Slujitoarea Domnului, Maria

SLUJITOAREA DOMNULUI, MARIA

Autor: Lhana ROMA-NOVA

1.Nedumerirea

Oh, Tu, Doamne!... Oh, Tu, Doamne,

Ce-ai trimis în prag de toamne

pe-al Tău sol, înger atic,

în Efes - oraș antic,

cu trei zile înainte

de-a pleca spre cele sfinte

Maica noastră, a tuturor...

Pentru ce atâta zor?

De ce îngerul atic

a zburat într-un nor mic

și nu l-am putut vedea

noi, ceilalți, când spovedea

pe Cea Care a plâns mereu

pe-al Său Fiu de Dumnezeu?

Oh, Tu, Doamne!... Oh, Tu, Doamne,

Ce-ai dat voie să-L condamne

pe Acel Fără de Vină

(când se ruga într-o grădină,

în grădina Ghetsimani)

cei mai de temut caimani...

Colții lor, când și-au înfipt,

orice frunză și-orice vipt

au căzut, au făcut groapă

Celui Care le-a fost Apă,

le-a fost Țarină, Lumină...

De-atunci toți la El se închină!

Oh, Tu, Doamne!... Oh, Tu, Doamne,

câte mii de vechi canoane

mai avem a le purta

s-ajungem la Dumneata,

precum Maica prea Curată,

Fecioara Neîntinată,

când din margine de lumi

au sosit bătrâni și juni,

toți Apostolii, în grabă,

să cinstească pe-a Ta Roabă?

2.Rugămintea

Tunet mare, tunet viu

a adus preasfânt sicriu

și-a dat veste în tot regatul

că s-a zguduit uscatul;

mări, oceane, alte ape

au venit să-i stea aproape

Celei Care, în trei zile,

n-a ajuns printre fosile,

ci în brațe de Păstor,

printre îngeri – Călător...

Oh, Tu, Doamne!... Oh, Tu, Doamne,

ne grăiește prin icoane

și ne învață și ne iartă

când va fi la Judecată...

Judecata de Apoi,

să nu Te ascunzi de noi!

Căci, precum a noastră Mamă

a fost dusă într-o maramă

de doi îngeri, doi șoimani,

în Grădina Ghetsimani,

să învelești a’ noastre trupuri

cu iubire, în calupuri,

să nu lași să putrezească

ființa asta pământească,

să ne dai viața de veci,

nu doar zbor de lilieci!...

Nu ne duce în întuneric,

nu în peșteri părăsite,

nu ne da destin himeric,

nu sentințe urgisite!

Nu lăsa al nostru glas

să se piardă în vreun impas,

fă-ne calea mai ușoară

precum la a Ta Fecioară!

Atunci, în Ierusalim,

am făcut cu toți talâm

Celei Care a închipuit

pe-al Său trup ce-a dăruit

Fiu de Om, de Dumnezeu,

zămislind mereu-mereu

Viață... Viața Cea Adevărată,

Nemurirea – în cer, sperată!

Când sobor de îngeri

au sosit în prag,

noi – simțind înfrângeri,

ne-am făcut șirag

de fulgi de zăpadă,

ca din cer să cadă

peste noi o boare...

Doamne, ce onoare!

Când sobor de îngeri

au sosit în prag,

noi – simțind înfrângeri,

ne-am făcut șirag

de lumini și stele,

ca din cer să spele

păcatele toate...

Doamne, din mormânt ne scoate!

Din orice nevoie, din orice ispită,

ne salvează, Doamne, Iadul ’nu ne înghită!

Din orice durere, din orice strâmtoare,

ne salvează, Doamne, ființe târâtoare!

Din orice mâhnire, din orice necaz,

ne salvează, Doamne, ne dă un răgaz!

Să ne dai răgazul de-a putea pătrunde

azi și ieri și mâine, cum și când și unde

vom a ne petrece viața de apoi...

În Iadul cu smoală, în câmp cu trifoi?

În flăcări ce ard inimi muribunde

ce n-au știut, Doamne, să Te cate... unde?

În flăcări ce ard suflete viclene

sau în zbor de fluturi, de păsări cu pene?

Să ne dai răgazul de-a putea înțelege

ale Tale gânduri... Doamne, a Ta Lege!

3.Remușcarea și căința

Binecuvântat Chivot,

nădejdea celor care-Ți cântă,

inimii noastre pivot,

poți să spui ce Te frământă,

ce durere simți în suflet

sau în trupu-Ți ofilit

de atâta chin și urlet,

de atâta plâns, jelit?

Poți să spui de ce n-ai lacrimi,

de ce ochii Îți sunt izvoare

ce-au secat de așa a-crimi?

Suflete înșelătoare…

Cum de n-ați putut vedea

Adevărul când durea?

Adevărul, Calea, Viața…

Voi ați fost atunci paiața!

Voi, cei care ați condamnat,

și nu el – Ponțiu Pilat,

fiindcă el, guvernatorul,

v-a încredințat onorul

de-a salva de la sentință

pe Cel Sfânt dar… neputință!

Fost-ați prea neputincioși

a gândi drept, mincinoși!

Singuri, voi, v-ați înșelat

și nu el – Ponțiu Pilat,

voi ați hotărât prin vot

și nu el - Pilat din Pont!

Maica noastră, Te rugăm,

dă-ne jug să ne înjugăm,

dă-ne lanțuri, dă-ne fiare

și pedepse glaciare,

dar să nu ne dai uitării

când vei trece zidul zării

și să nu ne arzi de dor,

să ne iei cu Tine în zbor!

Dacă a întârziat trei zile,

Toma a adus feștile

care s-au aprins în noi

când aflat-am mușuroi

de furnici și de albine,

când nu Te-am găsit pe Tine...

Trei furnici și o albină,

stând de strajă într-o verbină,

al Tău strai să nu dispară

pân’ Apostolii s-apară,

ne-au șoptit în mare taină

că Te-au luat în a lor haină

îngerii trimiși din Ceruri

de-al Tău Fiu... Ce ler, ce leruri!

Leru-i, Maică, leru-i ler,

astăzi Te-ai uitat din cer

către fii Tăi, sărmanii?

I-or mânca pe ei caimanii?!

4.Izvorul de mir

Dintr-al Tău mormânt, Fecioară,

vin să își umplă a lor ulcioară

și săracii, și bogații,

păcătoșii, luminații,

florile de iasomie

și măriile – o mie,

vin să bea din mirul sfânt

și să facă jurământ...

C-au aflat în cimitir

nesecat izvor de mir!

Îngerii, din înălțimi,

printre ei... și heruvimi,

au strigat cu toții în cor:

-Nu mai plângeți, fraților!

Voi, Apostoli luminați,

lacrime nu mai vărsați,

bucurați-vă mereu,

Maria-i cu Dumnezeu!

Bucurați-vă, copii,

căci în grija Ei veți fi!

Ascultând, copii toți

au jurat pe fii, nepoți,

pe tot ce aveau mai sfânt

că vor crede într-un Cuvânt,

că vor crede în trei Cuvinte,

le vor ține mereu minte...

Iar de-atunci, Sfânta Treime

se pogoară în mulțime;

de-o fi zi sau de-o fi noapte,

credincioșii cred în șoapte...

Șoapte tainice, divine

cad încet peste coline,

ei le-adună bob cu bob

chiar de e stăpân sau rob,

ei le-adună fir cu fir,

știu că sunt izvor de mir...

Izvor tămăduitor...

Să-i rămâi pe veci dator!

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!

Să ne închinăm cu credință

la Sfânta Treime,

în suflet – cu umilință

pentru așa Greime!

Să ne închinăm cu slavă

la Cea mai Curată,

al nost’ suflet fie lavă

de la Ea furată!

Să ne închinăm cu sete

la Sfânta Fecioară,

gândul nostru în versete

către Dânsa zboară!

5.Pururea Fecioara Maria

Și dacă trebuia să se nască

Mântuitorul

din seminția lui David,

după făgăduința dumnezeiască,

a văzut tot muritorul

minunea cerească...

Înainte, în timpul și după nașterea

cea mai presus de fire,

învingând cunoașterea,

fără vreo vinovăție,

Ea trăit-a în curăție

desăvârșită

dar, ca să nu fie pedepsită

și omorâtă cu pietre

aduse din vetre,

se face vorbire

lui Iosif în vis

și nu prin înscris

când, în timpul somnului,

i se arată îngerul Domnului

ce îi aduce veste:

„căci ceea ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfânt este” (Matei 1, 20).

Fiind din seminția lui David,

Maria,

zămisleşte pe Fiul lui Dumnezeu

ca fecioară

(precum spune Biblia)

iar preadreptul Iosif - încercat la greu,

n-a mai părăsit-o…

cum gândise prima oară!

Și, cu pietre, nu au mai lovit-o!

Sfântul Maxim Mărturisitorul zice:

„Cu adevărat zămislirea şi naşterea au fost cu totul curate şi neatinse de sămânţă şi de stricăciune şi de aceea Maica Celui născut din Ea e fecioară şi după naştere, rămânând prin naştere şi mai nepătimitoare, ceea ce e cu totul străin firii şi mai presus de raţiune... Lucru şi auzire cu adevărat minunate e că s-a făcut naştere şi ieşire de prunc, închizătorile mădularelor de naştere ale Celei Ce a născut nedeschizându-se”.

6.Nașterea Mariei, un miracol însuși

Ioachim, neam împărătesc,

descendent fără de fii,

griji în tin’ se răzvrătesc...

-De ce, Doamne, nu mai vii?

De ce, Doamne, într-a mea casă

ai trimis tăiș de coasă?

Toți mă taie, mă omoară,

fiindcă n-am fecior, fecioară!

De ce, Doamne?... De ce, Doamne,

a mea casă-i făr’ de mame?

Tu ai vrut să am soție

dar și ea plânge când știe

că nu poate da pomană

celor duși... lumea-i dușmană!

Ne huiduie, ne blesteamă,

nu le e de Tine teamă,

ne împroașcă în orice clipă

cu ocări, cu vorbe în pripă...

Noi rugăm a Ta Putere

să ne ierți de-așa durere,

chiar dacă am ajuns bătrâni

încă avem două mâni

ca să legănăm cu ele

pruncul ce mereu Ți-om cere!

Astfel, se ruga prin munte

Ioachim, riduri pe frunte...

Ana, soața credincioasă,

se ruga plângând prin casă

iar când se ruga în grădină

n-avea somn, n-avea hodină:

-Al meu Domn, al meu Stăpân,

dacă merg să dorm în fân

și sărut flori de trifoi,

poți trimite și la noi

un copil, băiat sau fată?

Iartă-ne, Doamne, odată!

Aducându-Și, dar, aminte

de a Anei rugăminte

și știind că-i din David,

regele - de El, avid,

seminția cea aleasă...

Domnul și-a trimis Mireasă!

Și-au primit copil din flori...

Pe Ioachim îl trec fiori,

Ana face plecăciune

iar Maria - în rugăciune!

7.Adormirea și plecarea la Ceruri

Arhanghelul Gavriil,

vestitorul Tău agil,

a venit și-a prins curaj

să Îți transmită un mesaj

de la Fiul Tău Iubit...

Vremea e de reîntâlnit!

“Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine.

Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare!”.

În zadar iudeii s-au întărâtat,

gânduri pângărite - când au cugetat,

când chemat-au ceasul rău

asupra trupului Tău,

dar soborul îngeresc s-a înspăimântat

între morți văzându-Te,

știind sufletu-Ți curat

spre Domnul purtându-Te…

Pe Munte al Măslinilor

Tu suisei ieri în zor’

să te rogi la Dumnezeu,

și-a trimis un alizeu

ca să Îți spună bun venit

pe pământ făgăduit,

să Îți dea binecuvântare

pentru a Ta grea încercare…

Iar toți pomii și copacii,

libelulele, gândacii,

minune - când au văzut,

în genunchi ei au căzut…

Ți-au dat cinste, închinăciune

precum slugi însuflețite

muntele în rugăciune,

stâncile încărunțite…

Început-au să se închine

printre lacrimi și suspine,

Te rugau cu toții în cor

să nu pleci că mor de dor…

Doar că Tu, a lor Stăpână,

c-o floare-de-colț în mână,

Te-ai întors la a Ta casă…

Prea ferice credincioasă!

Casa-Ți s-a cutremurat,

Tu pe rude ai chemat,

pe prieteni, pe vecini,

să le spui de-așa pricini.

Lumânări… când ai aprins,

la ferestre stele-au nins,

Domnul Însuși Te striga:

-Te aștept, Mireasa Mea!

Mulțumindu-I negreșit,

casa toată Ți-ai grijit,

pe-al Tău pat ai pus mătasă

țesută de Tine în casă

iar vecinii au adus totuși

busuioc și flori de lotuși…

Trei albine vin și ele

să Îți pună pe buze miere.

Și începi să povestești

de minunea ce-o trăiești,

despre vestea ce-ai primit

de la îngerul uimit…

Spre încredințarea ce-ai grăit,

le-arăți darul pipăit:

o stâlpare de finic…

Omul drept va fi voinic!

„Dreptul ca finicul va înflori și ca un cedru din Liban se va înmulți”

(Vechiul Testament, Psalmul 91:12).

Iar femeile chemate

plângeau că sunt blestemate

a rămâne fără Mamă…

Sărutau a Ta maramă!

Or, în preadreapta-Ți credință,

le-ai făcut făgăduință

cum că în grija Ta vor fi…

Lumea întreagă o vei umbri!

Când grăit-ai Tu aceste’

a venit fără de veste

tunet negru, tunet greu...

Semn trimis de Dumnezeu!

Arătatu-s-au mulți nori

ce cărau de subțiori

pe Apostolii plecați

ca să își caute alți frați...

Printre ei Tu îi aștepți

pe ierarhii înțelepți:

prieten bun, nedespărțitul

Dionisie Areopagitul;

îmbrăcați în flori de tei,

Ierotei şi Timotei.

Aflând despre a Ta plecare,

de lacrimi - făceau vărsare:

"Noi, o, Stăpână, ştiindu-Te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului Tău Te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra Ta rânduite".

Spre dânșii degrab’ priveai

și așa le răspundeai:

"Prietenii Mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului Meu, nu faceţi bucuria Mea plângere, ci-Mi îngrijiţi trupul, precum Eu Îl voi închipui pe pat".

Și, iertându-Te cu toți,

ai purces printre enoți

când, culcându-Te pe pat,

al Tău trup S-a înălțat…

Al Tău suflet preaales

lângă trupu-Ți a purces

înspre Domnul și-al Său Fiu…

O fi ajuns prea târziu?

Ei, de atâta așteptare,

s-au gândit la o îndreptare

când făclii și când cântări

petreceau mormântu’ în zări…

Orbilor le-au dat vedere,

la bolnavi le-au luat durere,

surzii încep și ei s-audă...

Sunt iertați de soarta crudă!

Ologii acum pot merge...

Asta-i sfânta nouă Lege!

Zidurile se zidesc

în Ierusalim ceresc!

Îngerii din Ceruri cântă

iar văzduhul o încântă

pe-orice ființă pământeană,

fie om sau… buruiană!

La această sărbătoare

se întâmplă și-o oroare…

Chemând pe unii din popor,

mai-marii iudeilor

au dat ordine păgâne

să răstoarne, să dărâme

patu’ în care a adormit

și în care s-a primenit

trupul cel de viaţă începător…

Domnul n-a rămas dator!

Le-a trimis pedeapsă grea:

ai lor ochi n-ar mai vedea!

Cel ce-a dat drumul la câini

și-a pierdut a’ sale mâini…

Fost-a, astfel, judecat:

mâinile tăiate, lipite de pat!

Dar, în clipa cea cumplită,

a lui fire acum cioplită

a înțeles și a crezut...

În genunchi el a căzut!

Și aflând tămăduire

de la Domnul – din iubire,

a primit a’ sale mâni…

Iartă-ne c-am fost păgâni!

Toți orbiții au fost iertați…

Ieri - păgâni, azi – vindecați!

Apostolii se îndreaptă

cu al Tău trup spre marea poartă

din Grădina Ghetsimani…

Tu, parfum de crini, emani!

Parfumul cel minunat

pe Toma l-a întârziat;

trei zile, trei nopți, trei zori,

rătăcit-a el prin flori…

Toma foarte întristat

de îngeri că s-a rugat

să-i deschidă sfânt mormânt…

Un ultim deznodământ!

Îngerii bat din aripe

și în două sau trei clipe

s-a deschis piatra cea grea…

Atunci Toma ce vedea?

Doar veșmântul Tău întins

în sicriul unde-au nins

fluturii cei de Lumină…

Trupul nu-i! Cine-i de vină?

Giulgiul, ca o mângâiere,

strânge în sinea-i grea durere…

După trupu-Ți călător

și dânsul plânge de dor!

8.Ceruri Noi și Pământ Nou

Cu-al Tău trup și cu-al Tău suflet

la Ceruri Te-ai ridicat,

Tu, Rază de Iubire,

Tu, Rază de Lumină,

pre noi ai predicat

când blana-Ți de hermină

în ea ne-a îmbrăcat

făcând al nostru trup

să fie mai smerit

iar sufletul, săracul,

să-i care la cer sacul...

De pe tronu-Ți de Regină,

caută spre pământeni

și ne spală de rugină

ca să fim ai Tăi curteni!

Ne ridică prin iubire,

ne ridică prin credință,

nu se piardă a noastră fire

retrăind vechea sentință!

Ne dă Ceruri Noi, palate

de speranță, de virtute,

inimile exilate

le primește într-a Ta curte!

Să le-așezi în Pământ Nou,

să le dai o nouă haină,

grija Ta – râvnit cadou

ce ne va încălzi la iarnă!

Fiindcă... Tu ești Cea dintâi

ridicată în slăvi cerești,

după Tine – ai Tăi fii

vor veni, să nu-i oprești!

Va veni la mântuire,

să se facă voia Lui,

suflet trist – grea bântuire,

vrea în grija Tatălui...

“Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu,

roagă-Te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre. Amin!”.

Oh, Tu, Binecuvântată!

Depărtează de la noi

patima înfierbântată,

răutăți și alt gunoi:

uitarea și trândăvirea,

neiertarea, lenevirea,

minciuna și neputința,

păcatul și necredința,

gândul rău, gândul viclean…

Vrem semn roșu de țiclean!

Oh, Tu, Candelă a Luminii!

Oh, Tu, Flacără a Credinței!

Ia din lume mărăcinii

ai durerii și-ai căinței!

Le dă foc la cap de Rai

sau la margine de Iad,

fă din toate Nou Serai

unde vise nu mai ard!

Unde visele sunt vii,

unde visele nu îngheață,

le împlinește precum știi,

le fă zori de dimineață!

Le fă zori, le fă zorele

iar pre noi – rouă pe ele!

9.Magnificat anima mea Dominum!

Și a fost cântarea noastră:

-Măreşte suflete al meu pe Domnul!

Și rugăm ’ne vină somnul:

-Oh, Tu, Doamne!... Oh, Tu, Doamne,

cu al Tău zâmbet ne adoarme!

(10.08 -11. 08. 2019)

Categoria: Poezie religioasă

Cuvinte cheie: Adormirea Maicii Domnului

Cautare: