Închipuieşte-ţi că eşti un împărat stăpân peste o cetate. Această cetate este sufletul copilului tău. Aşa şi este, sufletul este o cetate. Şi cum într-o cetate unii fură şi alţii împart dreptatea, unii muncesc serios şi alţii fac totul la întâmplare, aşa lucrează şi în sufletul copilului gândurile şi mintea. Unele gânduri sunt precum soldaţii: se mobilizează împotriva altor gânduri care îndeamnă la greşeli; altele au grijă de omul întreg, de trup şi de locuinţă, aşa cum fac locuitorii unei cetăţi. Şi, în sfârşit, alte gânduri povestesc lucruri care împing la desfrâu, aşa cum fac desfrânaţii într-o cetate, în timp ce altele vorbesc despre lucruri serioase şi cuviincioase, cum fac înţelepţii. Altele se aseamănă cu femeile noastre, altele spun lucruri fără minte ca şi copiii. Alte gânduri, în sfârşit, se aseamănă cu sclavii, primesc porunci ca şi ei, iar o ultimă categorie se aseamănă cu nobilii şi cu oamenii liberi ai unei cetăţi.
Avem nevoie, aşadar, de legi ca pe cele rele să le alungăm şi să le dezrădăcinăm, iar pe cele bune să le primim şi să le îmbrăţişăm. Trebuie, iarăşi, să nu lăsăm gândurile rele să se răzvrătească împotriva celor bune. Dacă într-o cetate cineva face o lege care dă multă libertate hoţilor, acesta a distrus totul. Iar dacă soldaţii nu-şi folosesc mânia cum trebuie, tot aşa, distrug totul sau, dacă vreunul îşi părăseşte poziţia şi încearcă să ia poziţia altuia, dă peste cap ordinea unei bătălii. Aceleaşi lucruri se petrec şi în sufletul copilului.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Ed. Agapis, 2010, p. 61)
Categoria: Articole
Cautare:
Sufletul copilului este ca o cetate
Vizualizari: 644
Id: 21601
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.