Catre cei care locuiesc chinovitic si singuri
Introducere
Dupa ce ai redobandit, prin Hristos, usurinta de a intelege si ai inaltat mintea deasupra dorintelor, placerilor si grijilor lumesti si dupa ce te-ai straduit cu ravna sa separi si sa smulgi, cu orice chip, gandul de la patimile trupesti, de multe ori ne-ai impartasit gandurile, cautand sa inveti cum trebuie sa duci la capat lupta inceputa, fara sa fii stapanit vreodata de placerile trupesti care asalteaza sufletul prin trup. Ai dorit dupa aceea sa stii care este cel dintai lucru pe care se cuvine sa-l evite cineva inainte de toate, apoi pe care (sa-l evite) dupa primul, si pe care dintre lucrurile bune trebuie sa le doreasca cu ardoare, asa incat prin veghere atenta sa evite savarsirea lucrurilor ce nu se cuvin, iar prin ravna sa obtina implinirea celor bune.
Mi-ai cerut, dupa aceea, ca sa-ti expun in scris parerea mea in privinta aceasta. Pentru aceasta m-am si grabit, ca sa nu pierd din vedere ravna ta cea buna; ci sa intaresc chiar buna dispozitie a ta si s-o confirm cu propriile mele sfaturi; dar nu fiindca ofer invatatura potrivita pentru obiectul discutiei, ci ca sa nu ascund sub tacere, ca in tarana, ceea ce exista, si ca sa evit, astfel, pedeapsa care a fost pronun tata pentru cel care a ascuns talantul in pamant.
Fara indoiala, casatoria este, de obicei, pentru oameni, motivarea antrenarii lor in dorintele, placerile si grijile lumesti. Caci nimeni nu poate descoperi o dorinta mai puternica si mai constrangatoare, existand in natura trupului, decat dorinta barbatilor pentru femeie, sau a femeilor pentru barbat; si e chiar foarte natural, pentru ca de la natura se tinde catre nasterea descendentilor. Ei bine, fiindca are putere exceptionala, casatoria trebuie sa poarte si o sarcina mai grea.
Caci nici chiar grijile care se intampla oamenilor pe neasteptate nu sunt mai grele decat acelea care vin cu gramada din cauza casatoriei, precum spune Sf. Pavel, ca, adica "cel casatorit se ingrijeste de cele ale lumii", fiind napadit de griji. Intr-adevar, cel necasatorit poate sa se intretina singur pe sine si nevoile legate de trup, sau poate chiar sa le si infrunte, pentru ca are puterea sa se convinga usor spre aceasta; dar cel care are grija sotiei si a copiilor nu este stapanul parerii lui, ci lucreaza de nevoie dupa placeri si - fiindca se ocupa cu ingrijirea copiilor - este invadat de griji nenumarate, pe care vom putea sa le enumeram mai pe larg alta data.
Asadar, cel care doreste mult sa fie liber de legaturile lumii evita casatoria ca pe catuse; iar dupa ce evita aceasta, isi inchina viata lui Dumnezeu si accepta fara rezerva viata castitatii, asa incat sa nu poata sa se mai intoarca la casatorie, ci sa lupte cu orice chip pentru castitate, luptand contra naturii si, mai ales, contra pasiunilor mai violente ale ei. Caci, dupa ce devine un astfel de iubitor al lui Dumnezeu, fiindc a doreste sa se impartaseasca de linistea (apatia)
Aceluia, oricat de putin si fiindca doreste sa guste sfintenia duhoviceasca, calmul, linistea, buna dispozitie si desfatarea si bucuria care rezulta din acestea, vegheaza cu grija sa-si tina gandul departe de orice patima materiala si trupeasca, care tulbura sufletul, si cerceteaza cele dumnezeiesti cu privirea curata si neumbrita a sufletului, umplandu-se, fara sa se sature, din lumina care vine de acolo. Si, dupa ce a exersat sufletul intr-o asemenea obisnuinta si stare, devine familiar lui Dumnezeu, atat cat ingaduie "asemanarea" si se face iubit si foarte dorit de Acesta, fiindca a indurat lupta mare si greu de castigat si a avut bucuria sa intre in legatura cu Dumnezeu cu mintea curatita de amestecul celor materiale si desprinsa de frecventarea patimilor lumesti.
Este potrivit, deci, si just ca acela care s-a inaltat la o asemenea obisnuinta, prin exercitarea de care am amintit mai inainte, sa nu mai coboare iarasi prin excitarile carnii la practicarea pasiunilor ei; sa nu accepte nici aburii care se ridica de acolo, ca sa nu se intunece astfel ochiul sufletului ca de o pacla foarte adanca si sa nu decada din contemplarea dumnezeiasca, asa cum se irita privirea cugetului de fumul patimilor.
Categoria: Constitutiile ascetice - Sfantul Vasile cel Mare
Cautare:
Sfantul Vasile cel Mare - Catre cei care locuiesc chinovitic si singuri :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Vizualizari: 1387
Id: 2280
Imagine:
Share:
Despre supravegherea gandurilor :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Nu se cuvine sa avem convorbiri cu femei, fara supraveghere :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Se cuvine ca sa potrivim cumpatarea dupa puterea trupului :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Se cuvine ca ascetul sa se indeletniceasca cu lucrari potrivite :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Nu se cuvine ca ascetul sa stea de vorba cu toti oamenii nesupravegheat :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Despre supunere :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Despre modestie si simplitate in felurile de mancare :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Sfantul Vasile cel Mare - Catre cei care locuiesc chinovitic si singuri :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Se cuvine ca ascetul sa se indeletniceasca cu lucrari potrivite :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Catre calugarii care vietuiesc chinovitic :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Nu se cuvine sa dorim cele bune din vanitate :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Despre supravegherea gandurilor :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
In cate chipuri iau nastere gandurile rele in suflet :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Nu se cuvine sa se separe nimeni de comunitatea frateasca spirituala :: Constitutiile ascetice - Sf. Vasile cel Mare
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.