Sufletul intre lume si simturi, in cautarea adevarului

Toate zidurile temniţei tale, o, suflete al meu, constau în teama ta faţă de lume, de dorirea ta faţă de lume şi de gândurile tale despre lume. Toate aceste ziduri tu ţi le-ai construit singur după informaţiile simţurilor provenite de la materialul oferit, material care este cu adevărat mai fragil ca spuma.

La început n-aveai simţuri, suflete al meu, şi nu erai despărţit de adevăr. După ce ai orbit, ţi-ai trimis simţurile spre a vâna adevărul. Iar ogarii aceia au alergat şi au prins vânatul cel mai apropiat şi mai la îndemână, şi aducându-i astfel stăpânului orb lupi, pe care el i-a mâncat de parcă ar fi fost vânat adevărat.

Nu alerga, suflete al meu, fiindcă e specifică simţurilor alergarea. Slujitorii şi robii aleargă, dar stăpânul rămâne liniştit şi în pace.

Iată, în acel colţ de pace adâncă şi curăţie feciorelnică rămas înlăuntrul tău, ochiul tău cel mai înainte de veci s-a deschis. Acest ochi nu vede zidurile temniţei tale, de aceea nici nu suie munţii care nu există. Acest ochi este Fiul Adevărului. Unul din Treime, Carele cârmuieşte peste toată împărăţia cerească, de Carele te-ai împiedicat vrând să fii „al patrulea”. Cu adevărat îţi spun: „un al patrulea” nu există nicăieri în tot ceea ce există. Numele lui este – nonexistent.

Jucându-te şi făcând pe clovnul cu mine, suflete al meu, te-ai transformat întru cel de-al „patrulea”. Toţi oamenii tăi din lumea celor de-al „patrulea” vor arunca cu pietre în Fiul Adevărului. Fugi, biet suflet, fugi din lumea celor „de-al patrulea”. Desprinde-te cu totul de ea, respinge-o, dispreţuieşte-o şi pleacă-te dinaintea Adevărului Treimii Care-ţi este dăruit prin Fiul Adevărului.

O, Doamne al Adevărului şi al Vieţii, ajută-mi sufletul să se închine înaintea Ta şi să suspine: „Tu eşti Fiinţa mea, Viaţa mea şi Adevărul meu, O, Iubite Fiu al Sfintei Treimi. Tu eşti totul pentru mine, mă predau Ţie întru totul, gol şi sărman. Nu mai am nimic de respins ori de dispreţuit, fiindcă de fapt, nimic nu există în afara Ta. Ai milă de mine şi mă primeşte în braţele Tale.”

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 120-121)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: