Smerenia, temelia tuturor faptelor bune

Smerenia este, pentru creștin, adevărata podoabă sufletească, în stare a-l face să-și recunoască slăbiciunile, neputințele și păcatele sale, pentru ca să se poată îndrepta și să meargă pe calea mântuirii. Numai ea ne poate povățui spre Împărăția Cerurilor, pentru că nici o faptă bună nu se poate săvârși fără smerenie. Cei mândri se înalță pe piedestalul egoismului și epatează cu orice faptă pentru a fi văzuți și apreciați. Pe când cei smeriți lasă să vorbească faptele în locul lor. De-am face mii de bunătăți în toată viața, ori milostenie, ori rugăciuni, ori post, ori alte fapte bune și nu avem ca temelie a acestora smerenia, ne ostenim în deșert. Că nu este nici o faptă bună, a noastră, care să poată dăinui fără smerenie. După cum apele curg, de obicei, din vârful munților spre șes, asemenea și râurile darurilor dumnezeiești se revarsă în văile inimilor smerite. Și așa după cum un vas gol primește orice cu ușurință, la fel și inima golită de sine și de deșertăciunea lumească se umple de harul dumnezeiesc. Căci Bunul Dumnezeu caută cu milostivire și iubire de oameni la inima smerită.

(Părintele Hristofor Panaghiotis, Smerenia creștină, Editura Panaghia, 2004, pp. 20-21)

Categoria: Articole

Cautare: