Taina invierii noastre este nedespartita de taina credintei Maicii Domnului…

Să răsară viaţa din mormânt? Să mai poată învia un trup în care stricăciunea îşi arată semnele-i îngrozitoare? Nu, aşa ceva nu este nicidecum în ordinea firii. „Cum va fi mie aceasta?” – iată întrebarea pe care şi-o pune dintotdeauna omul aflat între inevitabilitatea morţii şi nădejdea învierii. Dar o întrebare asemănătoare şi-a pus şi Fecioara din Nazaret. Nu era în ordinea firii ca ea să nască Fiu fără tată omenesc. Nu era în ordinea firii să izvorască lapte din pieptul Fecioarei. Cum va fi mie aceasta, de vreme ce nu ştiu de bărbat? (Luca 1, 34). Răspunsul ceresc a fost că minunea se va săvârşi printr-o lucrare a lui Dumnezeu Cel în Treime ( Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema şi că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.) Aşa cum a izvorât apă din piatră în timpul Exodului şi a adăpat pe israeliţii însetaţi (Ieşire 17, 1-7), tot astfel face Dumnezeu să izvorască lapte din pieptul Fecioarei. Şi tot astfel face El să răsară viaţa din moarte.

În jalea plecării dintre noi a unuia dintre cei dragi, Maicii Domnului îi cerem ajutor. Căci taina învierii noastre este nedespărţită de taina credinţei ei. „Cum vom învia?” îi şoptim, de fapt, înfioraţi, când o întrebăm despre taina ei. Iar răspunsul nu se lasă aşteptat. Ea ne dezvăluie că învierea noastră este o lucrare minunată a lui Dumnezeu: „Precum ştie Cel ce a izvorât apă din piatră poporului celui însetat, precum este scris!”

(Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Şapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Editura Teofania, 2001, p. 62)

Categoria: Articole

Cautare: