Voieşti oare să te făleşti cu toată bogăţia bunurilor tale sau cu cetatea în care te afli să te măreşti, sau cu frumuseţea ta trupească să te îngâmfezi, ori cu cinstea pe care o primeşti de la toţi? Ci ia aminte la tine, că pământ eşti şi în pământ vei merge. Că viaţa ta ca iarba se vestejeşte şi ca o floare care cade. Caută la cei mai dinainte care au fost îmbrăcaţi în această slavă. Unde sunt cei ce au ţinut dregătoriile cele mari, cei ce au stăpânit cetăţi? Unde sunt cei cărora le plăceau să audă cuvinte, cei ce puneau la cale tocmeli? Unde sunt dregătorii cei puternici, cei care creşteau cai frumoşi şi lăudaţi? Unde sunt domnitorii cei mari povăţuitori de oşti şi tiranii? Unde sunt împăraţii cei mari? Au nu sunt toţi ţărână, au nu sunt toţi praf? Au n-a rămas pomenirea lor în cele câteva oase? Pleacă-te şi priveşte în mormânt; putea-vei oare să alegi care este sluga sau care este stăpânul? Care-i săracul şi care-i bogatul? Care-i judecătorul sau care-i puternicul frate al împăratului? Care-i cel tare sau care-i cel slab? Care-i cel frumos sau cel urât? Nu te opri la cele trecătoare. Drept aceea, aducându-ţi aminte de firea ta, să nu te înalţi niciodată, că tot trupul omenesc este putrejune şi slava lui, ca o floare ce se trece veştejindu-se. Că iată ca o haină se învecheşte trupul şi ca de nişte molii se mănâncă.
Ci ia seama că sufletul şi trupul sunt ca un frate cu o soră. Să nu vieţuiască deci sufletul tău fără de trup, nici trupul tău fără de suflet. Socoteşte că se cuvine a împărţi averile pe jumătate, pe cât trupului, pe atât şi sufletului. Iar păcatul omenesc este asemenea cu o haină nespălată; că aşa este şi păcatul negru. Şi, dacă nu te cureţi de el, apoi tot mai mult se înnegreşte. Să ne pocăim deci ca să luăm de la Dumnezeu iertare.
(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 169)
Categoria: Articole
Cautare:
Sufletul si trupul sunt ca un frate cu o sora
Vizualizari: 729
Id: 20239
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.