Sfînta Muceniţă Eliconida
(28 mai)
Eliconida, muceniţa lui Hristos a trăit pe vremea împărăţiei
lui Gordian şi a lui Filip, fiind născută şi crescută în Tesalonic. Ura contra
creştinilor din partea închinătorilor de idoli răspîndindu-se pretutindeni,
muceniţa a mers la Corint. Şi, văzînd poporul aducînd jertfe idolilor, a stat
la un loc înalt şi a strigat, zicînd: "O, bărbaţi corinteni, nepricepuţi şi
împietriţi cu inima, vă văd că sînteţi necredincioşi. Aţi lăsat pe Dumnezeul
Cel veşnic şi nestricăcios şi v-aţi întors către idolii cei pierzători de
suflete. Vă rog, uitaţi-vă la înălţimea cerului şi la lăţimea pămîntului şi
socotiţi cu mintea voastră, cine a întins cerul ca o piele pe deasupra capetelor
noastre? Cine a întemeiat pămîntul peste adîncuri? Cine este puternic să alineze
valurile cele furioase ale mării cu înfricoşatul şi slăvitul Său nume? Cine
a zidit din ţărînă pe om, şi a suflat în el duh de viaţă? Acela este adevăratul
Dumnezeu, Care ţine în palmă toată făptura şi Care petrece în ceruri. Iar
zeii păgînilor sînt diavoli muţi şi nesimţitori, asemenea lor să fie toţi
cei ce se închină lor".
Astfel grăind sfînta, cu libertate şi cu glas mare, îndată
au apucat-o păgînii şi au dus-o la ighemonul lor, Perine. Ighemonul, căutînd
spre ea şi văzînd cinstea feţei ei, a început a-i vorbi cu blîndeţe, zicînd:
"Bine să-ţi fie ţie, preafrumoasă fiică, căci socotesc, că tu crezi în zeii
noştri cei ce petrec pururea şi mă bucur de tine". Sfînta a zis: "O, ighemoane,
ce bucurie poate să fie păgînilor, de vreme ce bucuria ta se va întoarce în
plîngere, iar mîndria în neputinţă? Eu cred în Dumnezeu, Care este peste toate
şi mă bucur că m-am învrednicit, pentru Dumnezeul meu a intra în această nevoinţă,
pe care o aştept de mult, ca să cîştig cununa biruinţei". Ighemonul a zis:
"Nu fi cu limbuţia ta asemenea cu femeile cele fără de minte, ci spune nouă
cu blîndeţe şi pe scurt cum te numeşti?"
Sfînta a răspuns: "Nu sînt nebună, ci înţeleaptă întru Hristos;
iar de voieşti să ştii numele meu, mă numesc Eliconida". Zis-a ighemonul:
"Nu cu cuviinţă ţi s-a dat numele Eliconida, căci pentru neruşinarea ta cea
mare, vei primi peste trupul tău munci şi bătăi". Sfînta a răspuns: "Bine,
mă numesc Eliconida, căci totdeauna este cu mine milostivirea Dumnezeului
meu şi arunc săgeţi asupra diavolului, tatăl tău. Iar ţie, Perine, nu ţi s-a
pus numele din întîm-plare, căci necuratul şi ticălosul tău trup, împreună
cu spurcatul tău suflet, se va trage cu oşti înfocate la pierzare". Zis-a
ighemonul: "Să ne spui curat, vei jertfi zeilor sau nu? Pentru că mă jur pe
zeul meu, doctorul Asclipie, că nu te voi cruţa, de nu vei asculta porunca
împărătească şi de nu te vei închina zeilor noştri". Sfînta a răspuns: "Ascultă-mă,
Perine! Eu sînt roabă a lui Hristos, iar pe Asclipie al tău nu ştiu cine este.
Deci, fă ceea ce voieşti".
Atunci ighemonul, umplîndu-se de mînie, a început a munci
pe sfînta. Deci, întîi a poruncit, s-o întindă la pămînt şi să-i zdrobească
gleznele picioarelor ei şi apoi s-o arunce într-o căldare plină cu smoală
foarte înfierbîntată. Dar, îngerul Domnului, arătîndu-se, a răcorit căldarea;
iar smoala cea fiartă a prefăcut-o în rouă rece, încît ieşea din căldare,
ca din nişte aromate, o mireasmă plăcută. Lucrul acesta văzîndu-l ighemonul,
a strigat, zicînd: "O, cît de mare vrăjitor este acest Hristos, care poate
să prefacă focul în apă!" Sfînta i-a zis: "Cît de mari ţi se par ţie acum,
zeii tăi Die şi Asclipie, pe care i-a umplut de ruşine o femeie, fiind roabă
a lui Hristos?" Din aceste cuvinte ale sfintei, muncitorul, umplîndu-se de
mai multă mînie şi numind-o pe ea fermecătoare, a poruncit, să-i smulgă perii
capului ei cu piele cu tot şi să-i ardă capul cel jupuit şi pieptul cu lumînări
aprinse. Însă muceniţa răbda cu vitejie toate acele munci, ca şi cum nu simţea
nici o durere.
Atunci ighemonul, schimbîndu-şi mînia în blîndeţe, a început
a momi pe sfînta, zicînd: "Preaiubită fiică, apropie-te şi jertfeşte zeilor
celor nebiruiţi, mai ales Afroditei şi Atenei. Pentru aceasta te voi face
preoteasa marei Artemida, asemenea cu femeile senatorilor, şi voi pune în
mijlocul cetăţii întru numele tău un stîlp de aur. Despre aceasta voi înştiinţa
pe împăraţi prin scrisori despre tine şi vei fi ca o maică în toată această
cetate".
Sfînta Eliconida a zis: "De vei face precum zici, du-mă în
capiştea zeilor tăi, ca să aduc jertfe". Ighemonul, auzind acestea, s-a umplut
de mare bucurie şi îndată a poruncit propovăduitorilor şi trîmbiţelor să înştiinţeze
toată cetatea, ca să se adune şi să ducă cu mare dănţuire pe sfînta în capiştea
idolilor. Iar ea, intrînd în capişte, a zis popilor: "Voiesc să fiu singură
cînd aduc jertfe curate; deci, porunciţi tuturor să iasă din capişte împreună
cu voi şi apoi să închideţi uşile". Popii au ascultat-o. Deci, încuind pe
sfînta singură în capişte, ei înşişi stăteau afară înaintea uşilor, jucînd
şi cîntînd din trîmbiţe şi timpane.
Mireasa lui Hristos, fiind singură înăuntru, a apucat pe idolul
Afroditei şi l-a sfărîmat în trei bucăţi, apoi pe idolul Atenei, pe care,
aruncîndu-l la pămînt, l-a zdrobit cu totul, şi, după aceea, luîndu-l şi pe
al lui Asclipie din altarul lui, i-a tăiat mîinile, picioa-rele şi capul.
Acelaşi lucru a făcut şi idolului Die. Pe cînd se făcea acea sfărîmare a zeilor,
n-au auzit nici slujitorii, nici poporul, de vreme ce glasul trîmbiţelor şi
al timpanelor covîrşea zgomotul din capişte. Astfel, ei au stat multă vreme
afară, aşteptînd pînă ce fecioara îşi va săvîrşi rugăciunile şi jertfele.
Dar, după multă vreme, slujitorii, pierzînd răbdarea, s-au plecat să privească
în capişte. Acolo au văzut pe zeii lor sfărîmaţi şi aruncaţi la pămînt, iar
pe sfînta, şezînd în altar şi lăudînd pe Hristos Dumnezeul ei. Deci, au sărit
înăuntru, rupîndu-şi hainele lor şi apucînd pe muceniţa cu mînie, strigau
către ighemon: "Pierde pe această fermecătoare". Din această pricină s-a făcut
gîlceavă şi strigare în poporul cel mînios pentru sfărîmarea idolilor; pentru
că toţi răcneau, zicînd: "O, ighemoane, pierde îndată pe această fermecătoare".
Atunci ighemonul a poruncit să-i taie sînii sfintei muceniţe şi s-o arunce
în temniţă, pînă ce va socoti cu ce fel de moarte cumplită s-o piardă; deci,
sfînta a petrecut în temniţă cinci zile.
În acea vreme, a venit în Corint alt ighemon în locul lui
Perine, cu numele Iustin. Aceluia i-au vestit despre muceniţa Eliconida, despre
muncirea ei şi despre sfărîmarea zeilor lor. Iustin, auzind acestea şi fiind
un rîvnitor desăvîrşit către zei, s-a umplut de mînie contra Eliconidei, pentru
sfărîmarea acelora. Deci, a poruncit să încingă un cuptor foarte mult. După
ce a ars acel cuptor trei zile, au aruncat în el pe sfînta. Ea, însă, dănţuia
în mijlocul cuptorului, cîntînd şi binecuvîntînd pe Domnul, ca altădată cei
trei tineri în Babilon, căci focul îi era ei ca o rouă, iar văpaia focului
ca un duh răcoros. În acea vreme a ieşit o văpaie mare din cuptor şi s-a îndreptat
asupra celor ce stăteau împrejur; deci, a ars ca la şaptezeci de bărbaţi.
După cîtăva vreme, Sfînta Eliconida a ieşit din foc nevătămată.
Atunci ighemonul a zis către ea: "O, necurată femeie, spune nouă cu ce vrăji,
ai putut birui puterea focului?" Sfînta a răspuns: "Venind Hristos, Domnul
meu, pe Care tu nu l-ai văzut şi nici nu poţi să-L vezi, a potolit puterea
focului". Ighemonul necrezînd, a poruncit să aducă înaintea lui un pat de
aramă înroşit în foc şi acolo, înaintea ochilor lui, să pună pe sfînta dezbrăcată.
Iar dedesubt să aprindă cărbuni de foc, pentru că zicea: "Acum voi vedea de
va veni Hristos să-i ajute ei". Sfînta, muncindu-se astfel, a ieşit din trupul
ei atît de mult sînge, încît a stins tot focul şi a răcorit patul. Deci, luînd-o
de pe pat, au dus-o în temniţă unde, zăcînd la pămînt, se ruga, zicînd: "Iisuse,
puterea şi întărirea noastră! Iisuse slava noastră! O, Hristoase, nădejdea
noastră, fii ajutorul şi doctorul, Care să tămăduieşti rănile mele, Cel ce
mîntuieşti cu bunătatea Ta pe cei ce nădăjduiesc spre Tine!"
Astfel, rugîndu-se ea, i s-a arătat în lumină mare, Hristos
Mîntuitorul lumii cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi, stînd aproape
de ea, i-a dat mîna Sa, zicînd: "Scoală-te şi stai în picioare, de te întăreşte,
că Eu sînt cu tine. Căutînd spre nevoinţa ta şi, milostivindu-mă spre tine,
îţi voi uşura durerile şi îţi voi tămădui rănile cu puterea Mea cea dumnezeiască".
Deci, muceniţa sculîndu-se în picioare, a căzut înaintea Domnului cu faţa
la pămînt şi s-a închinat, zicînd: "Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, vindecă-mă
pe mine, roaba Ta, şi-mi dă mie biruinţă asupra potrivnicului ca, biruindu-l,
să intru în cămara Ta cea sfîntă, cu cîntări şi cu glas de bucurie!" Atunci,
Mîntuitorul a zis către ea: "Îndrăzneşte! Eu te vindec pe tine şi îţi gătesc
cununa cea fără de moarte întru împărăţia Mea". Zicînd Domnul acestea, S-a
dus la cer".
Sfinţii îngeri i-au dat ei pîine curată şi luminoasă ca soarele
din care, gustînd, s-a făcut sănătoasă cu tot trupul. Faţa ei s-a luminat
ca soarele, iar trupul s-a făcut alb ca zăpada; şi astfel, mulţumind lui Dumnezeu,
a stat pînă la ziuă, cîntînd şi binecuvîntînd. Sosind ziua, ighemonul, a poruncit
să o scoată la judecată; deci, a aruncat-o în cuşca fiarelor spre mîncare.
După aceea a dat drumul la doi lei flămînzi şi chinuiţi de foame de trei zile.
Venind leii către sfînta, s-au plecat înaintea ei şi îi lingeau picioarele.
Poporul, văzînd aceasta, şi-a ridicat glasul, zicînd: "Femeia aceasta este
cu adevărat fermecătoare şi necurată, de vreme ce a fermecat şi fiarele, încît
nu pot să se atingă de ea; deci, pierde-o pe aceasta, ighemoane, degrabă".
Pe cînd poporul clevetea astfel, de la acea cuşcă s-au sfărîmat
uşile, cu puterea lui Dumnezeu, şi s-au deschis; iar leii au sărit cu mînie
către popor, răcnind şi mugind, încît poporul s-a pornit la fugă; şi au fugit
în curte împreună cu ighemonul. Leii, izgonind pe cei ce fugeau, au ucis o
sută douăzeci de oameni din popor. Atunci ighemonul, neştiind ce să mai facă
muceniţei, a poruncit ca s-o taie cu sabia.
Deci, scoţînd pe sfînta afară din cetate la locul de tăiere
şi-a ridicat mîinile spre cer şi se ruga, zicînd: "Hristoase, Dumnezeul meu,
vino acum şi stai de faţă roabei Tale în ceasul acesta, împlinindu-Ţi făgăduinţa
Ta cea adevărată, du-mă pe mine în ograda Ta cea sfîntă şi mă rînduieşte cu
binecuvîntatele Tale oi. Numără-mă pe mine cu femeile cele ce Ţi-au plăcut
Ţie: Cu Sarra, Reveica, Rahila, Lia, Susana şi cu Maica Ta cea fără de prihană,
Curata şi pururea Fecioara Maria; asemenea şi cu Marta şi Maria surorile lui
Lazăr, cu Ana proorociţa, care a ieşit întru întîmpinarea Ta, cu Sfîntul Simeon,
primitorul de Dumnezeu ce a mărturisit pentru Tine, Elisabeta maica Mergătorului
Înainte şi cu întîia Muceniţă Tecla. Scrie-mă în numărul lor şi-mi dă mie
ca să mă odihnesc cu dînsele în veci". Astfel rugîndu-se, s-a auzit un glas
de sus, zicînd: "Vino, fiică, că îţi este gata cununa şi scaunul; iar cetele
îngereşti încep cîntări de dănţuire la intrarea ta în cer".
Auzind sfînta acest glas, s-a umplut de bucurie negrăită şi,
cu veselie şi-a plecat capul sub sabie, şi astfel i l-a tăiat. Din rănile
ei în loc de sînge a curs lapte; acesta era semnul curăţiei ei. După aceasta,
credincioşii, luînd trupul ei cel sfînt, l-au îngropat cu bună cucernicie,
slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia
şi de la noi să-I fie cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna mai
Cuvinte cheie: Sfinta Mucenita Eliconida, Sfinta, Mucenita, inchinatori, credinciosi, nestricacios, vesnic, sufete, suflet, adevaratul Dumnezeu, inchina, libertate, blandete, preafrumoasa, bucurie, cred in Dumnezeu, invrednicit, biruinta, nebun, nebuna,
Cautare:
Vizualizari: 1437
Id: 1683
Imagine:
Share:
