Supunerea este un lucru de nevoie

Sfântul Teodosie (este numit şi „începătorul vieţii de obşte”; este prăznuit de Biserică la 11 ianuarie), ajungând la o vârstă înţelepţească, zămislind dor de viaţă filosoficească (în context: „călugărească”), plecând din ţara sa, a venit la Ierusalim. Şi, închinându-se celor sfinte cu sfinţenia cuvenită, era întorcând gândul întru sineşi: oare cum să înceapă a filosofa şi pe care cărări din cele două să o aleagă - pe cea foarte singuratică şi neamestecată [cu grijile lumeşti] sau pe cea împreună cu alţi cucernici deopotrivă la scop cu dânsul? Însă, precum era atunci, n-a cercat a se linişti de­osebi, judecându-l ca pe un lucru fără temei, neiscusit fiind el a se lupta singur de sineşi cu duhurile vicleşugului. „Că dacă din cei din lume care se ostăşesc, zicea, nimeni din cei ce s-ar lupta de sine n-ar ieşi nebiruit la vitejie, nici cineva cu neştiinţa prisosit, care să fie adică cu totul nedeprins şi neînvăţat în războaie, care îndată din şanţ în mijlo­cul vrăjmaşilor pe sineşi să se împingă, eu, având mâinile încă neînvăţate spre oştire, nici degetele la război (Psalmi 143,1), nici cu putere de sus fiind îmbrăcat, şi mai vârtos pentru că luptarea aceasta este mult mai pri­mejdioasă şi plină de alunecări şi curse, cum oare mă voi putea oşti împotriva începători­lor, stăpânirilor, către ţiitorii lumii acestui veac întunecat, către duhurile vicleşugului? Lipseşte doar ca mai întâi să mă fac ucenic la Părinţii cei sfinţi, la cei ce s-au iscusit întru aceste [fapte] bune, şi aşa să mă deprind din destul dintr-înşii de cele către înţelegăto­rii vrăjmaşi, iar apoi să secer la vreme şi roadele cele ce răsar din linişte.”

Acestea prea înţelepţeşte socotindu-le (căci la el avea, alături de alte­le, pricepere adâncă („cu acrivie”), îndată către cercarea celor ce cu osteneală fac cugetarea [lucrului] celui bun s-a dus, ştiind că deprinderea şi în­văţătura din pătimire este mai temeinică. Deci aducându-se pe sineşi lui Loghin, fericitului bătrân, care era mult deosebit de părinţii cei din vremea lui, s-a dat aceluia, împărţind hrana şi făcându-se locuitor cu dânsul; şi, foarte îndulcindu-se întru obiceiurile acelu­ia, era pentru aceasta cu totul altoit lui, şi, precum zice şi dumnezeiescul David (Psalmi 62,8), se lipise cu sufletul de el. Şi bine se zice aceasta de cei vechi: că acela care stă alături de altul se aseamănă cu el, îndulcindu-se de acela, şi, de aici, astfel se şi crede a fi.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 93)

Categoria: Articole

Cautare:

Supunerea este un lucru de nevoie

Vizualizari: 749

Id: 15632

Imagine:

Share: