Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in Miercurea Mare

Sfantul Luca al Crimeei - Cuvinte in Miercurea Mare - Predici la Triod

I. Inima curatita prin dragoste si pocainta

Astazi am ascultat pericopa evanghelica despre cele petrecute in Miercurea Mare. Doar vorbind despre cumplita faradelege ce nu are asemanare in toata istoria lumii si simt ca ma cuprinde tulburarea. Ce ar mai fi de adaugat? Nimic. Vreau doar sa va adun luarea-aminte asupra celor auzite, fiindca pe acest subiect se poate vorbi la nesfarsit, patrunzand in fiecare cuvant al Evangheliei, iar a va invata sa faceti, asta e datoria mea, deoarece cuvintele evanghelice sunt sfinte, mari; cuvinte mai adanci si mai mari ca ele nu se gasesc in cartile omenesti.

Asadar, inaintea ochilor nostri duhovnicesti s-au infatisat niste suflete omenesti cu totul deosebite intre ele: unele negre, cumplite, altele gingase, pline de dragoste.

Iata, sub acoperamantul noptii merg, ca niste lilieci, carturarii si fariseii cei rai, „facand sfat asupra Domnului si asupra Hristosului Lui”, ca sa se implineasca cele spuse prin prorocul David cu o mie de ani inainte: Statut-au de fata imparatii pamantului, si capeteniile s-au adunat impreuna asupra Domnului si asupra Unsului Lui (Ps. 2, 1). Merg in taina, fiindca se tem de popor si de Cel pe Care vor sa Il omoare si se sfatuiesc cum sa-L ucida; schimba soapte cu limbile lor rele, ticaloase, ca sa se implineasca prorocia: Asupra mea sopteau toti vrajmasii Mei, asupra Mea gandeau rele Mie. Cuvant faradelege au pus asupra Mea (Ps. 40, 7-8).

Dar iata ca s-au adunat arhiereii, si carturarii, si mai-marii poporului in curtea arhiereului numit Caiafa, facandu-si in sfatul lor planul de a-L prinde pe Iisus prin viclenie si a-L ucide; insa au spus: Nu in ziua praznicului, ca sa nu se faca tulburare in popor (Mt. 26, 5) - caci in adancul inimilor lor negre simteau ce faradelege pusesera la cale, simteau ca Cel pe Care voiau sa Il omoare era cinstit si iubit de catre popor ca Mare Facator de Minuni si ca multi Il socoteau drept Mesia.

Pentru ce vreti sa-L omorati, nenorocitilor? Pentru ca a invatat lumea ce este bunatatea si dreptatea? Pentru ca a luminat intunericul lumii cu lumina Duhului Sau Celui dumnezeiesc, cu dumnezeiasca lumina a propovaduirii Sale? Pentru ca a facut asemenea multime de minuni? Pentru ca a vindecat bolnavi, pentru ca a inviat morti? Pentru ca a poruncit marii si vanturilor sa se potoleasca si acelea s-au supus Lui? Da, tocmai pentru aceasta, fiindca, dupa cum spune evanghelistul Ioan Teologul, arhiereii si fariseii au adunat sinedriul si ziceau: „Ce facem, pentru ca Omul Acesta face multe minuni? Daca-L lasam asa, toti vor crede in El, si vor veni romanii si ne vor lua si tara si neamul” (In. 11, 47-48).

Asadar, se temeau ca din pricina multimii minunilor toti aveau sa creada in El. Asa si trebuia sa fie, ca toti sa creada in El din pricina minunilor negraite, a cuvintelor cum nu mai auzise nicicand lumea, si ar fi fost dupa dreptate! S-ar fi cuvenit sa se bucure pentru faptul ca poporul credea in Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul sau, Mesia! Punand pricina pentru planul lor cel nelegiuit izbavirea de navalirea romanilor, ei minteau, fiindca romanii pusesera deja stapanire pe Palestina, aceasta se intamplase mai inainte. Nu cumva pentru romani pretextul de a pustii toata Palestina avea sa fie faptul ca acolo Se aratase Cel mai mare invatator al Dreptatii si binelui? Nu, sa nu-i invinuim de asta pe romani; este o clevetire impotriva lor.

Si totusi, ce a dus la aceasta infricosatoare faradelege? De ce erau pline cu o asemenea rautate inimile carturarilor, fariseilor si arhiereilor? De ce Il urau ei pe Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, invatatorul dragostei, Mantuitorul lumii? Tocmai din pricina invidiei josnice, negre - caci inainte de venirea lui Hristos ei erau stapani pe mintile si inimile poporului israelit, erau capeteniile si invatatorii lui; poporul ii socotea drept sfinti si drepti, supunandu-se orisicarui cuvant al lor. Acum insa ei pricepeau ca stapanirea lor, intemeiata pe urata fatarnicie, in care nu era dreptate, nu era putere duhovniceasca adevarata, se va surpa in atingere cu adevarul dumnezeiestii stapaniri a Mantuitorului. Ei vedeau si simteau ca nimeni n-ar fi putut rosti vreodata cuvinte ca ale Lui, si se temeau ca isi vor pierde autoritatea, ca din capetenii vor ajunge supusi - si dorind sa-si intareasca josnica stapanire, ei nazuiau sa curme viata lui Hristos.

Despre faptul ca ii calauzeau invidia si rautatea josnica si urata da marturie Hristos Insusi, infierandu-i cu asprime in public si vorbindu-le in fata asa cum nimeni n-ar fi cutezat nici macar sa gandeasca despre ei: Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti Imparatia Cerurilor inaintea oamenilor: ca voi nu intrati si nici pe cei ce vor sa intre nu lasati (Mt. 23, 13).

Era vreo farama de curatie, de sinceritate in inimile lor? Nu: acolo se afla intuneric de nepatruns, bezna nestrabatuta a pacatelor, urii si rautatii.

Iata alt chip, si mai cumplit: chipul apostolului lui Hristos Iuda, caruia Domnul i-a spalat picioarele, pe care l-a impartasit cu Trupul si Sangele Sau si care merge sa il vanda pentru treizeci de arginti.

O, groaza! O, negraita josnicie, ticalosie neasemuita! El si-a vandut invatatorul, de la Care vazuse atata bine! Dar ce s-a intamplat in sufletul acestui om nenorocit? El era stapanit in intregime de catre dracul iubirii de bani; traia prin iubirea de bani, era un hot, cum spune Sfantul Evanghelist Ioan, purta ladita cu daniile pentru Mantuitorul si ucenicii Sai, din care fura bani pentru sine. Iubirea de bani l-a adus in asemenea hal ca numele lui a ajuns urat de intreaga lume: numele de Iuda a devenit sinonim cu tradarea, cu josnicia, cu miselia.

Sfantul Apostol Pavel ne spune ca iubirea de bani este radacina tuturor relelor (l Tim. 6, 10). Oare nu vedem intarirea acestor spuse in Iuda cel necredincios? Care dovada poate fi mai limpede? Nici una, fiindca orice alt rau este nimic pe langa acel rau cumplit la care l-a impins pe el iubirea banilor. Si doar era apostol!

Evanghelia nu ne infatiseaza insa doar intuneric; ea ne arata si lumina curata, harica. Iata in fata noastra chipul curvei pocaite, pe care toti o dispretuiau si o calcau in picioare. Cat de luminos este acest chip! Trebuie amintita aici si cealalta curva, care a spalat cu lacrimi picioarele Mantuitorului, le-a sters cu parul sau si a primit de la Domnul iertarea tuturor pacatelor (Lc. 7, 38-48). Manata de aceleasi simtaminte ale dragostei si recunostintei, s-a apropiat de El o femeie, avand un alabastru cu mir de mare pret, si l-a turnat pe capul Lui pe cand sedea la masa. Si vazand ucenicii, s-au maniat si au zis: „Pentru ce risipa aceasta?” (Mt. 26, 7) - si lumea a auzit uluitoarele cuvinte ale Mantuitorului: Pentru ce faceti suparare femeii? Caci lucru bun a facut ea fata de Mine (Mt. 26, 10).

O, sfanta, curata dragoste, pe care a pus atat de mare pret Domnul Iisus Hristos, dragoste din care noi avem atat de putin si careia suntem datori sa ii urmam! Izbitoare este deosebirea dintre acele capetenii (Ps. 2, 2) si apostolul-tradator - suflete negre, necredincioase, ticaloase - pe de o parte, si curva dispretuita de catre toti, dar cu inima curatita prin dragoste si prin pocainta, pe de alta.

Sa urmam ei si dragostei ei fata de Domnul. Oare nu suntem pacatosi cu totii? Avem cumva multa dragoste? Si avem macar o picatura de pocainta adevarata? Este oare plina inima noastra de dragoste care sa stoarca rauri de lacrimi ori sa sparga intr-un avant evlavios vas de mult pret pentru Domnul?

Deci, iata cum sunt oamenii care s-au perindat prin fata ochilor nostri duhovnicesti cand s-a citit Evanghelia de acum. Asa sunt si oamenii ce se perinda zilnic prin fata ochilor nostri, adica oamenii care ne inconjoara.

Legiuita este nemultumirea noastra impotriva carturarilor si a fariseilor - dar Sfanta Scriptura, nu ne arata degeaba chipuri de oameni plini de nedreptate, rautate si necredinta, ci ca pilda a ceea ce nu trebuie sa devenim noi insine.

Nu trebuie sa ne fie indeajuns tulburarea si nemultumirea, ci trebuie sa cugetam si la noi insine cu adanca sinceritate: oare nu este si in noi ticalosia acestor carturari, farisei si arhierei? Domnul Iisus Hristos i-a numit fatarnici, fiindca fatarnicia si prefacatoria erau trasaturile de capetenie ale caracterului lor. Iata, se cuvine sa ne gandim daca nu este si in noi aceasta trasatura a fatarniciei - dupa care va trebui sa marturisim ca este.

Daca Domnul le-a spus fariseilor ca ei se indeletnicesc doar cu curatirea pe dinafara a paharului si a blidului, in vreme ce pe dinauntru, sunt plini de rapire si viclenie, trebuie sa ne gandim si noi: nu cumva ne prefacem in fata oamenilor ca suntem buni, curati, evlaviosi, cum se prefaceau fariseii?

Din pacate, multi sunt si printre noi invatatorii de lege, fariseii, fatarnicii, care in Evanghelie sunt numiti pui de vipere (Lc. 3, 7), dar care se bucura de multa cinstire in popor. Se afla si printre noi unii asemenea cu Iuda, dar altii sunt asemenea curvei care s-a pocait, cu inima plina de dragoste pentru Domnul.

Sa luam aminte la inima noastra, sa cantarim ce iese din noi si din gurile noastre, nu ce intra in ele. Sa traim dupa poruncile sfintei dragoste, fiindca toata legea lui Hristos se cuprinde intr-o rostire: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti (Mt. 22, 39; Mc. 12, 31; Lc. 10, 27). Sa ne amintim de lucrul acesta si atunci Dumnezeu ne va binecuvanta si ne va ierta toate pacatele. Amin.

II. Inima care s-a facut salas diavolului

Cu fior in inima ascultam infricosatoarea istorisire despre felul in care L-a vandut Iuda pe dumnezeiescul Sau invatator. Fireste, este pe de-a-ntregul de inteles si legiuita adanca nemultumire impotriva celui despre care Insusi Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis ucenicilor Sai: Oare nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Si unul dintre voi este diavol (In. 6, 70). Pesemne ca nu o data v-ati pus intrebarea: pentru ce Domnul, Dumnezeu Atoatestiutor fiind, l-a ales pe Iuda in numarul celor doisprezece apostoli? Doar El stia ce fel de om e Iuda, stia ca il va vinde!

Lucrul pe care l-a facut Iuda a fost prezis prin prorocul David cu mai bine de o mie de ani inaintea Nasterii lui Hristos. El spune din partea Domnului Iisus Hristos: Cel care a mancat painea Mea a ridicat impotriva Mea calcaiul (Ps. 40, 9) - iar in psalmul 68 scrie: Faca-se curtea lui pustie si in locasurile lui sa nu fie locuitor, si vrednicia lui s-o ia altul (Ps. 68, 29).

Tot ce s-a intamplat in viata pamanteasca a Domnului a fost randuit in Sfatul Dumnezeiesc inca dinainte de intemeierea lumii: prevazuta a fost caderea lui Adam si a Evei, prevazuta a fost adanca stricare a neamului omenesc. A fost luata hotararea ca Cea de-a Doua Persoana a Sfintei Treimi, Dumnezeu Cuvantul, sa Se pogoare pe pamant, sa se intrupeze si prin propovaduirea Sa, prin moartea Sa pe cruce sa mantuiasca neamul omenesc care pierea. Si pe noi ne uimeste adancul dragostei fata de omenirea pierduta, adanc ce a nascut aceasta hotarare.

Deci, totul a fost prevazut si prevestit prin proroci. Sfantul Proroc Isaia a descris patimirile lui Hristos atat de viu, atat de puternic, de parca ar fi fost de fata la ele, drept care este si numit „evanghelistul Vechiului Testament”.

Dar de ce a fost ales Iuda in numarul ucenicilor Domnului? Fiindca trebuia sa se implineasca cele prevestite prin proroci. Asa I-a placut lui Dumnezeu, asa a randuit Dumnezeu - deci, asa trebuia sa se intample.

Despre Iuda, Domnul a spus la Cina cea de taina un cuvant infricosator: Unul dintre voi Ma va vinde. Bine era de omul acela daca nu se nastea (Mt. 26, 21-24) - atat de groaznic a fost pacatul lui.

Ca sa pricepeti de ce a fost nevoie de Iuda ca unealta prin care Domnul a fost dat la moarte, voi spune ca in vechime Dumnezeu a ales nu o data ca vase ale maniei Sale oameni cufundati in pacate, fara nadejde de mantuire.

Astfel, El a spus poporului israelit prin gura prorocului Isaia: Ce veti face voi in ziua pedepsirii, cand va veni pieire de departe? O, Asirie, varga maniei Mele si toiagul urgiei Mele! Impotriva Unui neam fara de lege o voi trimite si impotriva unui popor al urgiei Mele o voi indrepta, ca sa-l prade si sa-l jefuiasca si sa-l calce ca pe tina ulitelor. Dar ea n-are aceeasi judecata si inima ei nu simte la fel; sa prade este in inima ei si sa nimiceasca neamuri fara numar! Oare securea este ea mareata fata de cel ce o ridica sau fierastrarul se inalta impotriva celui ce-l manuieste? (Is. 10, 3, 5-7, 15).

Asa a fost Faraon, care n-a vrut sa dea drumul israelitilor din Egipt; asa a fost cumplitul imparat Nabucodonosor. Asa a fost si Iuda.

Domnul nu a facut pe nimeni rau din fire. Oamenii nu se nasc rai. Raii sunt rai fiindca aleg de bunavoie calea raului. Ei ar putea sa fie buni, ar putea scapa de infricosatorul lor destin, daca ar vrea. Amintiti-va adevarul de temelie, cel mai insemnat dintre adevaruri: Dumnezeu nu trage pe nimeni la Sine cu de-a sila, prin frica si cutremur nu face pe nimeni sa I se supuna, ii place numai dragostea libera si curata. Supunerea din frica nu are nici un fel de valoare morala.

Sa privim totusi mai adanc in inima lui Iuda, fiindca astfel vom putea afla o invatatura importanta si pentru noi insine.

Si Iuda, daca ar fi vrut, ar fi putut scapa de soarta infricosatoare a tradarii. El a umblat trei ani de zile impreuna cu ceilalti apostoli in urma Domnului Iisus Hristos; trei ani a ascultat dumnezeiestile Lui cuvinte si-a fost martor al marilor minuni facute de catre El.

Cate lucruri bune si mari n-a vazut el de la invatatorul sau! Cat de bland S-a purtat cu el Mantuitorul chiar si in acel ceas infricosator al Cinei celei de Taina, cand era gata deja, sa plece ca sa il dea pe Domnul in mana arhiereilor. Ar fi putut sa-L dea pe Iuda in vileag cu asprime si cu manie in fata tuturor - insa nu face asta, ci cu adanca intristare le spune ucenicilor ca unul dintre ei il va vinde, fara sa-i spuna macar pe nume.

El asteapta; nu se va stinge gandul tradarii in inima lui Iuda, nu se va pocai acesta pentru faradelegea pe care o planuia, nu se va lasa pagubas de hotararea vanzarii? Dar raul ajunsese in aceasta inima la o putere atat de uriasa incat acesta nici nu s-a rusinat sa intrebe impreuna cu ceilalti ucenici: Nu cumva sunt eu?

Domnul nu l-a dat nici atunci in vileag pe tradator inaintea tuturor ucenicilor, ci doar a rostit lin: Tu ai zis. Aceasta insemna: „Ai recunoscut singur ca Ma vei vinde”. Si i-a dat Sfanta Paine. Si dupa imbucatura a intrat atunci satana in el, spune Sfantul Apostol Ioan. Satana si-a facut salas in inima lui Iuda, la fel cum Duhul Sfant face salas al Sau din inimile oamenilor curati si drepti.

Satana nu se salasluieste dintr-o data in inima omului - el n-are stapanire sa intre in ea, mai ales daca aceasta inima este sfintita prin marile Taine ale pocaintei si impartasaniei. El n-a intrat deodata nici in inima lui Iuda, ci mai intai l-a smintit, tragandu-l spre rau si spre tradare vreme indelungata - pesemne chiar dinainte de apostolia lui, fiindca stim din Evanghelie ca era hot: deci si inaintea apostoliei era impatimit de bani.

Deci, cand a pus satana stapanire desavarsita pe inima lui Iuda? Atunci cand in acesta s-a parguit deplin hotararea de a-L trada pe Mantuitorul si ca urmare Duhul Sfant l-a parasit.

Insa nu numai Iuda a fost salas al diavolului: multi oameni s-au impotmolit in rau, minciuna, omoruri, furturi intr-o asa masura incat in ei s-au salasluit duhurile rele. Cu ei s-a intamplat lucrul despre care vorbeste Domnul Iisus Hristos: Cand duhul necurat a iesit din om, umbla in locuri fara apa, cautand odihna, si nu gaseste. Atunci zice: „Ma voi intoarce la casa mea, de unde am iesit”; si venind, o afla golita, maturata si impodobita. Atunci se duce si ia cu sine alte sapte duhuri mai rele decat el si, intrand, se salasluiesc aici, si se fac cele de pe urma ale omului aceluia mai rele decat cele dintai (Mt. 12, 43-45).

Aceasta grozavie a salasluirii duhului rau ameninta pe fiecare dintre noi, chiar daca ne rugam si ne impartasim cu Sfintele Taine, fiindca Trupul si Sangele lui Hristos nu sunt un talisman si nici ceva care apara in mod mecanic de tot raul, de toate navalirile diavolului si ingerilor lui. Ele sunt un mare, nemasurat ajutor al lui Dumnezeu in lupta noastra cu ispitele de la duhurile rele, daca va fi inima noastra curata, daca ne vom stradui mereu, zi de zi, sa nu pacatuim. Deci, sa pazim in inimile noastre cuvantul Mantuitorului: Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum, Imparatia Cerurilor se ia prin straduinta, si cei ce se silesc pun mana pe ea (Mt. 11, 12). Sa ne luptam necontenit cu pacatele si cu patimile si, aducandu-ne aminte de greselile noastre, sa nu osandim pe nimeni.

Fie ca Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos sa ne dea ajutorul Sau cel atotputernic, ca a Lui este slava si stapanirea, dimpreuna cu Parintele Sau Cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh in veci. Amin.

Categoria: Sfantul Luca al Crimeei - Predici la Triod

Cuvinte cheie: Sfantul Luca al Crimeei, Miercurea Mare, Predici la Triod

Cautare: