Dacă suntem mândri, viaţa noastră este necurată, chiar dacă am fi curaţi trupeşte, chiar dacă am posti, ne-am ruga şi am face milostenii. Toată inima semeaţă este urâciune înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită (Pildele 16, 5). Slava deşartă este un rău foarte mare nu numai pentru că îl împinge pe om spre păcat, dar mai ales pentru că, adeseori, însoţeşte chiar virtutea! Dacă diavolul nu va reuşi să ne îndepărteze de pe drumul virtuţii, atunci se va folosi de virtute. Adică ne va îndemna să stăruim în nevoinţe, dar ne va răpi roadele acestora îndemnându-ne să ne trufim cu ele. Nu se poate ca atunci când omul tânjeşte şi după virtute şi după slavă, să le dobandească pe amândouă. Le poate dobândi pe amândouă dacă urmăreşte virtutea cerească, pentru că la ea se poate adăuga şi slava. Dar când le doreşte pe amândouă nimic nu izbândeşte.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editua Egumeniţa, p. 207)
Categoria: Articole
Cautare:
Slava desarta si virtutea
Vizualizari: 716
Id: 22756
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.