Smerita cugetare

Un oarecare monah mi-a spus că pe când era nou începător se străduia a se îndeletnici cu smerita vorbire, presupunând, în neştiinţa sa, că aceasta are însemnătate. Odată s-a întâmplat să vorbească smerit, prihănindu-se pe sine - şi a reuşit atât de bine, că cei de faţă, în loc să socoată drept minciună cuvintele lui, iar pe el să-l creadă smerit (acesta fiind întotdeauna scopul smeritei cugetări), au crezut că spune adevărul, la care el s-a amărât și a fost cuprins de nemulţumire. Înaintea oamenilor se cuvine să ne purtăm cu fereală şi cucernicie, dar simplu, răspunzând prin tăcere laudelor şi tot prin tăcere ocărilor - asta doar dacă nu cumva, cerând iertare şi, la nevoie, lămurind pe scurt lucrurile, putem să-l liniştim și împăcăm cu noi pe ocărâtor.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 10)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Smerita cugetare

Vizualizari: 1008

Id: 14486

Imagine:

Share: