Dată fiind cufundarea noastră în păcate, viaţa duhovnicească nu este ceva de la sine înţeles și lesnicios. Cel ce voieşte să dobândească duhul de pace al mântuirii, pentru a ajuta şi pe alţii pe calea lor către Dumnezeu, se cuvine să-şi pună propria sa viaţă duhovnicească pe o temelie sănătoasă.
Unde îşi are început viaţa duhovnicească? În credinţa în Dumnezeu, Care este Duh. (In. 4:24) El ne-a zidit după chipul şi spre asemănarea Sa, (Fac.1:26-27) a sădit în noi temeiul duhovnicesc si năzuinţa duhovnicească de a-L căuta, şi El vrea de la noi „cu Duhul să umblăm” (Gal. 5:25)
De credinţa în Dumnezeu sunt strâns legate nădejdea şi dragostea pentru Dânsul. Şi „fără de credinţă nu este cu putinţă a bineplăcea: căci cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că este şi că acelora ce caută pre dânsul dătător de plată se face.” (Evrei 11:6) Ce te va îndemna spre viaţa duhovnicească, dacă tu nici nu crezi în Dumnezeu, nici nu nădăjduieşti în El, nici nu-L iubeşti pe El?
Dar pornind de la aceste părţi alcătuitoare ale vieţii duhovniceşti, credinţa, nădejdea şi dragostea, se cuvine Creştinului ortodox ca, mai departe, să se apuce de treabă spre a-şi clădi prin făptuire viaţa duhovnicească.
Ce temelie se cuvine el să pună şi din ce material trebuie să zidească mai departe?
Temelia vieţii duhovniceşti este smerenia. Puterea vrăjmaşului nostru se ascunde în mândrie. Însă tot acolo se află şi neputinţa lui. Luceafărul s-a înălţat călăuzit de mândrie spre înălţimi, străine lui ca făptură, dar tot din mândrie a şi căzut. Cu mândria, îi ispiteşte pe toţi oamenii. Nu întâmplător, la căderea cea dintâi în păcat, cea mai puternică ispită pentru Adam şi Eva a fost aceasta: „veţi fi ca nişte dumnezei” (Fac. 3:5) Dar nu s-a întâmplat aşa. Rezultatul a fost potrivnic: cei ce s-au mândrit au căzut, din pricina mândriei lor, chiar mai prejos decât dobitoacele. (Ps. 48:12-13, 21)
Dacă vrem să biruim pe vrăjmaşul mântuirii noastre este de trebuinţă, înainte de toate, să îmbrăcăm pavăza smereniei. Aceasta ne va face de neatins înaintea diavolului, căci el este neputincios înaintea smereniei.
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a Creștinului Ortodox, Editura Predania, București, 2010, pp. 15-16)
Categoria: Articole
Cautare:
Temeiurile vietii duhovnicesti
Vizualizari: 909
Id: 7670
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.