Smerirea sufletului

Adesea, aici, pe faţa pământului, se abat asupră-ne multe necazuri şi greutăţi. Toate acestea se întâmplă pentru că încă nu ne-am smerit. Când sufletul se smereşte şi se supune voii lui Dumnezeu, atunci încetează şi suferinţele, şi necazurile. Căci atunci şi suferinţele, şi pătimirile se fac dragi inimii şi sufletului. Căpătăm atunci o cu totul altă înţelegere a vieţii. Nu mai cugetăm după înţelepciunea veacului acestuia, aşa cum face lumea. Le înţelegem pe toate altfel. Tot ceea ce privim este parcă strălucitor, totul este mângâietor. Toate ne sunt bune, pentru că toate sunt dragi lui Dumnezeu. Suntem Zidirea Sa, şi tot ceea ce a fost zidit este al Său. Şi El a zidit acestea pentru Sine, ca să fim părtaşi la dragostea Sa dumnezeiască, la pacea şi bucuria cea dumnezeiască.

Vedeţi, când sufletul se smereşte, când se supune voii lui Dumnezeu, duhurile viclene nu mai au putere asupra lui - căci se află sub ocrotirea harului Sfântului Duh, este acoperit de focul dumnezeiesc.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 7514/2006, pp. 106-107)

Categoria: Articole

Cautare: