www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Temerea inseamna dezarmarea noastra impotriva raului...

Temerea inseamna dezarmarea noastra impotriva raului...

Domnule acum ce se întâmplă? Forţele astea ale răului există. Că le numim noi într-un fel sau altul, dar ele există; lucrarea se manifestă. Şi această putere diavolească sau vrăjitorie are putere asupra omului atâta vreme cât se teme de ea. Dacă eu, de pildă, aş auzi, să spunem, un zgomot în noapte, pe afară, în pod sau pe la uşă şi am început o spaimă şi o frică, o teamă, am zis că teama asta va fi cu atât mai puternică, cu cât eu mă îndoiesc, mă înspăimânt. Ce înseamnă înspăimântarea asta? Înseamnă dezarmarea mea, dezarmarea mea de forţele luminii, armele cu care trebuie să lupt. O privire numai a creştinului înspre icoană, o privire numai, nu să mai facă semnul sfintei cruci, să mai spună o rugăciune, să citească o catismă din psaltire. Numai o privire şi diavolul se prăbuşeşte, fuge, nu rămâne acolo. Vezi puterea răului? Deci există în felul nostru de a gândi, acest rău. Şi are efect asupra noastră în măsura în care noi ne dezarmăm în faţa acestei stări, că ne temem. Temerea înseamnă dezarmarea noastră împotriva răului. Şi dacă acest rău există într-adevăr, să presupunem că ni-l trimite cineva şi lucrează împotriva mea, dar dacă eu am putere să nu mă tem, să nu mă înspăimânt, n-are efect...

Dacă vrei să introduci o stare de panică într-un creştin, poţi să faci foarte uşor: îi pui sub preş nişte slănină, pe acolo şi dimineaţa când scutură preşul: Gata! Vrăji! Uite ce-am găsit, am găsit puse de azi noapte nişte boabe! Îi faci trei noduri de aţe şi le pui la clanţa uşii, te bagă la iad. Ai terminat-o, şi începe de acum istoria, ... vecinii, ajung să-nşire cine să fie: unu, doi, trei... şi-ncep bănuielile... căşunează vrăjmaşul duşmănie de nemaipomenit. În loc să gândească: păi dacă o pus astea aici, nu pot să dau eu cu agheazmă? Ia să stropesc eu în partea dreaptă şi-n stânga, să-mi fac sfânta cruce peste ouăle acestea, peste seminţele acestea, nodurile acestea, dau cu agheazmă.

(Ne vorbeşte Părintele Iustin Pârvu, Petru Vodă, 2011, pp. 101-102)

Categoria: Articole

Cautare:

Temerea inseamna dezarmarea noastra impotriva raului...

Vizualizari: 738

Id: 11314

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.