Pierzător lucru este a adăuga sau a scoate ceva după bunul plac din esenţa credinţei lui Hristos. Sfântul apostol şi evanghelist Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu adaugă la sfârşitul cărţii sale numită „Apocalipsa”: ...mărturisesc la tot cel ce aude cuvintele prorociei cărţii acesteia: de va adăuga cineva la acestea, va pune Domnul Dumnezeu peste el toate ranele cele scrise în cartea aceasta; şi de va scoate cineva din cuvintele cărţii prorociei acesteia, va scoate Dumnezeu partea lui din cartea vieţii şi din cetatea cea sfântă şi din cele scrise în cartea aceasta. Cel ce mărturiseşte acestea zice: aşa, vin curând (22, 18-20)!
Ceea ce a spus apostolul Ioan despre cartea sa poate spune şi Biserica Ortodoxă despre Simbolul său de credinţă, fiindcă şi Simbolul de credinţă, ca şi cartea „Apocalipsei", este rostire a Duhului Celui Sfânt, si orice adaos făcut la Simbolul de credinţă fără vreo trebuință și împotriva învăţăturii cuprinse în el atrage după sine despărţirea de Dumnezeu şi de viaţa veşnică. Apostolul Pavel spune: ...măcar şi noi, sau înger din cer, de vă va binevesti vouă afară de ceea ce am binevestit vouă, să fie anatema (Gal. 1, 8). Iată cu câta tărie trebuie să ne ţinem de adevărul lui Dumnezeu, cel predanisit nouă de Însuşi Domnul Iisus Hristos, de Apostoli şi de Sfinţii Părinţi purtători de Dumnezeu ai Sinoadelor Ecumenice si Locale!
Nici un papă şi nici un cin papistăşesc ori sinod catolic nu poate, fără a se lipsi pe sine şi pe următorii săi de viața veşnică, să schimbe Simbolul de credinţă, care este întemeiat în întregime pe Evanghelie şi pe cuvintele exacte ale Mântuitorului; iar dacă catolicii au schimbat Simbolul de credinţă în cel de-al optulea articol al lui, adăugând despre Duhul Sfânt că El purcede şi de la Fiul, prin aceasta ei se lipsesc pe sine şi pe toti catolicii de împreună-glăsuirea cu Evanghelia şi de împărtăşirea cu Hristos şi cu Duhul Sfânt, despre Care au grăit minciună împotriva cuvintelor desluşite ale Evangheliei. Şi papa şi-a însuşit în chip pângăritor de cele sfinte şi mincinos numirea de „infailibil" pentru acoperirea oricărei minciuni privitoare la mărturisirea de credinţă. Este vreun papă în rândul sfinţilor începând cu al VIII-lea veac? Nici măcar unul singur. În învăţătura de credinţă trebuie să ne ţinem cu tărie de adevărul cel după Evanghelie chiar până la o iotă, chiar până la un singur cuvânt: şi în viaţă trebuie să ne ţinem de legea lui Dumnezeu chiar până la o iotă, chiar până la un singur gând, fiindcă şi un singur gând nedrept este urâciune înaintea Domnului. Până ce va trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă nu va trece din Lege, până ce vor fi toate (Mt. 5, 18). Iată în ce stă Ortodoxia!
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 53-54)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Simbolul de credinta este intemeiat in intregime pe cuvintele exacte ale Mantuitorului
Vizualizari: 717
Id: 15873
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.