Specificitatea de gen

Dacă în cadrul familiei se poate vorbi despre o ordine ierarhică între soţ, soţie şi copii, acest lucru se face cu referire la originea lor, exprimată funcţional în termeni de roluri specifice de tată, mamă şi copil. Aşa cum se arată în Epistola către Efeseni 5,21; 6,4 şi în Epistola către Coloseni 3, 18-22, aceste roluri privesc datoriile şi responsabilităţile celor care se împărtăşesc în mod egal din noua viaţă în Hristos. Nu se poate vorbi de vreo superioritate spirituală sau ontologică a unui rol anume. Şi totuşi, aceste roluri sunt specifice fiecărui gen în parte. Chiar dacă soţul de azi este sau nu cel care întreţine familia şi chiar dacă soţia se ocupă sau nu de problemele casnice, ei îşi pot îndeplini îndatoririle şi responsabilităţile ce decurg din legământul pe care l-au făcut, doar atât timp cât îşi asumă rolul patern şi, respectiv, matern în cadrul familiei. Desigur, există astăzi mai multă confuzie ca niciodată cu privire la conţinutul acestor roluri. Motivul nu este însă vreo ambiguitate în funcţiunile stabilite de către Dumnezeu, ci mai degrabă este vorba de o devalorizare a specificităţii de gen care s-a petrecut în societatea occidentală în ultimele decenii. Biserica priveşte critic „unisexismul” pentru că acesta promovează devalorizarea de care vorbeam, sfârşind într-un amestec al rolurilor celor două sexe. Dacă mănăstirile noastre insistă ca femeile să poarte fustă în loc de pantaloni atunci când participă la slujbe, şi dacă unele parohii îndeamnă încă femeile să-şi acopere capul, aceasta se petrece în primul rând pentru a înţelege şi respecta specificitatea de gen şi pentru a evita orice confuzie. La fel în sânul familiilor, Biserica îndeamnă cuplurile să-şi îndeplinească rolurile specifice, recunoscute în toate culturile ca patern şi matern, oricât de dificil ar fi să definim exact aceşti termeni.

(Preot Prof. Dr. John Breck, Darul sacru al vieţii, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2001, p. 116)

Categoria: Articole

Cautare: