Sfântul Luca al Crimeei - De ce Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul?

,, M-a întrebat un prieten zilele trecute de ce să se facă și de ce să nu se facă tuturor oamenilor minuni de către Hristos – Care este Adevărul personal -de către Maica Domnului, de către Sfinți și alți mijlocitori și rugători.

De ce un om să fie vindecat de cancer, iar altul să se opărească, să-l doară și să sufere trupește mereu…?

Dorește așa ceva Ιubitorul de oameni Dumnezeu?

Mai întâi de toate, Dumnezeu nu se face sâcâietor/stânjenitor și nu este „complexat” ca noi.

Dimpotrivă, dacă nu-L vrem în viața noastră, nu vine, deși ne face bine, însă tot cât Îi îngăduim noi. El este cel mai înflăcărat dintre îndrăgostiți și totodată plin de noblețe, încât respectă în chip desăvârșit libertatea noastră. De asemenea, El este Cel care se poartă ca Părintele din parabola Fiului risipitor – nu cere să dai socoteală, nici nu se supără, ci se bucură de întoarcerea noastră spre bine.

Cu alte cuvinte, ne lasă să mergem unde vrem, fie că o facem pe evlavioșii prin cuvintele și faptele noastre exterioare, fie nu.

Aici are omul întreaga răspundere.

Când cu adevărat avem dragoste sau fie și numai „frica” lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu intervine în viața noastră. Iar prioritatea Lui este să ne vindece mai întâi sufletul, apoi și trupul.

De aceea bolile sunt „iubitele lui Dumnezeu”, așa cum spunea un mare stareț contemporan. Și aceasta după cuvântul „pe cine îl iubește Domnul, îl ceartă”, adică pe cel pe care îl „iubește” (pe toți deopotrivă îi iubește, dar aici se pare că Apostolul vorbește despre dragoste cu reciprocitate), îl educă, îl instruiește, astfel încât să se îndrepte și să-I semene mai mult, pe măsura voinței și a răbdării fiecărui om.

Starețul Porfirie a spus ceva nemaiauzit: Dumnezeu nu a deschis mintea medicilor ca să afle tratamentul cancerului, care este înaintea ochilor lor, deoarece „a văzut că astfel s-a umplut Raiul”. (Totodată a spus că: „Sănătatea duhovnicească neutralizează cancerul”).

Este însă adevărat aceasta?

Sau oare Dumnezeu este „drept și neînduplecat”, în loc să fie plin de milostivire.

Vă voi spune ceva din propria mea experiență: am văzut oameni care în toată viața lor s-au purtat cu multă asprime față de oamenii lor apropiați (de obicei față de ceilalți o facem pe politicoșii, nu-i așa?), care și-au schimbat cu desăvârșire purtarea lor datorită acestei boli, s-au pocăit cu adevărat.

Gândiți-vă, cât de lipsiți de milă suntem noi oamenii…

Când suntem sănătoși și ne îndeletnicim cu deșartele noastre griji lumești – și alte neghiobii și lucruri fără rost – cultivăm în noi un uriaș egoism și îndreptățire de sine. Adeseori facem iad viața oamenilor noștri apropiați, de vreme ce ne-am omorât sufletele…

Aceasta facem noi oamenii, slujim patimilor noastre, îi tiranizăm pe cei care au avut nefericita soartă să fie sub stăpânirea noastră și ne plângem atunci când nu ne fac hatârurile.

Așadar, ce ar fi trebuit să facă Dumnezeu, Care atât de mult ne iubește, în acest caz, după ce S-a milostivit de mii de ori?

Ar fi trebuit oare să ne lase în această stare sau să ne fi adus în starea în care numai El știe că ne va ajuta și ne va scoate din deșertăciunea în care trăim, de vreme ce-L căutăm – cu toate acestea – în viața noastră ?

_______________

Concluzie:

Toate bolile sunt dintru început nedorite, însă dragostea de multe ori află căi extreme care să ne scoată din orbirea noastră.

Și, „ridică ispitele și nimeni nu se va mântui”.

Sfântul Luca Chirurgul

Categoria: Articole

Cautare: