„Eu i-am vorbit odată părintelui - scrie fiica lui duhovnicească - despre o familie de care îmi este milă, şi nu crede în nimic, nici în Dumnezeu, nici în viaţa viitoare; îmi este milă pentru că ei n-ar putea fi vinovaţi de acest lucru, au fost educaţi, poate, în necredinţă sau au fost şi alte cauze. Părintele a dat din cap şi a spus: «Ateii nu au nici o justificare. Tuturor, absolut tuturor, li se predică Evanghelia şi, de la naştere, nouă, tuturor, ni s-a dat simţământul cunoaşterii lui Dumnezeu, deci ei înşişi sunt vinovaţi. Tu întrebi dacă se poate să ne rugăm pentru unii ca aceştia. Desigur, se poate să ne rugăm pentru toţi». «Părinte, - am spus eu după aceasta - dar nu poate simţi în viaţa viitoare deplina fericire cel care are rude apropiate şi se chinuieşte în iad». La care părintele a spus: «Nu, acolo astfel de simţăminte nu vor mai exista, atunci toţi vor fi uitaţi. Va fi ca la un examen. Când mergi la examen ţi se îngrămădesc în minte diferite gânduri, dar ai venit, ai luat biletul şi ai uitat de toate»”.
(Starețul Ambrozie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 152)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Starea din rai este asemanatoare cu aceea de la un examen...
Vizualizari: 831
Id: 14768
Imagine:
Share:
Nimeni nu poate sa zica „Domn este Iisus” decat in Duhul Sfant
Blestemele facute in gluma nu se lipesc de nimeni
Declaratie de aparare
Mai intai este lucru stiut ca bolile la calugari nu au acelasi mers ca si la mireni...
”Veti lua putere, venind Duhul Sfant peste voi"
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.