Spovedanie fara pocainta

Spovedania fără pocăinţă este „cu neputinţă”, un nonsens, nu poate fi socotită drept spovedanie. Şi, dacă se întâmplă, va fi formală, doar din gură şi nu din inimă.

- Blestemi? L-a întrebat duhovnicul pe un sătean care venise la scaunul de spovedanie, silit de gura nevestei.

- Nu, părinte, nu blestem!

- Spui minciuni?

- Nu!

- Ai furat vreo capră?

- Nu!

- Ai furat grâu, untdelemn, po­rumb?

- Nu! Nu!

Şi i-a citit rugăciunea de iertare.

- Să mă împărtăşesc?

- Da, poţi să te împărtăşeşti!

- Te-ai spovedit? L-a întrebat nevasta.

- M-am spovedit.

- Ai spus că furi porci?

- Nu.

- De ce?

- Nu m-a întrebat!

Şi dacă l-ar fi întrebat? Poate că şi-ar fi mărturisit păcatul, dar în tot cazul, nu din adâncul sufletului şi cu zdrobire de inimă, ci de nevoie, pen­tru că şi pocăinţa lui era la fel.

Să luăm aminte: era posibil ca omul să-şi spună păcatul fără ruşine, poate şi cu mândrie, soţiei, copiilor, vecinu­lui, la cafeneaua din sat, doar preotu­lui n-a putut să-l mărturisească. De ce? Nu l-a lăsat diavolul, ca să nu pri­mească iertare prin spovedanie!

Şi tu îţi spui păcatele fără ruşine, probabil şi lăudându-te, psihologu­lui, prietenului, prietenei, altuia, dar preotului te temi să-l spui, te înfricoşezi să-l mărturiseşti! Vezi cât râde de tine satana?

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 18-20)

Categoria: Articole

Cautare:

Spovedanie fara pocainta

Vizualizari: 862

Id: 10218

Imagine:

Share: