine limba in frau, ci isi amageste inima, cucernicia acestuia este zadarnica (Iac. l, 26).

Nu putini sunt intre noi cei care se cred evlaviosi, dar nu isi infraneaza limba; nu putini sunt cei care dupa ce se intorc de la biserica, unde au ascultat cuvintele lui Hristos si chiar s-au impartasit cu Trupul si Sangele Lui, varsa cuvinte rele si veninoase peste aproapele lor.

Dar cati nu sunt intre noi cei ale caror guri nu-s ingradite cu nimic, ci vorbesc mereu, fara contenire, palavragind si iar palavragind de dimineata pana seara! Si, se intelege, in aceasta palavrageala sunt o multime de vorbe desarte, rele - in timp ce Insusi Domnul Iisus Hristos ne-a zis: Va spun ca pentru orice cuvant desert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in Ziua Judecatii, caci din cuvintele tale vei fi gasit drept, si din cuvintele tale vei fi osandit (Mt. 12, 36-37).

Oamenii cu adevarat evlaviosi sunt intotdeauna intr-o concentrare adanca, se cufunda in sine, privesc in propriile inimi - iar gurile flecare nu doar ca flecaresc la nesfarsit, ci varsa otrava de aspida, de vipera (Ps. 139, 3): cuvinte otravite de osandire, clevetire si defaimare, injuraturi dezgustatoare. Iar Domnul Iisus Hristos a interzis cu asprime orice cuvant de ocara, chiar si cel mai putin grosolan: Cine va zice fratelui sau: „netrebnicule”, vrednic va fi de judecata sinedriului, iar cine ii va zice: „nebunule”, vrednic va fi de gheena focului (Mt. 5, 22). Vedeti ce curatie desavarsita cere limbii noastre Domnul Iisus Hristos?

Din pacate, intre crestini sunt multi vorbitori de rau, multi oameni care isi clevetesc aproapele. Iar Sfantul Apostol Pavel, vorbind de cei ce nu vor mosteni Imparatia Cerurilor -de hoti, adulteri, inchinatori la idoli - ii pune in rand cu acestia si pe vorbitorii de rau: Vorbitorii de rau nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu (l Cor. 6, 10).

Chiar daca ne abtinem cu luare-aminte si cu strictete de la cele mai respingatoare injuraturi, de la cele mai putrede cuvinte, de la osandirea aproapelui, de la clevetire si barfe, tot vom fi vinovati de graire in desert. Noi graim in desert intotdeauna si peste tot. Dar iata ce-i spune Sfantul Apostol Pavel lui Timotei: O, Timotei! Pazeste comoara care ti s-a incredintat, departandu-te de vorbirile desarte si lumesti si de impotrivirile stiintei mincinoase. De desartele vorbiri lumesti fereste-te (l Tim. 6, 20; 2 Tim. 2, 16), adica ii interzice chiar sa ramana acolo unde se graieste in desert.

Dar ce inseamna „impotrivirile stiintei mincinoase”, de care apostolul Pavel ii porunceste lui Timotei sa se departeze? Sunt disputele pe care le poarta cu placere in jurul celor sfinte oamenii care se socot „autoritati” in domeniu, care cred despre sine ca au o inalta educatie teologica, dar care sunt de fapt cu desavarsire deserti duhovniceste.

Grairea in desert pustieste pana in adanc sufletul. Noi ne facem singuri rani grave nu numai cand rostim cuvinte putrede si desarte, ci si cand ascultam asemenea cuvinte iesind din guri straine. Multora le place sa asculte barfe si clevetiri despre aproapele lor si sunt la fel de vinovati inaintea lui Dumnezeu ca si cei pe care ii asculta.

A te infrana de la cuvinte rele, vorbe desarte si a te invata sa taci e o sarcina grea. Multi nevoitori s-au ostenit din greu intreaga viata ca sa isi infraneze limba, urmarind-o cu strictete, punandu-i fel si fel de ingradiri - insa aceasta tot aluneca deseori din stapanirea lor cum aluneca pestele din maini, fiindca asa e limba: alunecoasa si foarte miscatoare. Multi asceti s-au lepadat cu totul de vorbire - iar cuviosul avva Agaton, ca sa-si biruie limba, ca sa si-o infraneze, s-o dezvete de grairea desarta, a purtat o pietricica sub limba timp de trei ani. Vedeti ce insemnatate dadeau sfintii cuvantului? Si noi trebuie sa luam exemplu de la ei.

Cand se citesc parimiile, rasuna deseori cuvintele: Intru binecuvantarea dreptilor se va inalta cetatea, iar prin gura necredinciosilor se darama”[2] (Pilde 11, 11). Ce sa insemne asta? Ce poate fi? Nu este o exagerare, ci purul adevar. Puterea cuvantului omenesc este uriasa. El e in stare sa lase o urma adanca, de nesters in inimi, el zideste daca e plin de dragoste si bunatate sau darama daca, dimpotriva, e plin de vrajmasie si ura.

Daca binecuvantarea dreptilor se intinde asupra cetatii, daca in inimile oamenilor patrund sfintele lor cuvinte, cetatea se inalta, iar bunastarea duhovniceasca, prin urmare si cea materiala, de asemenea creste si sporeste. Iar daca gurile necredinciosilor spurca inimile celor din jurul lor cu vorbe asemanatoare unor aburi otravitori, intreaga viata duhovniceasca a poporului se strica. O asemenea cetate poate ajunge pustie in deplinul inteles al cuvantului.

Raspunderea noastra pentru orice cuvant putred este infricosatoare si mare, fiindca prin aceste cuvinte necurate nu numai ca ne otravim pe noi insine, ci otravim de asemenea inima si mintea aproapelui.

La fiecare Liturghie a Darurilor Inainte -sfintite auziti sfanta cantare: „Sa se indrepteze rugaciunea mea...” Luati aminte cu adanca umilinta la spusele: „Pune, Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele”. Multi se multumesc insa doar cu aceasta umilinta; dupa ce pleaca din biserica, ea se stinge in ei treptat si uita ca nu trebuie doar sa ceara de la Dumnezeu ca El sa „puna paza gurii”, ci si sa se straduiasca ei insisi intreaga viata sa-si infraneze limba nelegiuita, in care lucrare sa ne ajute tuturor Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Amin.

15 aprilie 1945.

II. Intelepciunea lumii si intelepciunea inimii curate

Voua, turmei mele, va voi spune cuvintele pe care Sfantul Apostol Pavel le-a scris turmei sale filipene, iar voi sa le puneti in inima voastra: Ma rog ca dragostea voastra inca mai mult sa prisoseasca intru cunostiinta si intru toata simtirea, ca sa cercati voi cele de folos, ca sa fiti curati si fara de sminteala in ziua lui Hristos (Filip. l, 9).

Cum sa le intelegem? Cum trebuie dragostea noastra sa prisoseasca intru cunostinta si intru toata simtirea? Acestea sunt doua domenii cu totul diferite ale cunoasterii. Primul este cel cu care se ocupa toti savantii: ei cerceteaza natura si tot ce se savarseste in ea, acumuleaza cunostinte uriase ale intelepciunii acestei lumi; al doilea este cel la care ajung si oameni fara nici o stiinta de carte; pentru primirea acestei cunoasteri trebuie sa ai doar inima curata.

Primul domeniu al cunoasterii, domeniul cunostintelor acestei lumi, e mare si imbelsugat, insa in el sunt foarte multe contradictii. Pe deasupra, fiecare savant este informat doar in cele ce privesc specialitatea lui: indeobste, chimistul nu stie astronomie, astronomul nu stie biologie, sociologul nu stie legile arhitecturii. In ziua de astazi nu poate exista un savant care sa incapa toate cunostintele omenesti, fiindca acestea au crescut demult intr-o asa masura ca nimeni nu-i in stare sa le incapa. De aceea, fiecare savant stapaneste numai o mica parte din toate cunostintele despre natura. De acest fapt isi dadea seama limpede marele savant Laplace, care a zis: „Ceea ce stim este un fleac, iar ceea ce nu stim este nemasurat!”

Mare gand! Cat adevar este in el! Laplace intredeschide usa care da in domeniul altor cunostinte - al cunostintelor despre ceea ce-i neschimbat, vesnic, nepatruns. Dar ce, acest domeniu este cu totul inaccesibil pentru oameni? Ba nu, el este accesibil. Este accesibil doar celor ce se aseamana cu marele nostru Parinte Ioan Scararul, a carui pomenire o praznuim astazi. Cu inima curata, in neincetata rugaciune si postire, el si-a inmultit dragostea si astfel a ajuns la cunoasterea multora dintre cele pe care Laplace le pune in domeniul nemasurat al celor nestiute de invatati, in uimitoarea sa carte numita „Scara”, el este ca un anatomist care diseca trupul, diseca sufletul, cercetand tainitele lui, cercetand deprinderile noastre pacatoase si aratand caile izbavirii de ele.

Cum se poate dobandi cunoasterea aceasta? Nu cum se dobandeste cunoasterea acestei lumi, fiindca sunt doua metode ale cunoasterii: prima este cunoasterea cu mintea care analizeaza faptele, iar a doua, nemasurat mai importanta, este cunoasterea prin inima curata, prin dragostea de Dumnezeu, de Hristos. La cei care L-au indragit din toata inima pe Dumnezeu, care se pleaca in fata lui Hristos, in inimile lor curate se acumuleaza uriase, nesfarsite cunostinte din domeniul fara hotar al nestiutului pe care nu-i cunoaste si nu il poate cerceta cu metodele sale stiinta. La necredinciosi nu exista aceasta cunoastere cu inima: ei cunosc doar cu mintea si de aceea nici nu cred.

Ma rog cum se ruga Sfantul Apostol Pavel ca dragostea voastra sa prisoseasca intru stiinta, incat dragostea de Hristos sa va deschida acest domeniu neasemuit mai important decat intelepciunea lumii: domeniul vesnicului, domeniul adevarului absolut.

Noi insa ne rugam insa ca dragostea voastra sa prisoseasca nu doar in dobandirea cunoasterii, ci si intru toata simtirea. Cum poate dragostea sa prisoseasca intru toata simtirea ? Daca privind la cerul nemarginit cu nenumarate stele, la marea puternica ce se inviforeaza, la muntii cei inalti, va patrundeti de simtamantul evlaviei, fie ca aceasta evlavie inaintea intelepciunii lui Dumnezeu, care a facut cerul, si marea, si muntii, sa prisoseasca in dragostea fata de Dumnezeu.

Cand ne minunam de zidirile lui Dumnezeu, care sunt intocmite atat de uimitor, in noi creste simtamantul de inchinare inaintea lui Dumnezeu, Care este Dragoste, creste dragostea de Dumnezeu Cel intelept si Mare, iar dragostea de Dumnezeu este inceputul a toata dragostea.

Cand va patrundeti de simtamantul milei fata de oamenii nefericiti, dragostea voastra sa creasca din ce in ce mai mult: ea se va aprinde cu vapaie puternica si va da roade in faptele milosteniei.

Cand va veti infricosa inaintea cuiva sau a ceva, amintiti-va de cuvintele apostolului Ioan: in iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica (l In. 4, 18). Agonisiti dragoste care sa alunge de la voi orice frica.

Amintiti-va ca sfintii mari, cum a fost cuviosul Serafim de Sarov, nu se temeau deloc de fiarele salbatice, ci le hraneau cu mana lor. Iar cuviosul Gherasim, a carui pomenire am praznuit-o ieri, avea ca prieten apropiat si slujitor un leu, caruia ii facuse bine scotandu-i un spin din laba. In acesti sfinti nu era frica nici inaintea fiarelor salbatice, nici inaintea oamenilor, fiindca ei iubeau toti oamenii - chiar si pe talharii ce navaleau asupra lor ii binecuvantau, ii ocroteau de judecata omeneasca, asa cum a facut cuviosul Serafim. In dragostea lor nemasurata nu era nici o frica.

Daca va biruie invidia, amintiti-va de dragoste si in loc sa invidiati bucurati-va de bucuria, de succesele celor pe care ii invidiati, si ca urmare dragostea voastra va spori. Daca va biruie mania, daca va enervati, amintiti-va de sfinti: ei se purtau cu mare dragoste fata de cei care ii enervau, si le iertau toate jignirile, si isi iubeau vrajmasii.

Iata ce inseamna cuvintele apostolului Pavel despre faptul ca dragostea trebuie sa prisoseasca nu numai intru cunostinta, ci si intru toata simtirea. Dar ce spune el despre intelepciunea invatatilor, inaintea careia multi se inchina ca niste robi? Intelepciunea acestei lumi nebunie este inaintea lui Dumnezeu (l Cor. 3, 19). Iata si spusele Sfantului Proroc Ieremia: Nebun este tot omul intru stiinta lui (Ier. 10, 14). In minunatul sau imn inchinat dragostei Sfantul Apostol Pavel spune: Dragostea nu cade niciodata. Cat despre prorocii - se vor desfiinta, darul limbilor va inceta, stiinta se va sfarsi (l Cor. 13, 8): cunostintele vor fi candva desfiintate, desfiintata va fi intelepciunea acestei lumi - de Dumnezeu va fi desfiintata. Apostolul Pavel ne previne: Cunoasterea ingamfa, iar dragostea zideste (l Cor. 8, 1).

Trufasii se ingamfa, se mandresc cu cunostintele lor si cu intelepciunea lor lumeasca -cu acea intelepciune care, dupa spusele apostolului Pavel, va pieri! Noi, crestinii, sa nu ne mandrim cu intelepciunea pamanteasca, sa nu ne mandrim nici cu intelepciunea cea preainalta data de Domnul Iisus, fiindca aceasta intelepciune, de care erau pline inimile cuviosilor, duce nu la trufie, ci, dimpotriva, la smerenia cea mai adanca, fiindca atunci cand omul cunoaste vesnicele taine dumnezeiesti, cand inima lui se curateste si se lumineaza, din ea sunt izgonite trufia si ingamfarea si in locul lor se salasluieste in inima sfanta smerenie.

Asadar, sa prisoseasca dragostea voastra intru cunostiinta si intru toata simtirea, pentru ca voi, cunoscand cele nemasurat mai bune decat intelepciunea acestei lumi, sa fiti curati si neimpiedicati in Ziua lui Hristos, plini de roadele dreptatii lui Iisus Hristos, intru slava si lauda lui Dumnezeu. Amin.

[1] Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuş, Filocalia românească, vol. IX. Traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 1980. Volumul este disponibil în colecţia Biblioteca teologică bigitală, la adresa http://apologeticum.net (nota Apologeticum).

[2] Potrivit traducerii ruse (n. tr.)

Categoria: Sfantul Luca al Crimeei - Predici la Triod

Cuvinte cheie: Sfantul Luca al Crimeei, Duminica a 4-a din Post, Sfantul Ioan Scărarul, Vindecarea fiului lunatic, fiului lunatic, Fericirile, fericiti

Cautare: