SPOVEDANIA

SPOVEDANIA

1886. -Spovedania sau pocainta sau marturisirea pacatelor este taina bisericeasca prin care Dumnezeu iarta pacatele tuturor celor ce se pocaiesc cu sinceritate si se hotarasc sa duca o viata curata dupa poruncile Domnului. Ea incepe de la varsta de 6-7 ani. Dupa cum omul se ingrijeste de hrana si imbracaminte, tot asa trebuie sa se ingrijeasca si de hrana sufleteasca prin spovedanie si impartasire care trebuie sa se faca cat mai des, dupa nevoile sufletesti ale fiecaruia. Unii crestini se spovedesc odata pe saptamana sau pe luna. Biserica invata pe crestini a se spovedi in cele patru posturi ale anului (Const. II, 11-15; Mart. Ort. I, 90; Lev. 16, 30-31; Sirah 17, 23; Matei 16, 19; 18,18; Ioan 20,23; I Ioan 1,9).

1887. -”Daca vreun episcop sau prezbiter nu primeste pe cel ce se intoarce de la pacat, ci il leapada, sa se cateriseasca caci mahneste pe Hristos, cel ce a zis: Bucurie se face in ceruri pentru un pacatos care se pocaieste” (Luca 15,7). -Apost. 52.

1888. -”Pacatosii de toate soiurile care au staruit in rugaciunea marturisirii si pocaintei si s-au intors cu desavarsire de la pacat, unii ca acestia, dupa ce li s-a dat vreme de pocainta potrivit cu pacatele facute sa se primeasca la impartasire pentru indurarile si bunatatea lui Dumnezeu”. -Laod. 2.

1889. -”… Actorii, comediantii si celelalte persoane de acest fel (care traiesc si atrag si pe altii la imoralitate josnica) precum si apostatii, care se pocaiesc si se intorc sincer la Dumnezeu sa nu fie opriti de la harul iertarii si al impacarii cu Biserica prin spovedanie si canonisirea obisnuita” -Cart. 45-b.

1890. -” De la care varsta Dumnezeu osandeste pacatele? R. Dupa constiinta si intelepciunea fiecaruia, unii de la varsta de zece ani, iar altii de la o mai mare varsta”. -Tim. 18.

1891. -”Daca isi va spovedi omul pacatele cu tot sufletid de buna lui voie, atunci dator este duhovnicul a face ranilor usoara vindecare si canonul cu care va vrea sa se canoniseasca sa-l imparta in trei: insa o parte sa opuna spre milosardia de oameni a lui Dumnezeu, ca nimenea nu e fara de pacate fara numai singurul Dumnezeu care ne-a rascumparat cu cinstitul sau san ge din mainile diavolului si ne-a izbavit pe noi, iar cu a doua parte sa canoniseasca pe acela ce a facut pacate si dupa voia lui, iar a treia sa o ia duhovnicul ca cel ce are puterea de la arhierei sa dezlege si sa lege dupa cum zice nemincinoasa gura a Domnului nostru Iisus Hristos”. -ILT, 322.

1892. -”Duhovnicul trebuie sa aiba loc sfant unde va spovedi pe oameni. Pe fiecare trebuie sa-l primeasca cu fata vesela si blanda, cu evlavie trebuitoare iar nu cu mahnire si fata posomorata”. -ILT, 327.

1893. -”De va muri un om si de se va chema preotul sa se spovedeasca lui, iar preotul nu va merge, ci va zice ca n-am invatatura de la episcop sa fiu cuiva duhovnic si nu cutez sa fac aceasta si va muri acel om nespovedit, acel pacat este asupra preotului… drept aceea sa se pocaiasca acel preot trei ani si metanii o suta”. -PBG, 47.

1894. -”Orice persoana de-si va lasa duhovnicul sau fara de oricare vina si se va spovedi la altul, sa se desparta de Biserica cu acela ce-l primeste pe dansul… -PBG, 117.

1895. -”Deci invatam pe preoti si pe cei ce stiu carte cand va veni cineva sa se spovedeasca sa-si scrie pe hartie pacatele sale ca sa nu uite ceva si asa sa se spovedeasca citind iar duhovnicul sa le scrie lor canonisiri… Femeile invatam sa fie spovedite la pragul Bisericii si usile sa fie deschise pentru sminteala… Si duhovnicul sa se intareasca pe sine cu rugaciune… Pe zi sa spovedeasca 15-20 de oameni si mai mult nu si apoi sa se roage pentru ei. Cel ce se spovedeste sa spuna pacatele lui Dumnezeu, iar duhovnicul sa le primeasca pacatele lor ca pe ale sale si sa dea canonisiri dupa legea Domnului”. -PBG, 12-13.

1896. -”Cel ce s-a spovedit marturisindu-si pacatele si a primit canonisirea si dezlegarea trebuitoare fara a le mai repeta, unul ca acesta nu mai este obligat sa le repete la marturisirea de mai tarziu, ca atunci nesocoteste cel dintai canon, afara de cazul cand noile pacate rasar din tulpina celor vechi si astfel, trebuiesc marturisite ca niste radacini aducatoare de pacate. La spovedania generala, inainte de hirotonie candidatul trebuie sa-si marturiseasca toate pacatele din copilarie si pana atunci”. -Simeon Tes. IX, 24.

1897. -”Cel ce pacatuieste si spovedindu-se nu se indreapta, ci cade iarasi in aceleasi pacate dar cu durere de inima le spovedeste bine face, caci smerindu-se pe sine face inceput de pocainta si pana la urma, Dumnezeu nu-l va lasa pana ce nu se va pocai. Unii ca acestia cad din har fie pentru pacatele savarsite, fie ca harul se retrage lasandu-i sa cada in anumite pacate mai mici, ca sa-i opreasca de altele mai mari sau din pricina slabiciunii lor sufletesti. Mantuirea lor atarna de sinceritatea inimii si a credintei lor in mantuirea harului izbavitor”. -Simeon Tes. IX, 43.

1898. -”Laud mult pe cei ce se cred pe sine pacatosi si-i aprob, dar daca nu merg pe adevarata cale a pocaintei, ii mustru si-i osandesc. Daca necuratia ar fi numai trupeasca s-ar putea spala la baie cu apa, insa cand sufletul este necurat, cauta o baie potrivita pentru a-l spala. Care este baia curatitoare de pacate? Izvoare de lacrimi fierbinti, suspinele din adancul inimii, mustrarea necontenita, multe milostenii de toate felurile, pocainta de pacatele facute, grija ca sa nu cazi iarasi in pacatele facute, asa se spala firea pacatului, asa se curata murdariile sufletului si daca nu vom face asa in zadar vom trece prin toate apele raurilor… caci daca dupa ce am pacatuit si ne pocaim si iarasi cadem in aceleasi pacate n-avem niciun folos de spovedanie”. -Sf. Ioan Hrisostom, Despre casatorie, Om. II, 5.

1899. -”Unii sunt de parere cum ca in chip exceptional, cand de exemplu, cineva fiind pe camp asista la moartea neprevazuta a cuiva, daca muribundul vrea, se poate spovedi tovarasului sau mirean, ca apoi acesta cand se va spovedi, sa marturiseasca si pacatele celui mort, luand dezlegarea de la duhovnic pentru amandoi”.

1900. -Se numeste spovedanie pacatoasa sau falsa: a), cand cineva cauta un duhovnic stiut ca drept calcator de canoane si dezleaga nu dupa legea Domnului, ci dupa poftele sale sau are aceleasi pacate spre a lua dezlegare usoara si potrivnica canoanelor si astfel se afunda intru osandire amandoi, mai rau decat daca nu s-ar fi spovedit; b). cand nu spune toate pacatele sau le spune pe jumatate sau le justifica cu minciuni ducand in eroare pe duhovnic; c). cand se spovedesc mai multi in colectiv, spunand pacatele in gand fara a le auzi pe fiecare duhovnicul si a le aprecia pe toate in lumina canoanelor si a legilor morale, asa cum se intampla cand se ia ca drept spovedanie citirea molitvei mare de dezlegare, care isi are rostul numai la inceputul posturilor, ca pregatire pentru pocainta, servind ca o introducere in adevarata spovedanie (V. Canonisirea).

1901. -”Pocainta este intoarcerea, prin asceza si osteneala inchinata Domnului de la starea cea contra naturii la starea naturala si de la diavol la Dumnezeu”. -S. I. Damaschin, Dogm. II, 3.

1902. Formular de marturisire pentru iertarea pacatelor usoare, lesne iertatoare care izvorasc din firescul pacatos al omului facute fara stiinta si vointa care servesc ca un inceput si introducere la pacatele de moarte.

Acest formular il citeste penitentul in fata duhovnicului zicand:

-Marturisescu-ma Domnului nostru Iisus Hristos fiind de fata si stiutul inger, pazitorul meu dat mie de la sfantul botez, toate pacatele mele cate le-am gandit si le-am facut si n-am luat pentru ele iertare de la Dumnezeu prin dezlegarea harului spovedaniei, in fata sfintiei tale cinstite parinte.

-Nu m-am spovedit de la … si nici nu m-am impartasit de la…

-Dupa ce m-am spovedit am uitat sa spun (cutare pacat iar pe cele marturisite nu le-am spus cu toata curatenia de inima ci rusinandu-ma am ocolit pricinile pacatului, fara a dezgoli felul cum le-am facut, rusinandu-ma ca sa nu fiu socotit prea nelegiuit , in fata sfintiei tale, cinstite parinte.

-De atunci incoace am gresit cu gandul, cu cuvantul, cu fapta, cu stiinta si fara stiinta, de voie si fara de voie.

-Nu sunt sincer in cugetele mele cugetand ca sunt mai presus de ceea ce sunt, dispretuind pe altii, mandrindu-ma si cu ceea ce am si cu ceea ce n-am.

-Sunt rece fata de datoriile mele de crestin, nu ma rog cu dragoste, nu postesc cu evlavie si nu fac fapte bune cu credinta, cum ca Dumnezeu stie toate. Ma lenevesc sa merg la Biserica, sa ascult cu dragoste ceea ce se canta si se citeste.

-Ma lacomesc la mancare, la bautura, la somn si-mi lipesc inima de lucrurile lumii acesteia.

-Ma las tarat de dulcetile patimilor, inchipuind in sufletul meu tot felul de pacate ale curviei si ale nelegiuirii.

-Vorbesc cuvinte murdare si glume atatatoare de pacate.

-Imi place sa privesc la fete straine si la partile ascunse, fiind gata sa cad in pacate…

-N-am inima dreapta nici fata de mine, nici fata de aproapele, nici fata de Dumnezeu.

-Am vorbit de rau pe mai marii mei si pe drept si pe nedrept. Am defaimat pe altii…

-Am ocolit adevarul si n-am indreptat pe cel ce gresea cu cuvantul sau cu fapta.

-Am bagat zazanii si am stricat prietenia altora.

-M-am scumpit sa ajut pe aproapele, sau sa dau slujbe sau sa pun lumanari la Biserica.

-Ma lenevesc la rugaciune, nu postesc cu drag avand credinta in Dumnezeu, cum ca prin acest post eu aduc o jertfa lui Hristos.

-N-am rabdare si statornicie in cugetele mele si in faptele cele bune.

-M-am bucurat de raul aproapelui.

-Mi-am indulcit inima bucurandu-ma, cand am auzit ca dusmanul meu a patit ceva de rau.

-M-am fatarnicit sa apar altfel de cum sunt inseland buna credinta a altora.

-Imi vin ganduri de mandrie si cand ma rog si cand fac vreo fapta buna.

-Mi-am pus nadejde mai mult in oameni decat in purtarea de grija a lui Dumnezeu.

-Sarbatorile nu le-am cinstit cum se cuvine, ca sa merg la Biserica sau sa fac fapte bune, sau sa citesc carti bisericesti.

-Nu ma tin de cuvant cand fagaduiesc ceva si de multe ori ma descurajez si cartesc.

-Ma supar pe aproapele, il napastuiesc si clevetesc, voind sa ma razbun (cu bataie).

-Ma indulcesc cu inima cand gasesc ceva strain sau iau ceva ce nu este al meu;

-Necinstesc pe Dumnezeu in cugetul meu cu vorbele si cu faptele mele.

-Cartesc impotriva dogmelor si a disciplinei bisericesti, a postului si a tipicului si a slujbelor bisericesti. (Aici citesti deosebitele pacate pe care ti le-ai notat pe hartie cand te-ai pregatit sa vii la spovedanie; Monahul 1941; Preotul +1942).

Acestea si mai mult decat acestea am gresit, pe care le-am uitat si nu le-am socotit ca sunt pacate vrednice de osanda.

Ma fagaduiesc sa pun inceput bun cu ajutorul Iui Dumnezeu si a Maicii Domnului si a sfantului inger pazitorul meu si cu rugaciunile sfintiei tale cinstite parinte, blagosloviti si ma iertati si-mi randuiti canonul care se cuvine spre indreptarea pacatelor mele (Dupa Ierom. N. Sachelarie, indrumarea vietii, 1949).

19O3.-La formularul mireanului calugarul adauga si pe acesta:

…Marturisesc ca sunt neglijent fata de datoriile mele de calugar.

Prin gandurile cele trupesti calc fagaduintele fecioriei, fiindca invoirea cu gandul este izvorul pacatului.

Prin ingrijirea exagerata de trup si de cele materiale calc fagaduintele saraciei…

Prin neascultarea si indaratnicia fata de mai marii mei calc fagaduinta supunerii neconditionate in cadrul legii Domnului…

Am fagaduit ca ma voi ruga in toata vremea, insa… lenevirea mea ma face sa nu merg regulat la Biserica… iar in chilie sa nu-mi fac rugaciunile si canonul… (sfarsitui de sus).

1904. -La formularul mireanului clericii adauga si acesta:

…Marturisesc ca am pacatuit fata de datoriile mele de slujitor al altarului cu mult mai mult decat crestinul obisnuit, incat sunt simplii crestini mai evlaviosi si mai ravnitori decat mine si dupa exemplul lor, voi fi greu osandit de Domnul.

Nu sunt atent cu mine insumi si ma risipesc cu mintea, indepartandu-ma de la cugetarea legii Domnului ziua si noaptea.

Nu sunt stapan pe faptele si cugetele mele, sunt nervos, suparacios si lacom de aceea pacatuiesc fata de mine, de familie si de enoriasi.

N-am dat educatie deplina sotiei si copiilor mei, ingrijindu-ma de ei mai mult pentru cele materiale decat pentru cele duhovnicesti.

Sotia si copiii mei au facut fapte de sminteala fata de enoriasi… de care eu voi raspunde inaintea Domnului.

Postul nu l-am pazit nici eu, nici familia mea, din cauza… ca am fost indoit de insemnatatea lui… si am dat exemplu rau fata de aproapele.

Nu mi-am facut pe deplin rugaciunile personale in casa si la Biserica… la liturghie…

Cele sapte laude si mai ales vecernia si utrenia in duminici si sarbatori, ca mijlocitor intre Dumnezeu si popor, nu le-am implinit, desi trebuia sa le citesc si singur in Biserica, chiar daca biserica ar fi fost goala, spre a-mi implini o datorie de constiinta misionara.

Am slujit fiind certat cu altii si uneori am fost raspandit cu mintea si tulburat dand o mare importanta celor materiale decat celor duhovnicesti care cer un cuget atintit la puterea rugaciunilor de mijlocitor catre Dumnezeu.

N-am slujit pomelnicile cu toata grija, stiind ca-mi voi da seama de ele in ziua judecatii. Biserica, lucrurile ei si vesmintele nu le-am tinut curate ci, le-am folosit rau, gunoiul Bisericii l-am aruncat in locuri necurate.

Lumanarile, untdelemnul si darurile Bisericii nu le-am folosit conform destinatiei dupa canoane.

Am fost neglijent cu sfintele vase, n-am tinut curat sfantul antimis lasandu-l sa fie atins de obiecte care au si alta intrebuintare de rand, cazand in pacatul ierosiliei.

Ma raspandesc cu mintea cand citesc rugaciunile sfintei liturghii uitand ca am datoria sa mijlocesc harul si darul iertarii si al milostivirii de la Domnul pentru mine si pentru popor.

N-am fost destul de atent cand m-am impartasit sau am impartasit pe altii, ca sa nu cada ceva sau procovetele sa fie bine aparate si pastrate.

Am fost neglijent la spovedanie si n-am aplicat canonisirea in spiritul dreptatii evanghelice si nici nu m-am ingrijit de viata duhovniceasca a enoriasilor.

N-am iconomisit viata pastoritilor cu ravna cea sfanta ci am tolerat rau cu indiferenta ca un mercenar de socoteli omenesti.

Dupa spiritul evangheliilor si al canoanelor este drept inaintea Domnului, sa primesc de la credinciosi, numai cu ceea ce ei vor si pot sa ma ajute ca om, iar eu am cazut in pacatul lacomiei dupa bani si am cerut plata pentru harul slujbelor care nu se poate vinde ca un simoniac.

Nu fac nimic din dragostea pastoratiei misionare ca sa povatuiesc si sa catehizez in Biserica si in afara de Biserica.

Ma lacomesc si nu dau din daruri si prinoase fratilor mei slujitori si cantareti ci le folosesc numai eu, ba uneori le dau si la animale ca un necredincios, in loc sa fac milostenie la saraci din cele cuvenite mie.

Sovaiesc in constiinta mea de slujitor, nu am taria de a suferi ceva pentru Domnul, ca simbol cum ca-L iubesc, de aceea in public doresc sa fiu necunoscut ca preot, ma las afundat in placerile putin ingaduite chiar mirenilor, ma folosesc de mijloace prea lumesti neingaduite de canoane, ma rusinez de numele preotiei si fata necredinciosilor incat launtric ma aflu ca un apostat… (Adauga si alte pacate specifice…).

Fata de toate aceste mari pacate eu, ca cel ce stiu legea Stapanului, ma vad mai greu osandit in fata judecatii lui Dumnezeu decat un mirean nestiutor, de aceea va rog sa ma ajutati sa ma ridic la vrednicia chemarii de slujitor al Domnului, rugandu-va ca sa ma ierte a nu cadea din vrednicia harului chemarii si din darul preotiei si al mantuirii mele, Amin.

1905. -Indiscutabil, spovedania se face individual iar pacatele sa fie rostite cu voce tare, pentru ca duhovnicul sa poata aprecia si la urma sa stie ce leaga si dezleaga. In vremuri exceptionale, cand navaleau barbarii sau in caz de ciuma napraznica sau cand multimea ostasilor plecau grabnic pe front, etc, arhiereul sau duhovnicul acestor oameni pe care ii cunosteau de mai inainte se folosea de: Rugaciunea pe care o citeste arhiereul sau duhovnicul pentru iertarea tuturor pacatelor… din molitfelnic, apoi erau intrebati care vor si numai cei ce au constiinta impacata li se da sfanta impartasanie. Din continutul ei se constata ca ea este alcatuita pentru multime, de aceea se si pomenesc si pacate exceptionale, etc. Uneori se face abuz de aceasta rugaciune, fiindca citirea ei nu poate suplini spovedania in vremea normala si de pace, caci atunci s-ar admite spovedania in colectiv. Sunt unii clerici care cer sa li se citeasca aceasta rugaciune de un proestos, ei pomenesc pacatele in gand, apoi ii pune sa mai spuna tare: Acestea si mai multe decat acestea am facut…, adica se minte; iar proestosul sa dezlege fara sa stie ce. Oare aceasta a avut in minte Domnul nostru Iisus Hristos cand a statornicit aceasta taina? Oare daca el ar fi de fata, in chip vazut si intrebat omeneste ar aproba-o?… Da, ea trebuie sa fie valabila numai si numai exceptional, iar pentru dezlegari intru ambianta frateasca ar trebui sa fie o alta rugaciune cam de felul celei ce urmeaza.

1907. -Pe cei ce nu pazesc legatura canonica dupa repetatele lamuriri si indemnuri, duhovnicul poate sa nu-i mai primeasca la spovedanie, ca sa nu se faca partas la pacatele lor, caci va da seama de sufletul fiecarui credincios inaintea lui Dumnezeu. De asemenea el nu poate sa ceara prin vorbe sau semne ceva pentru spovedanie, caci iertarea si vindecarea sufleteasca nu se poate castiga cu bani. -Trebnic p. 528.

Categoria: Pravila Bisericeasca

Cautare:

SPOVEDANIA

Vizualizari: 2011

Id: 754

Imagine:

Share: