Numai ajutându-ne unii pe alţii, alipindu-ne prin fapte de iubire şi dobândind toată cuviinţa vieţii omeneşti, spunem că suntem în Dumnezeu.
Și martor ne este Ioan, care zice: „Prin aceasta, cunoaştem că suntem întru El. Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, şi el aşa să umble” (I Ioan 2, 6 ).
(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Noua, Capitol unic, în PSB, vol. 41, pp. 869-870)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Suntem intru Dumnezeu?
Vizualizari: 788
Id: 4597
Imagine:
Share:
Rugaciunea lui Iisus - cea mai scurta cale spre ajutorul lui Dumnezeu
Vreau sa-mi curatesc sufletul de patimi! Doamne, arata-mi cum!
Daca-i spui „da” lui Dumnezeu, nici un „nu” din trecut nu mai are putere
Crestinul, intre Porunci si Fericiri
Cum sa daruim iertare si liniste celor care pleaca la Domnul?
Avem nevoie sa trecem prin adancul smereniei, pentru a invata sa pretuim viata

Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase

Acasă
Text
Video Software
Căutare avansată
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
E-mail:
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.