Suntem datori sa ne supunem ratiunea noastra ascultarii in credinta data de Hristos Insusi si prin sfintii Lui

Nu numai oamenii cultivaţi ci şi cei neinstruiți şi chiar sălbaticii aflaţi pe cea mai de pe urmă treaptă a omenirii, ca civilizaţie, cred că morţii vieţuiesc şi dincolo de mormânt.

Însă ce cred ei despre viaţa de dincolo de mormânt? Cum şi-o închipuie? Care sunt legăturile lor cu cei repausaţi? Toate acestea, în mintea lor iau de la sine formele cele mai grosolane. Şi câte credinţe absurde nu există cu privire la repausaţi nu numai la sălbatici, dar chiar şi la noi creştinii. Omul, în starea sa naturală - căzut din Har -, nu poate primi descoperirile Sfântului Duh. El e despărţit de lumea de dincolo printr-o grea barieră, anume îngreunarea simţurilor sale. Numai credinţa creştină ne pune în legătură cu lumea nevăzută de dincolo de mormânt; sălbaticii nu cunosc ce-i uneşte pe ei de cei vii. Dar nouă, toate ne sunt descoperite de credinţa creştină. Ea ni L-a descoperit pe Mântuitorul nostru. Mijlocitorul pentru păcatele noastre ne-a descoperit cele două stări ale vieţii de dincolo de mormânt. Această credinţă voieşte ca noi să căutăm mântuirea veşnică atât pentru noi cât şi pentru ceilalţi, atât pentru cei vii cât şi pentru cei adormiţi. Credinţa ne-a învăţat şi mijloacele pentru mântuirea noastră şi pentru cea a altora, vii sau adormiţi.

Aşadar, temeiul legăturii noastre cu repausaţii este Iisus Hristos, harul Său şi sfânta credinţă. Suntem datori să ne supunem raţiunea noastră ascultării în credinţa dată de Hristos însuşi şi prin sfinţii Lui; şi atunci noi şi repausaţii noştri vom fi mântuiţi. „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi." (Marcu 16,16), a zis Mântuitorul Hristos.

Numai prin dreapta credinţă putem întrevedea viitorul. Credinţa este ochiul din lăuntrul nostru ce vede dincolo de marginile lumii văzute, nevăzutul devine văzut pentru el, şi viitorul este ca şi prezentul. Credinţa cere să avem iubire, să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu, să purtăm greutăţile aproapelui, să fim gata în tot ceasul de moarte, să avem înţelepciunea de sus, iar nu cea de jos.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 44-45)

Categoria: Articole

Cautare: