Slujba Sfantului Cuvios Sofronie de la Essex

La Vecernia Mare

La Doamne strigat-am… se pun stihirile pe 6, glasul I, asemenea cu: „Ceea ce ești bucuria…”

Vlăstar al Rusiei fost-ai, Sfinte Sofronie, vieţuitor însă-n Athos cunoscutu-te-a lumea, şi în Mănăstirea lui Pantelimon ai aflat, Înţeleptule, loc potrivit pocăinţei întru Hristos, după care ai şi însetat.

Toate puterile tale cele lăuntrice întorcând către Domnul, mult har, Sfinte, aflat-ai şi, lepădând lumea, doar pe Hristos tu în cuget avutu-L-ai, îmbogăţindu-te-n Athos cu Siluan, dumnezeiescul povăţuitor.

Singur stând către Cel singur, Sfinte Sofronie, în pustia din Athos căutai cu durere Faţa Dumnezeului tuturor; de aceea taborica lumină, ca o arvună, o ai primit, cu ea viaţa împodobindu-ţi-o.

Al cuminţeniei fost-ai dumnezeiesc palat, în care luminarea Mângâietorului, Sfinte, căile înaltei teologii în chip tainic te-a învăţat, tu pe acestea în scrieri ni le-ai lăsat ca tezaur al Bisericii.

Pe Sinai, Moise primit-a Legea, Sofronie, şi ca focu’n văpaie l-au văzut toţi evreii; iară tu, ţinându-ţi mintea în iad, de lumina Taborului ai fost făcut, prin lucrarea-i, preastrălucit, nerătăcit dascăl vădindu-te.

În multe locuri Stăpânul, Sfinte, purtatu-te-a, să luminezi cu viaţa şi prin cuvinte, Părinte, pe cei ce cu sete la tine veneau, până când te-a călăuzit spre ostrovul Britaniei să-ntemeiezi Mănăstirea Botezătorului.

Slavă…, glas II

Iubitorul de oameni Iisus luminându-ți sufletul, Părinte Sofronie, păşit-ai pe calea sfințeniei ortodoxe. De aceea către Taborul cel înţelegător te-ai înălţat, cu povățuirea din Athos a Părintelui tău deDumnezeu-purtătorul Siluan. Umplându-te aşa de darurile cele nezidite și mai presus de minte, te-ai arătat dascăl încercat, nerătăcit și înțelept al Bisericii, povățuind mulțimi din toată lumea la adevărul preadulcelui Iisus. Pe Acesta roagă-L neîncetat, de-suflete-iubitorule Cuvioase, pentru toți cei care cu râvnă cercetează a ta viață și cărțile tale cele scrise cu dumnezeiască înţelepciune și după datorie cinstesc a ta adormire de-suflet-înveselitoare.

Și acum…, dogmatica glasului al II-lea : Trecut-a umbra Legii...

Vohod, Lumină lină, Prochimen.

Paremiile

De la Înţelepciunea lui Solomon citire:

Sufletele drepţilor sunt în mâna Lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a în ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-a socotit pedepsire ieşirea, lor şi mergerea de la noi sfărmare; iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire; şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat Luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei, şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării Sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni noroade, şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul, şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că dar şi milă este întru Cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.

De la Înţelepciunea lui Solomon citire:

Drepţii în veci vor fi vii, şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului; că cu dreapta Sa va acoperi pe ei, şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui, şi va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor, îmbrăca-se-va în ziua dreptăţii, şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia, şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie, şi va da război împreună cu dânsul lumea asupra celor fără de minte. Mergevor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor, şi, ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din mânia cea zvârlitoare plină de pietre se vor arunca grindine. Întări-se-va asupra lor apa mării şi râurile îi vor îneca de năprasnă. Sta-va împotriva lor Duhul puterii, şi ca un vifor va vântura pe ei, şi va pustii tot pământul fărădelegea, şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziţi, dar, împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă, judecătorii marginilor pământului! Luaţi în urechi, cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi întru noroadele neamurilor! Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea, şi puterea, de la Cel Preaînalt.

De la Înţelepciunea lui Solomon citire:

Dreptul de va ajunge să se sfârşească întru odihnă va fi. Că bătrânețile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţa nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a iubit, şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui sau înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune, şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi; că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi noroadele văzând, şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta; că har şi milă este întru Cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.

Ectenie, Învrednicește-ne, Doamne. Ectenie.

La Litie

Glasul I

Mulțimea darurilor tale celor firești, care-ţi vesteau cu tărie faima lumii, le-ai scuturat de pe sufletul tău ca pe o pulbere nefolositoare, Părinte Sofronie, alegând înțelepțește calea cea bătătorită a îndumnezeirii, de demult predanisită, a vieţuirii călugăreşti, ajungând ca un cerb sprinten în Grădina Maicii lui Dumnezeu. Și, întâlnind aici dascăl preaîncercat și cu suflet îndumnezeit, pe Preacuviosul Părinte Siluan, ți-ai umplut din belșug cămările sufletului, slăvind pe Domnul, Care cu înțelepciune a rânduit astfel cele pentru tine.

Glasul al II-lea

Aşezându-te, ca un erodiu care înalţă imne, în pustia cea făr’de mângâiere a Caruliei, ai arătat o mai râvnitoare nevoinţă ca înainte, făcându-te iubit foarte Părinților din Munte și preadorit, Cuvioase Sofronie. Şi pășind pe calea cea umblată a isihaştilor de odinioară, până la ura adâncă de sine, arătatu-te-ai nou Palama în vremurile din urmă, dovedind că Hristos Iisus, ieri și azi şi în veci Același, este Dumnezeul nostru, fără-de-schimbare și atotputernic.

Glasul al III-lea

Ca un preaiscusit tâlcuitor taina descoperirii de pe Sinai lămurind, ai dezvăluit cu limpezime teologia trezviei isihaste ca un văzător de Dumnezeu încercat. De aceea, ca dascăl înțelept și nerătăcit povățuitor al Bisericii, te cinstim noi, credincioșii ortodocși, pe tine, Părinte Sofronie.

Glasul al IV-lea

Pentru lepădarea de sine datu-ţi-ai sângele, în chip minunat, iubirii lui Hristos și fraților tăi, de-Dumnezeu-cugetătorule Părinte Sofronie; de aceea Stăpânul cel bogat în dăruiri a preacinstit viețuirea ta cea mai presus de fire și, mișcând prin har mâna ta, cărturar cu condei pătrunzător te-a arătat, în chip nou înfăţişând obiceiurile vechi ale Bisericii. Pentru aceasta dascăl nerătăcit și de-Dumnezeu-purtător după dreptate ai fost adeverit de toți și în acest chip te-au şi vestit lăudându-te.

Slavă…, glasul al V-lea

Mănăstirea cea de tine zidită a Cinstitului Înaintemergător ca un alt foișor al Cincizecimii ai arătat-o, de-Dumnezeu-preastrălucite Părinte Sofronie. Căci adunând într-însa suflete însetate de Dumnezeu din lumea întreagă, ai vădit-o ca pe o oază de sănătate a Ortodoxiei, care luminează în chip mântuitor întunericul necredinţei Apusului din vremurile noastre. Iar prin cinstita așezare a slăvitului tău trup în pământul din Essex, semănat ai fost ca o sămânță preaputernică a adevărului lui Hristos, ca să odrăsleşti pururea, prin pocăință, mlădiţele însufleţite ale mântuirii.

Și acum…, același glas

Fericimu-te pe tine, de-Dumnezeu-Născătoare Fecioară, și te slăvim credincioșii după datorie, cetatea cea neclătită, zidul cel nesurpat și ocrotitoarea cea tare a sufletelor noastre.

La Stihoavnă

Stihirile glasul al V-lea, asemenea cu: „Bucură-te, cămara…”

Bucură-se Biserica lui Hristos şi-a cuvioşilor mulţime văzându-te, Sofronie fericite, cu vechii nevoitori în ale tale lupte asemănându-te. Căci mărgeanul de mare preţ al trezviei aflatu-l-ai în Sfântul Munte, înmulţind ca un înţelept cea a harului bogăţie ce ţi s-a dat. Căci pe Siluan l-ai cunoscut preabun şi preaînţelept dascăl, având şi cercarea nevoinţei dumnezeieşti. Cu el împreună pentru cei care vă cântă la Domnul rugaţi-vă.

stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Bucură-se a ta patrie după trup, ce te-a născut, Preacuvioase Sofronie, se bucură însă Athonul mai mult, că-n el ai urmat al nevoitorilor drum de demult. Dar Maica Stăpânului, Preacurata, se laudă mai mult ca oricare teolog, ea crescându-te, de o laudă şi întocmai Părinţilor.' Căci tu ai adăpat pe toţi credincioşii cu cărţile de Duhul încuviinţate Care asupră-ţi a strălucit. De-aceea, cu râvnă, în cântări de psalmi şi imne' cinstim pomenirea ta.

stih: Lăuda-se-vor cuvioșii întru slavă și se vor veseli întru așternuturile lor.

Pururi Biserica lui Hristos se înnoiește născând fiii harului, a tainelor ei putere învederând şi-arătând că ştie să hrănească pe cei credincioşi. Iar Sfântul Sofronie e adeverirea cuvântului, că luminează marginile pământului prin cuvinte şi cu ale rugilor scânteieri. Iar noi, pomenirea sa cinstind-o, să prăznuim slăvind Preasfânta Treime, Care ne-a dat un învăţător adânc şi cuminte, şi rugător preafierbinte, şi mare ajutor.

Slavă…, glas al IV-lea

Oriunde te-ai aflat, Sofronie de-Dumnezeu-purtătorule, tainic ai preschimbat locurile întru Taborul vederii lui Dumnezeu prin nevoitoarea ta petrecere. Căci întru cunoștință trezvind, necontenit erai cu Stăpânul, nouă cercare a cunoașterii lui Dumnezeu adăugând în suflet totdeauna. Iar ca un bun iconom al harului, împărtășeai din belșug, celor care se apropiau cu sete, ale tale trăiri prin cuvinte însuflate și cărţi cu puterea lui Dumnezeu scrise, cuprinzându-i pe toți întru dumnezeiasca ta iubire și socotindu-i drept icoane însuflețite ale lui Hristos. De aceea stăruitor te rugăm, Părinte, nu înceta a mijloci ca și noi să fim umpluți de a Lui dumnezeiască cunoștință.

Și acum…, același glas

Caută spre rugăciunile robilor Tăi, ceea ce eşti cu totul fără prihană, potolind pornirile cele rele care vin asupra noastră, din tot necazul slobozindu-ne, că pe tine una te avem ancoră tare și neclintită, și a ta folosință am dobândit; să nu fim ruşinaţi, Stăpână, cei ce te chemăm pe O -6- cuviosul şi de dumnezeu purtătorul părintele nostru Sofronie de la essex tine, grăbeşte spre rugăciunea celor ce strigă către tine cu credinţă: Bucură-te, Stăpână, ajutătoarea tuturor, bucuria şi acoperământul şi mântuirea sufletelor noastre.

Acum slobozește. Sfinte Dumnezeule… Că a Ta este Împărăția.

Troparul

Glasul al IV-lea, asemenea cu: „Pe Cel înălţat…”

Fiu preadorit te-ai arătat, Preafericite, lui Siluan, Preacuviosului Părinte, dascăl fiind, Sofronie, de cele cereşti, în Apus ai strălucit cu a ta înţelepciune şi prin sfântă viaţa ta la lumină mânat-ai pe cei ce Tată Îl numesc pe Dumnezeu, pe Care cândva vedea-L-vom, prin ruga Ta.

Altul. Al lui Iosif

Glas al III-lea, asemenea cu: „Pentru mărturisirea dumnezeieștii…”

Dăruitu-te-a Hristos în lume să ne’nveţi pe toţi cum se cuvine pocăinţa care te-a îmbogăţit, că întorcându-ţi mintea de la pământ, la vieţuirea cerească te-ai înălţat; de-aceea te rugăm: Mijloceşte, Sofronie, să dobândim şi noi lumina veşnică.

La Utrenie

La Dumnezeu este Domnul… troparele Cuviosului, Slavă…, Și acum…, al Născătoarei.

După catisma I, se cântă sedealna, glasul I, asemenea cu:

„Mormântul Tău…”

Prorocului Ioan i-ai zidit mănăstire, în care ai adunat în Hristos, Cuvioase, o obşte de o inimă şi un suflet, Sofronie; pe ea păzeşte-o cu mijlocirile tale şi-ntăreşte-o să îşi reverse lumina în bezna Apusului.

Slavă…, tot aceasta. Și acum…, a Născătoarei, asemenea

Rai duhovnicesc sădindu-te-ntre oameni Hristos, Cel ce-a sădit cel dintâi Rai odată, Lemn al vieţii s-a arătat întru tine, Stăpâna mea; Lui şi roagă-te să mă învrednicească de a Raiului desfătare preadulce ca să-mi fac bine alegerea.

După catisma a II-a, se cântă sedealna, glasul al IV-lea, asemenea cu:

„Degrab să ne întâmpine…”

Vădit-ai obârşia cea ipostatică-n om scrutând-o-n adâncul ei prin harul Duhului Sfânt, cinstite Sofronie; de-aceea cu teologii rânduit ai fost, Sfinte, îmbogăţind prin cercare cunoştinţa ce-nvaţă cum se îndumnezeieşte omul, Slăvitule.

Slavă…, tot aceasta. Și acum…, a Născătoarei, asemenea

Curată, scăpare eşti pentru toţi cei întristaţi, nădejde creştinilor, sprijinul celor sărmani, bucurie mâhniţilor, scapă-mă şi pe mine din ispitiri neaşteptate, vindecă-mă de boala cea din trup şi din suflet, căci către tine, Stăpână, pururea alergăm.

După Polieleu, se cântă sedealna, glasul al VIII-lea, asemenea cu:

„Pe Cuvântul cel împreună…”

Ridicând, Cuvioase, crucea monahilor în al Athonului munte, înţelepţeşte te-ai luptat având ca pildă pe cei vechi care-aici au strălucit, însă şi firea covârşind mari harisme ai primit, Biserica îmbogăţind-o, al cărei teolog mare te-ai arătat, Sfinte Sofronie.

Slavă…, tot aceasta. Și acum…, a Născătoarei, asemenea

Rădăcină ce floarea vieţii ai odrăslit, dumnezeiască Făclie, Chivot cu totul aurit, Sfântă Masă care porţi Pâinea vieţii noastre ca Fiu al tău şi Dumnezeu, pe Acesta să Îl rogi, cu ceata îngerească şi cu toţi sfinţii cei din veacuri, să-i miluiască pe cei ce te laudă.

Antifonul întâi al glasului al IV-lea, apoi Prochimenul glasul al IV-lea.

Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte a dat mie.

Apoi Toată suflarea… și

Evanghelia

(A Cuvioşilor, vezi 5 decembrie)

Psalmul 50

Slavă… Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Și acum… Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Stihira cu melodie proprie. Glasul al VI-lea

Arătat-ai felul schimbării celei mai presus de cuvânt de care se învrednicește firea muritorilor în chip minunat, la venirea Duhului Sfânt, preaînțelepte Părinte Sofronie, căci pătimind aceasta, ai adus rod însutit cu mărime de suflet. Iar acum, stând înaintea Domnului celui iubit, rugămu-ne, mijlocește cu stăruință pentru cei ce în întreaga lume cu fiască iubire te cinstesc.

Canoanele

Al cărui acrostih în greceşte este:

«Pe înţeleptul Sofronie cu dor îl cânt. A(thanasie)»

Cântarea I. Glas VIII.

Irmos: „Pe faraon ce se purta…”

Al cumințeniei palat preastrălucit, al teologilor sfinţi tâlcuitor mare, dar şi dascăl înţelept, lauda athoniţilor şi podoabă frumoasă şi preaînaltă a Părinţilor, te cinstim în imne, Sofronie.

Cela ce a întemeiat Biserica ţi-a dat harisme fireşti, văzând mai’nainte prisosirea acestora întru puterea Duhului, cum apoi arătat-a preaminunată viaţa ta, care ne uimeşte, Sofronie.

Slavă…

A tinereţii necercare cunoscând, înşelătorul vrăjmaş dorirea ta din suflet la rătăcire o a târât, însă Hristos te-a izbăvit cu iubire de oameni, descoperindu-ţi, Sofronie, taina Rânduielii dumnezeieşti.

Și acum…

Ucenic al tău preabun s-a arătat în Athos, Muntele Sfânt, Preanevinovată, prin cinstită grija ta, dumnezeiescul Sofronie, fiind precum Părinţii cei ce de veacuri s-au nevoit sub preasfântul tău acoperământ.

Cântarea a 3-a

Irmos: „Cela ce ai făcut”

Ai aflat stareţ mare, de-Dumnezeu-purtător, întru mănăstirea aleasă a lui Pantelimon, pe Siluan cel smerit, ce ţi-a descoperit adâncul vieţii celei după Duh, Sfinte Sofronie.

Cu mărime de suflet ai petrecut ca monah, săvârşind slujirile tale, ca înainte-I stând Atotţiitorului şi socotind nevoinţa ca pe-un dar Aceluia, pentru cinstirea Lui.

Slavă…

Înţeleptul tău stareţ înţelegând setea ta după Dumnezeu, Cuvioase, toată bogăţia lui, cea adunată-n Athon, şi-a deşertat-o înainte-ţi văzând propăşirea ta Sfinte Sofronie.

Și acum…

În chip tainic, Curată, blagosloveai luptele ce le săvârşea cu zdrobire robul tău într-ascuns şi care îţi cerea împreună-lucrarea, strigându-ţi: Grăbeşte-te şi mă acoperă!

Sedealna. Glasul al VIII-lea, asemenea cu:

„Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…”

Amăgirilor vieţii tu necrezând şi din cursele ei degrabă scăpând, ales-ai, Înţeleptule, vieţuirea monahilor şi-n Sfântul Munte Athos ca cerbul ai alergat, sfărâmând legătura' cu grija acestei lumi; de-aceea, luând seamă în adâncul din suflet, mintea, prin lacrima pocăinţei, ţi-ai curăţit, dar şi harul atrasu-l-ai fără încetare priveghind în ruga inimii, povăţuindu-te preacinstitul tău dascăl Siluan.

Slavă…, tot aceasta. Și acum a Născătoarei, asemenea

Pentru lume, Fecioară, Lumina ei şi cereştilor cete, Podoaba lor, în lume născutu-L-ai pe al lumii Luminător căci mai’nainte n-aveau podoaba luminii lor, neputând muritorii să vadă pe Domnul lor. Pentru-acestea două, nelumească-lumină, în lume te-ai arătat Născătoare de Dumnezeu, prin El lumea tu luminând, Pruncă, cu lumina dintâi. Iar pe toţi îngerii străluminatu-i-ai cu Lumina din tine, lumii mântuire făcându-te.

Cântarea a 4-a

Irmos: „Tu ești tăria mea…”

Pildă având pe împreună-nevoitori, tu frăţeşte pusu-ţi-ai strădania ca să urmezi toată lupta lor, cât şi nevoinţa, Părinte Sfinte Sofronie, spre a duhului rodire, dar tainic tu lucrat-ai ca să sfărâmi toate slăvirile.

Ca luptător adevărat al Stăpânului, cu răbdare şi prin rugăciunea ta, ţi se păreau orice năvăliri de la răii demoni precum o joacă a pruncilor, ţinându-ţi în iad mintea, cum a fost învăţată, scoteai viaţă de-acolo, Sofronie.

Slavă…

Lumina ta ce strălucea ca o flacără, dând putere neputinţei trupului, însă şi mult har mângâietor având în al tău suflet, ţi-ai înteţit nevoinţele şi mare bogăţie după duh adunat-ai, omul cel dinlăuntru crescându-ţi-l.

Și acum…

Maică, şuvoi de viaţă ne este lacrima care curge, Pruncă, pentru Fiul tău, aşa cum spun toţi Sfinţii Părinţi, care ne adapă ogorul bun al virtuţilor şi care aduce roadă la vreme potrivită şi viteaz arătându-ne sufletul.

Cântarea a 5-a

Irmos: „Pentru ce m-ai lepădat…”

N-a putut pomenirea vieţii dinainte nicicum să te tulbure, ci vicleanul diavol a plecat fără roadă, mâhnindu-se, pagubă preamare suferind prin săgetarea dumnezeieștii dragoste de Hristos.

Câmp al luptelor tale celor peste fire îţi erau toate nopţile, căci plângeai ca pruncul fără vină, strigându-I Mirelui tău: Dă-mi, Tu, o Iisuse, dumnezeiasca Ta dulceaţă, care să-mi nimicească amăgirile.

Slavă…

Desfătatu-te-ai, Sfinte, de cărţile sfinţilor întru sfinţenie, unde, ca o comoară nestricată, se află cunoaşterea, căci fac mai bogată cercarea cea de multe veacuri ce hrăneşte tot sufletul din belşug.

Și acum…

Crucea Domnului nostru pare nebunie, Maică, necredincioşilor, armă nebiruită este însă creştinilor tuturor, şi care aduce, lovind pe demoni, mântuire celor ce cu credinţă se-nchină ei.

Cântarea a 6-a

Irmos: „Rugăciunea mea…”

Bătrânii înţelegând, Sofronie, cea a sufletului tău înaintare au hotărât ca-n altar să te-aducă pentru a sta înaintea Stăpânului şi între preoţi să slujeşti jertfa dumnezeiască a Mielului.

Pe toate câte ţi s-au descoperit nu putem a le şti noi, Cuvioase, pentru că tu le-ai ţinut, Înţelepte, întru cămara de taină a inimii şi, închizând-o, ai păzit asemănarea smereniei Domnului.

Slavă…

Cuviinţa vieţii şi-a purtărilor şi mărimea ta de suflet, Părinte, dar şi adâncul sfintelor înţelesuri şi purtătoarea de Hristos a ta dragoste făcutu-te-au să fii iubit de toţi care de tine se-apropie.

Și acum…

Avându-te pildă sfintei curăţii, dar şi a neprihănirii, Fecioară, în ale lui făptuiri şi în gânduri al tău ales, Cuviosul, făcutu-s-a palat cu totul luminos, strălucind întru neprihănirea lui.

Condac

Glasul al III-lea, asemenea cu: „Fecioara astăzi…”

Aprins fiind de Sfântul Duh pe Care-L căutai cu dorire, ai ajuns cu totul foc prin părtăşie cu Acela, căci văzând, atât cât oamenii pot să vadă, a lui Hristos lumină care te-a umplut de daruri, străluminat-ai prin acestea întreaga lume, fericite Sofronie.

Icos

Descoperitu-ți-a Dumnezeu ca unui înțelept tainele cele încredințate de Tatăl numai câtorva, precum lui Moise în rug, pe muntele Sinai. Căci însuşi numele „Eu sunt” cu adâncime l-ai arătat, teologhisind în chip nou prin puterea Duhului. Și, ținându-ți mintea în iad cu bună nădejde, precum ai fost învățat, scos-ai de acolo izvoarele învistierite în cărțile tale, care astâmpără setea sufletelor noastre. De aceea toți cu mulţumire te cinstim, fericite Sofronie.

Sinaxar

Se zice sinaxarul zilei, apoi acesta:

Întru aceeași zi facem pomenirea Cuviosului şi de-Dumnezeu-purtătorului Părintelui nostru Sofronie Aghioritul, întemeietorul şi ctitorul Sfintei Mănăstiri a Cinstitului, Slăvitului, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, din ţinutul Essex al Britaniei, în care a şi adormit întru Domnul, în chip cuvios, în anul 1993

Stihuri

Strălucit-a Sofronie în viaţă îndelungată, Preastrăluceşte acum în a sfinţilor ceată.

A trăit pe pământ pe Hristos iubindu-L, A adormit iarăşi, pe El contemplându-L.

În iulie, în mâinile lui Dumnezeu, În a unsprezecea zi, şi-a pus duhul său.

Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale celor dimpreună cu dânsul pomeniți, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește și mântuiește pre noi. Amin.

Cântarea a 7-a

Irmos: „În cuptor pruncii evreilor…”

Avut-ai harul teologiei şi ai tâlcuit dogmele credinţei în chip preastrălucit, cu multă ’nţelepciune, curată păzind, Sofronie, comoara Ortodoxiei.

Stâlp neclintit ai fost, Părinte, nevoindu-te-n pustietăţi din Athos, şi-ai urmat pe cei vechi în aspre nevoinţe, bineplăcând tu Domnului întru toate ale tale.

Slavă…

Trupul fiind în istovire, însufleţit ai fost de Duhul Sfânt, Părinte, şi ca zugrav iscusit ţi-ai aşternut în suflet chipul Mântuitorului cel de neşters, Cuvioase.

Și acum…

Dat-ai, Curată, odinioară lui Grigorie Palama lumina nezidită, iar în vremuri mai noi aceeaşi lumină i-ai dat-o lui Sofronie, căci te-a cinstit întreaga viaţă.

Cântarea a 8-a

Irmos: „De șapte ori cuptorul…”

Toate câte ţin de viaţa ta sunt, Părinte, de ne’nţeles pentru cei ce nu au prin cercare Duhul Sfânt, de Care ai fost umplut, de Care fost-ai, Sfinte, purtat, bine păzindu-I tu în inimă luminarea; de-aceea ale tale dulci purtări şi cuvinte îţi vădeau părtăşia la firea dumnezeiască.

Ca un înger arătându-te înaintea lui Dumnezeu, jertfa făr’de sânge aduceai adeseori şi-Aceluia rugatu-te-ai pentru noi toţi, Părinte-al meu, din suflet strigând întru adâncă zdrobire; de-aceea şi Stăpânul cu iubire de oameni plinea tuturor ruga de-folos-aducătoare.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Râvnă avut-ai pururea, într-a inimii ardere, pentru isihie în întreagă viaţa ta, ea ţi-a şi dat, Sofronie, cercarea rugii din Gheţimani şi a Domnului suferință pe Cruce deplin ţi-ai însuşit-o, bucuros revărsând-o prin purtările tale' în toată-mprejurarea.

Și acum…

Pruncă, prin Duhul zămislind, Născătoare de Dumnezeu te-ai făcut, Fecioară, dăruind creştinilor să-L nască pe Domnul lor în inimi, în chip negrăit, iară după har, virtuţi să poarte ca roadă, de-aceea-ţi slăvim Fiul, pe Iisus, Domnul nostru, împreună cu toţi sfinţii, în veacurile toate.

Cântarea a 9-a

Irmos: „Înfricoșatu-s-a de aceasta…”

Cum Iacov înainte de-al său sfârşit a binecuvântat pe toţi fiii săi, aşa şi tu, cu multă iubire de fii, ai dat binecuvântarea ta, Sfinte, din al sufletului adânc, predând înţelepţeşte prin Duhul moştenirea pe care ai născut-o, Sofronie.

Săltează ţara ta cea după trup, iar Athonul şi mai mult se bucură, dar peste toţi, veselă se face mănăstirea ta, avându-te, Sofronie, pururi împreună cu Siluan mijlocitori în ceruri, revărsând de acolo tuturor binecuvântările.

Cinsteşte-se Biserica lui Hristos astăzi cu tine îmbogăţindu-se, căci minunat eşti între teologi şi nevoitori, cu-nvăţătorii așijderea, fiind de o seamă cu marii Părinţi, prin viaţă şi cuvinte purtarea-ţi cuviincioasă înfăţişând-o ortodocşilor.

Slavă…

O, pământule-al Britaniei fericit, care tainic ţii în al tău pântece sfinţitul trup al celui cinstit şi preaminunat, care şi vrednic s-a găsit s-ajungă lăcaş al Duhului Sfânt şi care izvorăşte ale harului daruri celor care de el se apropie.

Și acum…

Sfinţeşte Mănăstirea Prorocului, ctitorită în Essex de fiul tău cel preaiubit, Preanevinovată, Sofronie, şi-a arătat-o alt Athon, unde iubitoarele de Hristos virtuţi sunt în lucrare, preaslăvindu-se astfel sfinţitul nume al Preasfintei Treimi.

Luminânda

Glasul al II-lea, asemenea cu: „Cu ucenicii să ne suim…”

Fericite Sofronie, luminii nezidite văzător făcându-te în vremurile noastre, ai arătat că trăirea Părinţilor lucrează în cei ce ţin Legea Domnului şi că ea este tocmai cea din Tabor, arătată nouă de Domnul nostru; pe Care roagă-L ne’ncetat să ne dea nouă harul.

Slavă… Și acum…, asemenea:

Înmiresmată ramură în sfânta ta Grădină s-a arătat Sofronie, sprijinind, Maică, lumea prin cărţi cu-a lui Hristos mireasmă şi predanisind cunoştinţa Treimii preadumnezeieşti prin minunată viaţă şi prin virtuţi, ţinând mintea în iad plin de nădejde, având şi de la Siluan dreaptă povăţuire.

La Laude

punem stihirile pe 4, glasul al VIII-lea asemenea cu:

„O, preaslăvită minune…”

De-Dumnezeu-cugetătorule, ca mare dar ai fost dat de Hristos tu Bisericii, de lume izbăvindu-te, şi povăţuindu-te către lumina nestricăcioasei vieţi, şi însuşind-o, curat ţi-e sufletul. Athosul aflatu-l-ai făurărie duhului, călcând cu sârg şi în chip nevoitor pe urma isihaştilor.

Povăţuitor nerătăcit, de-Dumnezeu-înţelepţit, pe Siluan Hristos ţi l-a dat când în Athos ai ajuns, Cuvioase Sofronie, el arătându-ţi adâncul Duhului, pe Care lumii prin cărţi L-ai împărtășit. Pururea înţelept pe al isihiei drum' ai alergat, strălucind cu razele cunoştinţei de Dumnezeu.

Porunca rânduită de Hristos, de-a ţine mintea în iad, cu nădejde o ai păzit ca pe-un lucru minunat şi de viaţă purtător. De-aceea strălucirile Duhului au arătat loc în chip prealuminat mintea ta tuturor. Şi, vorbind, ne eşti izvor al apei vii, de unde mulţimile lumină dobândim.

Mănăstirea Botezătorului i-ai închinat-o ca dar, de-aceea păzeşte-o de toate primejdiile nevătămată, Sofronie. Iar pe cei ce se nevoiesc în ea, Sfinte, arată-i lăcaşuri Duhului, ca dimpreună cu tine şi cu Siluan să fie toţi în cetatea cea de Sus, văzându-L pe Hristos.

Slavă… glasul al VIII-lea

Pe Dumnezeu Cuvântul cel ipostatic, Care din iubire de oameni S-a întrupat și prin iconomia Sa cea negrăită ne-a dăruit nouă bogăția harului prin Biserică, cunoscându-L mai presus de fire, Părinte al nostru Sofronie, descoperitu-L-ai lămurit întregii lumi ca singura Viață adevărată, prin viața ta de-lumină-răspânditoare și prin scrierile tale cele cu dumnezeiască înțelepciune. De aceea acum, în Rai, părtaș fiind luminii celei nezidite, învrednicește-ne și pe noi, smeriții, prin solirile tale de-fii-iubitoare, ca prin pocăință curată să-L vedem oarecând, cu veselie, aşa precum este.

Și acum… acelaşi glas:

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

Doxologia mare, troparele, ecteniile și otpustul.

La Liturghie

La Fericiri, din Canonul Sfântului, cântările a 3-a și a 6-a,

Prochimen, glas 7 : Scumpă este înaintea Domnului moartea... Stih: Ce voi răsplăti ...

Apostol către Galateni: Fraţilor, roada Duhului... (vezi 5 decembrie)

Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul ucenicilor săi: Toate îmi sunt date Mie de Tatăl Meu... (vezi 5 decembrie)

Chinonicul

Întru pomenire veşnică va fi dreptul...

Megalinaria

Unind rugăciunea cu viaţa ta, duh te-ai făcut cu totul, iară vasul cel stricăcios de lut tu curăţit-ai în taborica lumină spre care călăuză ne eşti, Sofronie.

Distih:

Pomeneşte, Sofronie, cu Părintele tău Siluan

Pe toţi cei ce săvârşesc pomenirea voastră de peste an.

Alcătuitu-s-a, cu ajutorul Dumnezeului celui sfânt, această slujbă în Sfânta Mănăstire Simonos Petras din Sfântul Munte Athos, la 25 martie 2020.

Facere, în Sfântul Munte al Athonului, a ieromonahului Athanasie Simonopetritul, imnograful Sfintei și Marii Biserici a lui Hristos.

Categoria: Slujbe și rânduieli

Cautare: