Sfinţenia nu se cucereşte printr-o trăire nefirească, nedefinită, lipsă de disciplină, ci, dimpotrivă, ea presupune o mare disciplină, atât de mare că am putea-o numi cea mai riguroasă. Ascensiunea prin asceză, rugăciune şi rupere de tot ceea ce îţi aparţine ca făptură pământeană, ascensiunea prin participarea la relitatea divină nu se poate îndeplini decât prin cea mai aspră şi mai strânsă disciplină spirituală.
Sfinţenia este semnul originarelor puteri şi frumuseţi în om. Acolo unde apare sfântul, apare şi omul nou, omul adevărat. Nu putem crede că lumea aceasta poate deveni o lume de sfinţi, dar credem că sfântul este unul dintre însoţitorii ei – cel mai mare şi esenţial - , credem că prezenţa unui astfel de exemplar uman între noi este o binefacere dumnezeiască.
(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, p. 118)
Categoria: Articole
Cautare:
Sfintenia este semnul originarelor puteri si frumuseti in om
Vizualizari: 721
Id: 9762
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.