Sfîntul Mucenic Ermia din Comani
(31 mai)
Păgînul Antonin, împăratul Romei, urînd pe creştini, a trimis
împotriva lor un ighemon oarecare, cu numele Sebastian, ca să-i muncească.
Acela, pe cînd mergea de la Cilicia la Capadocia, a găsit în Comani pe un
ostaş bătrîn, anume Ermia, alb la păr şi cu legea creştin, crezînd într-Unul
adevăratul Dumnezeu şi Făcătorul a toate. Ighemonul i-a zis aceluia: "Am scrisoare
de la Antonin, împăratul Romei, prin care îmi porunceşte, ca toţi creştinii
să aducă jertfe zeilor romanilor; iar de nu vor voi, apoi cu mari şi cumplite
munci se vor pedepsi. Deci, şi tu Ermie, jertfeşte zeilor şi vei fi prieten
împăratului şi vei avea multă cinste; deci, ascultă-mă pe mine, ca să nu-ţi
muncesc trupul". Răspuns-a nevoitorul lui Hristos, Ermie: "Eu sînt ostaş al
lui Hristos, Împăratul Cel ceresc şi fără de moarte, a Cărui împărăţie nu
va avea sfîrşit; pentru aceea nu mă supun împăratului celui muritor şi păgîn,
a cărui împărăţie este de puţină vreme. Împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos
va petrece în veci şi cel ce crede într-Însul va moşteni viaţa cea veşnică.
Eu cred într-Acela şi Aceluia în taină I-am slujit mai întîi, iar acum Îl
slujesc pe faţă şi nu mă va birui diavolul. Tu ai stăpînire peste trupul meu,
şi aceasta cu voinţa Dumnezeului meu; iar peste sufletul meu nimeni nu are
putere, decît numai singur Dumnezeu, Cel ce poate să-mi dea răbdare şi să
mă păzească în veci".
Ighemonul Sebastian, auzind acestea, a zis Sfîntului Ermia:
"Jertfeşte zeilor, ca să te îndulceşti de bucuria vieţii acesteia!" Sfîntul
a răspuns: "Ce bucurie îmi va fi, ce îndulcire şi ce viaţă dacă, depărtîndu-mă
de Ziditorul meu, mă voi închina idolilor? Aceasta nu este cu adevărat bucurie,
ci mîhnire; nu este îndulcire, ci amărăciune; nu este viaţă, ci moarte veşnică".
Grăit-a ighemonul: "Te văd că eşti foarte înţelept". Sfîntul
a răspuns: "Sînt înţelept întru Domnul Dumnezeul meu, crezînd întru Dînsul
şi slujindu-I Lui din toată inima, pentru care doresc a muri şi a pătimi cu
bucurie". Ighemonul a zis: "Văzînd cărunteţile tale şi înţelegerea, te cruţ
şi te miluiesc". Sfîntul a răspuns: "Nu-mi trebuie milă de la tine, eu caut
mila lui Dumnezeu, Care mă va duce la Dînsul; Acela înţelepţeşte pe robii
Săi cu Duhul Său cel Sfînt". Ighemonul a zis: "Alegi mai bine a muri decît
a trăi?" Sfîntul a răspuns: "Această moarte nu este moarte, ci viaţă veşnică,
dacă voi suferi cu răbdare muncile de la tine". Atunci ighemonul a poruncit
să-i sfărîme fălcile cu pietre, să-i zdrobească dinţii şi să-i jupoaie pielea
de pe faţă. Pentru acestea sfîntul a grăit: "Mulţumesc lui Dumnezeu, că darul
Domnului meu Iisus Hristos petrece cu mine!" Ighemonul a zis: "Pentru ce nu-ţi
iei leafa, precum o iau ceilalţi ostaşi?" Mucenicul a răspuns: "Deoarece jefuiţi
cu nedreptate pe cei săraci, de aceea nu iau lefurile voastre şi nu mănînc
dintr-însele; pentru că am hrană duhovnicească, care este de la Duhul Sfînt
şi nu voi flămînzi în veci".
Atunci ighemonul, a poruncit să înfierbînte un cuptor foarte
tare şi a aruncat într-însul pe mucenicul lui Hristos. După trei zile, deschizînd
cuptorul, l-a găsit viu şi întreg, cîntînd şi preamărind pe Dumnezeu, de vreme
ce nu s-a atins focul de el.
Atunci, ighemonul, a chemat pe un fermecător şi i-a poruncit
să omoare pe Ermia cu otravă. Iar sfîntul, rugîndu-se lui Dumnezeu, a luat
otrava şi n-a pătimit nimic, după cuvîntul Domnului care a zis: Chiar de
veţi bea ceva de moarte, tot nu vă va vătăma. Deci fermecătorul, pregătind
o otravă mai puternică, a dat-o mucenicului, zicîndu-i: "Dacă şi de această
otravă nu vei avea nimic, apoi şi eu voi lăsa farmecele mele şi voi crede
în Dumnezeul Cel răstignit, Căruia tu Îi slujeşti". Atunci Sfîntul Ermia,
luînd şi acea otravă cumplită şi bînd-o pe toată, n-a pătimit nici un rău,
ci a rămas întreg şi sănătos. Atunci fermecătorul a strigat: "Ai biruit, Ermie,
ai dovedit şi ai rămas rob al lui Hristos; ai mîntuit din iad sufletul meu
cel pierit şi m-ai făcut să vieţuiesc lui Dumnezeu. Pentru că, precum un chip
vechi săpat se preface şi se înnoieşte, aşa şi eu, îmbătrînit în păcate şi
în răutăţi, mă înnoiesc cu sufletul, întorcîndu-mă spre Dumnezeul cel viu,
Care petrece totdeauna în veci. O, Dumnezeule cel ceresc, Unule adevărat,
Cel ce m-ai izbăvit de înşelăciunea cea diavolească şi de spurcăciunile idoleşti,
prin robul Tău Ermia, prin care Te-am cunoscut, primeşte-mă pe mine păcătosul,
care mă întorc la Tine şi mă miluieşte pe mine, cel ce Te mărturisesc pe Tine!"
Astfel strigînd el, ighemonul s-a umplut de mînie şi a poruncit ca îndată
să-i taie capul.
Deci, tăind pe fermecătorul acela, s-a botezat în sîngele
său; şi un nou creştin şi mucenic al lui Hristos s-a dus la Dumnezeu, pentru
care şi-a pus sufletul Său. Iar pe Ermia a poruncit ighemonul să-l muncească,
smulgîndu-i venele lui din tot trupul. Astfel, sfîntul, fiind muncit cumplit,
zicea către muncitor: "Nu simt în trupul meu dureri din muncile acestea, căci,
precum cuţitaşul doctorului, tăind venele, scoate sîngele cel nesănătos şi
face trupul sănătos, tot astfel şi eu, suferind smulgerea venelor mele, mai
sănătos sînt întru credinţa lui Hristos!"
După aceasta, muncitorul a aruncat pe mucenic într-o căldare
cu untdelemnul foarte încins şi îndată s-a răcit căldarea, iar unt-delemnul
s-a făcut ca o rouă de dimineaţă, şi mucenicul a strigat: "O, tiranule, nu
simt muncile şi voia ta nu o voi face, însă voi face voia Tatălui meu ceresc
şi Aceluia mă aduc pe mine jertfă fără de prihană. Acela este Stăpînul sufletelor
şi trupurilor noastre". Sfîntul, grăind acestea, tiranul a poruncit ca să-i
toarne pe gîtlej nişte oţet tare amestecat cu fiere; dar, mucenicul a zis:
"Amărăciunea asta îmi este mie ca un fagure de miere de la Dumnezeul meu,
pentru Care rabd acestea".
Apoi a poruncit ighemonul ca să-i scoată ochii. Auzind acestea,
sfîntul a zis către dînsul: "Dacă ai trebuinţă de ochii mei cei trupeşti care
văd deşertăciunea lumii acesteia, ia-ţi-i ţie. Eu am ochii inimii, cu care
văd curat lumina cea adevărată". Astfel i-au scos ochii sfîntului. După aceasta
l-au spînzurat cu capul în jos şi, ţinîndu-l astfel trei zile, a curs mult
sînge din nările lui. După trei zile au mers oarecare să-l vadă pe el, socotind
că a murit. Dar s-au înspăimîntat, aflîndu-l viu şi slăvind pe Dumnezeu. Deci,
pentru necredinţa lor a căzut pe ochii lor oarecare negură şi au orbit. Ei
atunci au început a striga: "Miluieşte-ne pe noi, robul lui Dumnezeu cel adevărat,
căci iată sîntem loviţi de urîciune". Atunci sfîntul a zis: "Apropiaţi-vă
către mine". Iar ei, apropiindu-se, el şi-a pus mîinile sale peste ei şi le-a
zis: "Întru numele Domnului meu Iisus Hristos, vă zic să vedeţi". Şi au văzut
îndată. Deci, întorcîndu-se, au spus ighemonului cele ce li s-au întîmplat
lor. Iar ighemonul, aprinzîndu-se de mînie, a poruncit să jupoaie pielea de
pe tot trupul mucenicului. Atunci sfîntul batjocorea pe ighemon şi ocăra pe
zeii cei necuraţi, pornind astfel spre mai mare mînie pe tiranul, care a poruncit
să-i taie capul.
Astfel s-a sfîrşit mucenicul lui Hristos, Sfîntul Ermia, iar
cinstitul lui trup s-a luat în taină de nişte creştini şi l-au dus în Capadocia,
la un loc ce se numea Coman. Acolo s-au săvîrşit multe minuni de la cinstitele
lui moaşte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl
şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna mai
Cuvinte cheie: Sfintul Mucenic Ermia, crestini, batran, adevaratul Dumnezeu, facatorul, ziditorul, jertfa, prieten, prietena, ostas, imparatie, imparatia, Imparatul Cel ceresc, Iisus Hristos, viata cea vesnica, viata vesnica, slujesc, singur Dumnezeu, rabdare, paza
Cautare:
Vizualizari: 1420
Id: 1689
Imagine:
Share:
