Spuneţi că nu v-a rămas altă nădejde decât Dumnezeu. Iată că întotdeauna simţiţi aşa pentru că, fără ajutorul lui Dumnezeu, ajutorul a mii de oameni nu poate să facă nimic. De altfel gândirea voastră: „Sunt păcătoasă şi de aceea nu îndrăznesc să mă rog!” este greşită.
Domnul îşi întoarce faţa Lui departe de cei păcătoşi când aceştia stăruie în pizmă, în răutate, şi nu vor să se pocăiască. Când însă se întorc lângă El cu căinţă, se nevoiesc şi se ostenesc ca să se îndrepte, atunci îi lasă pe toţi drepţii şi Se grăbeşte să-i sprijine pe cei pocăiţi pe drumul întoarcerii lor.
Aşadar nu neglijaţi rugăciunea prin pretextul păcătoşeniei voastre, acoperind aşa, simplu, ruşinea voastră! Cât despre rugăciunea altora, aflaţi că aceasta poate doar s-o întărească pe-a voastră, nu însă şi s-o înlocuiască. Datoria voastră comună, a tuturor, este aceasta: și voi înşivă să vă rugaţi, şi rugăciuni pentru fraţii voştri să faceţi, pentru că, aşa cum ne-a asigurat Mântuitorul nostru: „Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu Care este în ceruri”. (Matei 18,19)
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 42-43)
Categoria: Articole
Cautare:
Sunt pacatos, sa ma mai rog?
Vizualizari: 791
Id: 23333
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.