Odinioară, mărturisirea păcatelor te readucea în Trupul Bisericii. Păcatul de moarte te rupea de Biserică, în timp ce spovedania reînnoia această legătură. Astăzi spovedania nu mai are sensul spovedaniei iniţiale. Cei mai mulţi creştini, îndeosebi în ajunul Postului Crăciunului, al Paştelui şi al Maicii Domnului, merg la scaunul de spovedanie fără să fie împiedicaţi de păcatele grele, de moarte, care îi opresc de la Sfânta împărtăşanie. Este posibil însă să nu aibă nimic de spus duhovnicului, ci trec aşa, doar ca să primească o binecuvântare şi să se împărtăşească. Acest lucru a devenit o obişnuinţă, o tradiţie, o lege nescrisă.
Sigur că este un lucru bun ca penitenţii creştini să treacă pe la duhovnic înainte să se împărtăşească, dar aceasta nu înseamnă spovedanie. Preotul înţelept însă se va folosi şi de acest prilej şi îi va trezi, le va aminti de rugăciune, de postire, de mersul la slujbe ş.a., aşa cum făcea şi Moise, văzătorul de Dumnezeu, ori de câte ori israeliţii îl vizitau. „Când se ivesc între ei neînţelegeri, vin la mine şi judec pe fiecare şi-i învăţ poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui” (Ieşirea 18,16).
Astăzi, treburile, pe de o parte, televizorul din casă, pe de altă parte, îi fac pe oameni să nu se „exteriorizeze”, să nu se destindă mărturisind cuiva problemele, necazurile lor, să le „adune” înăuntrul lor şi cu prima ocazie să le spună duhovnicului. A devenit obişnuinţă să-i spună duhovnicului nu păcatele, ci necazurile lor: „sunt bolnav, iau medicamente, fiul meu nu are serviciu, fata mea este necăsătorită” etc. A spune necazurile tale părintelui nu este un lucru rău, însă aceasta nu este spovedanie.
(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 33-35)
Categoria: Articole
Cautare:
Spovedanie sau nu?
Vizualizari: 995
Id: 9820
Imagine:
Share:
Dumnezeul-Om: temelia adevarului Ortodoxiei
Sa ne ferim de orice mod nou sau vechi de vrajitorie
Dragostea este plinirea a toata legea lui Hristos
Care sunt efectele harice ale Sfintei Impartasanii?
Omul tau cel vechi rastigneste-l impreuna cu Hristos!
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.