Simplitatea credintei

Problema divină e o problemă de mare cinste interioară. Au fost sfinţi trăitori neştiutori - nici „Tatăl nostru” nu ştiau - care stăpâneau natura fiindcă erau cinstiţi. Şi o exemplificare şi mai plastică: Într-o mănăstire, stareţul a văzut un călugăr mergând pe sus şi şi-a zis: „ăsta are o lucrare.” După ceva timp, l-a văzut mergând pe pământ. Şi-a zis: „Să ştii că ăsta şi-a pierdut lucrarea.”

L-a chemat şi l-a întrebat: „Cum te rugai tu înainte?” „Doamne, nu mă milui pe mine, păcătosul, Doamne, nu mă milui pe mine păcătosul. Şi m-am scăpat şi am zis în biserică, tare, şi m-a auzit un părinte şi mi-a zis: „Mă, să nu mai zici aşa! Zi Doamne miluieşte-mă!», şi de-atunci zic aşa.” Şi stareţul i-a zis: „Să zici tot ca înainte.” Adică nu este vorba de ştiinţă aici. Acela era sincer, îi plăcea lui Dumnezeu această sfântă simplitate.

Oricine ai fi, orice diplome ai ţine în buzunarele tale sau în capul tău, dacă inima nu este cinstită, nu acumulezi, şi sigur nici libertate nu ai. Credeţi voi că dracul e liber? Nu! E cel mai muncit, pentru că nu e în Hristos. Mai mult, e declarat duşmanul lui Hristos. Aşa că nu vă temeţi de el; e tolerat, nu e o putere. Aşadar, nu există libertate decât în adevăr, şi adevărul este Hristos, Calea şi Viaţa. (Arhimadrit Arsenie Papacioc)

(Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, București, pp. 129-130)

Categoria: Articole

Cautare: