„Sus sa avem inimile...”

Un alt îndemn de la Sfânta Liturghie este: „Sus să avem inimile”, îndemn la care se răspunde cu „Avem către Domnul”. Deci, cum s-ar zice, numai degeaba ne mai spui să avem inimile sus, că le avem. Adevărul este că de multe ori chestiunile acestea sunt formule de ritual. Mulţi oameni rătăcesc cu gândul, cu simţirea, în timpul Sfintei Liturghii şi nu au inimile sus, nu au inimile îndreptate către Dumnezeu. Inima înseamnă interiorul, esenţa omului. „Sus să avem inimile”: mintea şi simţirea. Să ştiţi că cei vechi nu făceau deosebire între minte şi simţire şi de aceea se spune în Sfânta Evanghelie de exemplu că „din prisosinţa inimii grăieşte gura” (Matei 12, 34), sau că „de ce astfel de gânduri se suie în inimile voastre?" (Luca 24, 38). Când zicem „inimă" zicem tot interiorul omului, toată partea conştientă. Deci nu-i vorba de inima de carne sau de inima numai ca loc al simţirii, ci-i vorba de tot interiorul omului: „Sus să avem inimile", „Avem către Domnul". Să dea Dumnezeu să avem către Domnul inimile noastre nu numai în clipa în care zicem că „avem către Domnul", ci să avem inimile sus în toată vremea şi în orice loc. Să nu uităm de Dumnezeu, asta înseamnă. Să ţinem seama de Dumnezeu.

(Părintele Teofil Părăian, Gânduri bune pentru gânduri bune, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1997, p. 31)

Categoria: Articole

Cautare: