Sfantul Polihronie, Episcopul Babilonului, si cei impreuna cu dansul

Sfantul Polihronie, Episcopul Babilonului, şi cei împreună cu dînsul
(30 iulie)

Deciu, păgînul împărat al Romei, muncind pe mulţi creştini, s-a dus cu toată puterea oştirii sale împotriva Persiei, pe care biruind-o a prădat ţara lor şi a luat în stăpînire Babilonul, Vactrianul, Ircania şi Asiria; iar mulţimea creştinilor care se aflau în acele ţări, a pierdut-o cu diferite munci. Atunci era episcop în Babilon, Polihronie şi cu dînsul trei preoţi, Parmenie, Elima şi Hrisotel; iar ca diaconi: Luca şi Muco. Pe aceştia, prinzîndu-i Deciu, a poruncit să-i aducă îndată la jertfă idolească. Sfîntul Polihronie a zis cu îndrăzneală: "Noi ne aducem jertfă pe noi înşine Domnului nostru Iisus Hristos, iar diavolilor şi idolilor celor deşerţi şi făcuţi de mîini omeneşti, niciodată nu ne vom închina!"

Atunci Deciu a poruncit să arunce în temniţă pe episcop împreună cu preoţii şi cu diaconii lui. Împăratul începuse a zidi în cetatea Babilonului o capişte zeului Saturn, făcîndu-i un idol aurit. El a scris la Roma eparhului Valerian de fericita sa biruinţă asupra perşilor, că aceasta i s-a dat lui de la zeii săi şi a poruncit să facă în Roma prăznuire mare zeilor, iar pe creştini cumplit să-i muncească şi să-i ucidă.

Deci, Valerian a îndeplinit întocmai porunca lui Deciu. Să-vîrşindu-se în Babilon capiştea zeului Saturn, păgînul a pus înaintea judecăţii sale pe Polihronie, episcopul, cu preoţii şi cu diaconii lui şi a zis: "Oare, tu eşti fur de cele sfinte, necinstind pe zei şi neascultînd poruncile împărăteşti?" Iar sfîntul nu i-a răspuns nici un cuvînt, ci stătea tăcînd. Atunci împăratul a zis către preoţi şi diaconi: "Oare este mut povăţuitorul vostru?" Preotul Parmenie a răspuns: "Părintele nostru n-a amuţit, dar, nevrînd să-şi spurce cinstita şi sfînta sa gură, face după porunca Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis: Să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca să nu le calce cu picioarele lor şi întorcîndu-se să vă rupă pe voi. Deci este cu dreptate ca gura cea curată să nu se întineze cu gunoiul!" Deciu, mîniindu-se, a zis: "Oare noi sîntem gunoi?" Şi îndată a poruncit să taie limba acelui preot.

După ce i-au tăiat limba, Sfîntul Parmenie a strigat luminos către Sfîntul Polihronie, zicînd: "Sfinte părinte, roagă-te pentru mine, pentru că văd asupra ta pe Sfîntul Duh, Cel ce împărăţeşte şi care îţi pecetluieşte gura, iar într-a mea pune fagurul de miere!"

Aşa de minunat este Dumnezeu între sfinţii Săi, căci celui ce avea limbă, i-a poruncit să tacă, iar celuilalt, ce-i era limba tăiată, i-a dat putere a vorbi, spre arătarea puterii Sale. Apoi Deciu a zis către episcop: "Polihronie, jertfeşte zeilor şi-mi vei fi mie prieten, iar capiştea cea nou zidită a lui Saturn o voi încredinţa ţie". Dar episcopul nimic nu i-a răspuns. Atunci Deciu, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-l bată cu pietre peste gură. Iar cînd îl bătea, sfîntul şi-a înălţat mîinile spre cer şi, ridicîndu-şi ochii, şi-a dat duhul. Deciu, a lăsat trupul mucenicului trîntit înaintea capiştei lui Saturn. În noaptea următoare au mers doi bărbaţi cinstiţi, cetăţeni persieni: Avdon şi Senis, care, luînd în taină trupul Sfîntului Episcop Polihronie l-au îngropat lîngă zidul Babilonului. Deciu s-a dus la cetatea ce se numea Cordova şi care este în ţara Persiei, poruncind să aducă după el pe acei preoţi şi diaconi legaţi cu lanţuri de fier.

Sfinţii fiind duşi, fiarele au căzut de pe grumajii lor şi de pe mîinile lor. Împăratul Deciu, mergînd în cetatea Cordova, a pus înaintea judecăţii sale pe legaţii cei aduşi şi a zis către dînşii: "O, nebunilor, voiţi şi voi să pieriţi? Eu vă îndemn să jertfiţi zeilor celor fără de moarte". Atunci preotul Parmenie, căruia îi era limba tăiată, a răspuns cu glas mare: "O, ticălosule, care ne sileşti pe noi să ne închinăm idolilor celor făcuţi de mîini, închină-te tu Domnului nostru Iisus Hristos, căci de nu te vei închina Lui, vei pieri împreună cu toţi zeii tăi". Atunci Deciu a poruncit să-i spînzure pe toţi la muncire.

Sfinţii, fiind întinşi la muncire, mulţumeau lui Dumnezeu şi ziceau către preotul Parmenie: "Roagă-te pentru noi, părinte!" Iar el a zis: "Dumnezeu, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, să ne dea nouă mîngîierea Sfîntului Duh, Care împărăţeşte în vecii vecilor". Ei i-au răspuns: "Amin". Deciu, mîniindu-se, a zis: "Iată farmecele! Este oare vreun semn arătat, ca omul să grăiască, fiind fără de limbă?" Preotul Parmenie a răspuns: "Domnul nostru Iisus Hristos, Care a dat altădată mutului grăire, Acela mi-a dat şi mie a grăi; iar tu avînd limbă şi grăind, eşti mut, de vreme ce nu slăveşti pe adevăratul Dumnezeu". Atunci Deciu, a poruncit să-i ardă în foc şi să le lipească table de fier arse pe coastele lor şi cu unghii de fier să le strujească trupurile lor.

Pe cînd sfinţii erau astfel munciţi, s-a auzit un glas din cer, zicîndu-le: Veniţi la Mine cei smeriţi cu inima. Deciu, auzind acel glas, îl socotea vrăjitorie. Deci a poruncit să coboare pe mucenici de la muncire şi să le taie capetele, iar trupurile lor să le arunce afară din cetate, lîngă calea poporului şi să pună păzitori ca să nu le ia cineva şi să le îngroape. Astfel şi-au săvîrşit pătimirea lor pentru Hristos, Sfinţii Mucenici, cei trei preoţi: Parmenie, Elima, Hrisotel şi cei doi diaconi Luca şi Muco. Trupurile lor cele aruncate le-au luat cei doi cetăţeni, de care s-a zis mai sus, şi le-au îngropat într-un sat al lor, aproape de Cordova.

În aceeaşi vreme, împăratul Deciu a trimis prin toată Persia, să caute pe creştini şi să-i pună la muncire. Unii din slujitorii lui, apropiindu-se de dînsul, i-au zis: "O, împărate, prădaţii aceia, care i-ai miluit şi le-ai dăruit viaţă şi libertate, sînt creştini! Aceia îi vedem că adună trupurile cele creştineşti, le îngroapă în satul lor şi nu se închină zeilor, nici nu ascultă porunca ta". Deciu a zis cu mînie: "Cine sînt acei credincioşi?" Slujitorii au răspuns: "Avdon şi Senis". Împăratul a poruncit să-i cheme la el îndată. Venind ei, le-a zis: "Oare aşa sînteţi de nebuni, că nu vedeţi că pentru aceia sînteţi supuşi şi biruiţi de stăpînirea noastră, a romanilor, deoarece nu cinstiţi pe zei?" Ei au răspuns: "Hristos pentru aceea ne-a făcut, ca să fim biruitori asupra diavolului, defăimînd pe zeii voştri!"

Deciu le-a zis cu mînie: "Nu ştiţi oare că viaţa voastră stă în mîinile mele?" Sfinţii au răspuns: "Viaţa noastră este în mîinile Dumnezeului nostru şi Lui ne închinăm, căci El, plecînd cerul, S-a pogorît pe pămînt pentru mîntuirea noastră!" Atunci Deciu a poruncit să-i lege cu lanţuri grele şi să-i închidă într-o temniţă strîmtă. Sfinţii, fiind legaţi cu lanţuri, au zis: "Iată slava noastră pe care totdeauna o nădăjduiam de la Domnul nostru!" Tot în aceeaşi zi au fost pîrîţi la împărat că sînt creştini şi alţi doi bărbaţi cinstiţi, Olimpie şi Maxim. Împăratul, prinzîndu-i, a poruncit să-i bată îndată cu beţe, fără să-i cerceteze, pentru că zicea: "Nu sînt vrednici să le ascult cuvintele lor, deoarece nu cinstesc pe zeii mei; ci sînt vrednici de moarte toţi cei ce au de Dumnezeu pe Omul Care a murit". Sfîntul Maxim a grăit: "Ai zis bine, Cel ce a murit, dar pentru ce nu zici că tot Acela a şi înviat?"

Deciu a zis: "Spuneţi-ne nouă comoara voastră". Sfîntul Olimpie a răspuns: "Comoara noastră, adică aurul, argintul şi toată bogăţia, este Domnul nostru Iisus Hristos, pentru Care nu ne cruţăm viaţa noastră, defăimînd toate bogăţiile pămînteşti". Sfinţii, fiind bătuţi aspru, strigau: "Slavă Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ai binevoit să ne rînduieşti cu robii Tăi!" Deciu, iuţindu-se şi mai mult, a poruncit să-i bată cu vergi de plumb. După aceea i-a încredinţat unui oarecare Anisie. Acela, luîndu-i, i-a muncit şi la sfîrşit le-a tăiat capetele cu securea, iar trupurile le-a aruncat spre mîncarea cîinilor. Ele au zăcut neîngropate cinci zile, dar nimic nu s-a atins de dînsele. Iar după cele cinci zile, creştinii, luîndu-le noaptea, le-au îngropat cu cinste.

După aceasta, Deciu, păgînul împărat, s-a întors la Roma, fiind aduşi, legaţi cu lanţuri, şi sfinţii mucenici din Persia: Avdon şi Senis. El i-a pus pe aceştia în priveliştea romanilor spre slava sa. În acea vreme, Valerian eparhul prinsese în Roma pe preasfinţitul Xist, episcopul Romei, împreună cu tot clerul său şi nu puţini din ceilalţi creştini, închizîndu-i pe toţi în temniţa poporului. Şezînd acolo multe zile preasfinţitul, veneau la dînsul creştinii cei tăinuiţi şi aduceau pe fiii lor, pe rude şi pe cunoscuţi, care se întorceau de la păgînătatea idolească spre Hristos, spre a fi botezaţi de Sfîntul Xist acolo în temniţă.

În altă zi, Deciu, chemînd sfatul Romei şi pe Valentin eparhul, a adus înaintea lor pe toţi creştinii prinşi în Persia, legaţi cu lanţuri şi îmbrăcaţi boiereşte, cu aur, cu argint şi cu podoabe de mare preţ şi pietre scumpe. Astfel fiind împodobiţi spre slava lui Deciu, deşi pe cale fuseseră chinuiţi cu diferite munci, arătînd cu degetul spre dînşii, a zis către sfat: "Vedeţi pe vrăjmaşii pe care zeii şi zeiţele ni i-au dat în mîinile noastre? Aceştia sînt potrivnicii împărăţiei Romei".

Uitîndu-se spre dînşii tot sfatul Romei, s-au mirat toţi de cinstita lor vedere şi s-au umplut de jale pentru dînşii. Pentru că Domnul dăduse robilor Săi atîta dar, încît cei ce căutau la dînşii, se umileau mai mult decît să se mînie. Deciu a poruncit să cheme pe slujitorul cel mai mare al Capitoliului, cu numele Claudie. Venind, acela a adus cu sine un idol şi trispodul. Deciu a zis către sfinţi: "Jertfiţi zeilor şi veţi fi cetăţeni liberi ai Romei. Vă veţi stăpîni toate averile voastre, vă veţi îmbogăţi cu mai multe bogăţii şi veţi lua de la noi mare cinste". Sfinţii au răspuns: "O dată ne-am adus jertfă Dumnezeului nostru, Domnul Iisus Hristos, iar zeilor tăi jertfeşte-le tu!"

Împăratul a poruncit ca a doua zi să fie gata priveliştea, ca să dea fiarelor spre mîncare pe Avdon şi Senis, cetăţenii persani. A doua zi, după ce s-a făcut ziuă şi priveliştea era gata, împăratul Deciu n-a mers la privelişte, ci a trimis pe eparhul Valerian în locul său. Valerian, ducîndu-se şi punînd pe mucenici de faţă, mai întîi i-a îndemnat la închinarea idolilor, zicîndu-le: "Cruţaţi-vă neamul vostru cel bun şi puneţi zeilor tămîie pe altar, pentru că de nu veţi face aceasta, veţi pieri sfîşiaţi de dinţii fiarelor". Sfinţii au răspuns: "Ţi-am spus că Domnului nostru Iisus Hristos îi aducem jertfă de laudă şi tămîie de rugăciuni şi Lui Unuia ne închinăm; iar pe idolii cei făcuţi de mîini, nu-i vom cinsti niciodată!"

Idolul soarelui stătea înaintea priveliştii şi Valerian a poruncit ostaşilor să aducă pe mucenici la idolul acela şi să-i silească să se închine lui. Sfinţii, apropiindu-se de idol, au scuipat asupra lui. Valerian, umplîndu-se de mînie, a poruncit să bată pe sfinţii mucenici cu vergi de plumb, apoi să-i ducă dezbrăcaţi la locul care era îngrădit împrejur şi unde erau să fie mîncaţi de fiare, înaintea ochilor poporului care privea de pe trepte înalte. Deci, sfinţii stăteau dezbrăcaţi, dar îmbrăcaţi întru Hristos, fiind îngrădiţi cu semnul Sfintei Cruci. Atunci au dat drumul asupra lor mai întîi la doi lei, apoi la patru urşi. Dar nu i-au vătămat deloc, ci şedeau la picioarele lor ca nişte păzitori. Valerian a zis: "Acum este dovedită vrăjitoria creştinească".

Atunci a poruncit să ducă fiarele, iar ostaşii cei înarmaţi să intre la mucenici să-i ucidă. Şi astfel i-au înjunghiat cu săbiile. Apoi legîndu-i de picioare, i-au tras şi i-au aruncat înaintea idolului soarelui, din porunca ighemonului, spre înfricoşarea creştinilor. Şi aşa au zăcut acolo trei zile. Dar un creştin tăinuit, anume Chiric, cu rînduiala ipodiacon, petrecînd aproape de privelişte, a luat noaptea trupurile mucenicilor, le-a pus într-o raclă de plumb şi le-a îngropat în casa sa.

Astfel s-au sfîrşit Sfinţii Mucenici Avdon şi Senis, cetăţeni persieni. După aceea şi Sfîntul Sixt, episcopul Romei, cu clerul său, a fost muncit după dînşii, a cărui pătimire împreună cu Sfîntul Lavrentie arhidiaconul, se cinsteşte în 10 zile ale lunii august. Cinstitele moaşte ale acestor doi sfinţi mucenici, Avdon şi Senis, au stat în pămînt pînă pe vremea împărăţiei Marelui Constantin. Iar în zilele lui, prin dumnezeiasca descoperire, au fost găsite de credincioşi şi au fost mutate în gropniţa lui Pontian, întru cinstea şi slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Cuvinte cheie: Sfantul Polihronie

Cautare: