Suntem generosi cu patimile si zgarciti cu milostenia

Ţăranii leneşi şi petrecăreţi, văzând cum agricultorul adună roadele seminţelor semănate şi cum se bucură de ele, se vaită şi se întristează, în mâinile lor neaflând nimic, căci nu s-au ostenit să semene; de aceea, nici roade n-au adunat, rămânând astfel fără nădejde de hrană.

Tot aşa şi creştinii care iubesc luxul şi petrecerile, la sfârşitul veacurilor şi la învierea din morţi, adică atunci când va fi secerişul creştinesc (Matei 13, 30), se vor ruşina şi se vor face de ruşine, vor plânge şi se vor tângui când îi vor vedea pe creştinii buni adunând roadele seminţelor lor, căci pe ei înşişi se vor vedea neroditori, într-o sărăcie extremă. Atunci, ei vor cunoaşte cu adevărat că bogăţia cheltuită pentru patimi şi lux este deşartă şi îl duce la pieire pe cel care o risipeşte astfel. Iar bogăţia pusă în mâinile cerşetorilor şi sărmanilor, pentru numele lui Hristos, se păstrează şi se înapoiază înmulţit, cu câştig mare. „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Ticăloşii nemilostivi se vor lipsi de milă, „căci judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă” (Iacov 2, 13). Iar cei milostivi, care au făcut faptele milosteniei, vor auzi de la Dreptul Judecător: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”. Cei nemilostivi, iubitori de lux şi petreceri, care au cheltuit averea bunului lor Stăpân nu pentru săraci, ci pentru patimile lor, ca nişte robi netrebnici şi lucrători necredincioşi vor auzi: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost, şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost, şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat” (Matei 25, 34-43).

Hristos nu are nevoie de binele nostru, căci El Însuşi ni le dă nouă pe toate. Cele ce se dau sărmanilor pentru iubirea Sa de oameni, Însuşi Hristos Şi le însuşeşte, căci spune: „Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40). Iar ceea ce nu se face sărmanilor, aceea lui Hristos Însuşi nu I se face, după cum spune: „Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Matei 25, 45). Ceea ce se face mădularelor, aceea şi capului se face. Iar ceea ce nu se face mădularelor, aceea nici capului nu se face. Dacă se face bine mădularelor, capul însuşi îşi însuşeşte acest bine. Iar dacă nu se face bine mădularelor, nici capului nu i se face. Cugetă la aceasta, creştine, cel ce eşti zgârcit la milostenie, dar generos cu patimile şi cu bogăţia ta!

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, pp. 95-96)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: