Am zis smerenie şi libertate pentru că în aceasta stă toată viaţa noastră. Noi toţi suntem chemaţi la libertate. Pentru omul contemporan, cel care este îndemnat şi provocat la libertate de toate a fi cele pe care le vede, de emisiunile şi de lozincile de la radio sau de la televizor, smerenia este un lucru respingător, este un lucru care îl împiedică să fie liber sau cel puţin îi aminteşte că nu face ceea ce trebuie.
Şi noi, creştinii, suntem chemaţi la libertate. Tot ce vedem pe stradă, tot ceea ce auzim este o parodie a adevăratei chemări şi a adevăratei libertăţi.
Noi suntem chemaţi la libertate şi suntem chemaţi la smerenie. Apostolul Ioan spune: Cunoaşteţi adevărul, şi adevărul vă va face liberi (Ioan 8, 32). Hristos spune: Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29). Din aceasta vedem bine că în Evanghelie smerenia şi libertatea nu doar că nu se contrazic, ci stau întotdeauna alături. Totuşi libertatea este mai mult decât smerenia.
Noi suntem chemaţi la libertate prin smerenie. Dar libertatea adevărată nu o vom cunoaşte decât după ce vom cunoaste smerenia adevărată, după ce smerenia ne va elibera. Libertatea aceasta nu va fi libertatea aceea la care suntem îndemnați în stradă, ci va fi libertatea pe care ne-o dă adevărul, care este însuşi Hristos, libertatea pe care o vom avea în chip şi mai desăvîrşit în ziua cea neînserată a împărăţiei Sale.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 94-95)
Categoria: Articole
Cautare:
Smerenia si libertatea
Vizualizari: 672
Id: 10744
Imagine:
Share:
Hristos nu respinge pe nici unul din cei care vin la El
De ce a venit Hristos?
Imaginatiile, oricat de simple ar fi, scot mintea din inima, ca ele sunt afara din inima
Adevarata odihna nu poate veni decat de la Dumnezeul Care Se odihneste in Liturghie
Facerea lumii: de ce Şase Zile ?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.