TERTULIAN :: Patristica

Tertulian

Viata.

Tertulian s-a nascut pe la 160, la Cartagina, din parinti pagani. Tatal sau era centurion in armata proconsulara. Si-a facut o cultura intinsa si variata, studiind filosofia, literatura, retorica, medicina si mai ales dreptul. A avut o tinerete dezordonata, asa cum spune el insusi. Se pare ca dupa ispravirea studiilor, Tertulian a profesat catva timp avocatura si oratoria.

Convertit pe la 195, probabil sub puternica impresie a eroismului martirilor crestini, a vietii exemplare a acestora si a puterii Tainelor crestine, Tertulian a devenit imediat un luptator si un aparator de mana intai a religiei adoptate. Din aceasta vreme dateaza cea mai mare parte a apologiilor sale. Tertulian era casatorit si a fost hirotonit preot dupa relatarea lui Ieronim, desi unii critici moderni pun preotia lui la indoiala, fara sa aiba dreptate insa. O data intrat in crestinism, Tertulian, dupa ce adanci, ca putini altii, invatatura cea mantuitoare, isi facu o datorie de constiinta si de onoare aparand religia sa cea noua in fata tuturor adversarilor, pagani, iudei si eretici si luptand cu o vigoare, cu un fanatism si cu o consecventa putin comune pentru tot ce cuprinde crestinismul. O dialectica rara, o logica de fier, o patrundere desavarsita a problemelor, o tinuta verticala si neinfranta in fata oamenilor, un temperament de luptator focos, un sarcasm amar la adresa adversarului, un rigorism din ce in ce mai accentuat, iata armele activitatii sale teologice si misionare. Rigorismul sau 1-a impins inca de la 206 spre montanism, la care trece formal in 213. Dupa aceasta data, el intoarce critica sa aspra contra ortodoxiei, pe care o cenzura mai aspru decat pe paganism. Se pare ca in motanism el a avut o situatie speciala, urmand numai rigorismul sau moral si iluminismul sau pnevmatic in legatura cu lucrarea Sf. Duh. El si-a creat o secta aparte, a tertulianistilor, pe care Fer. Augustin i-a readus usor la Biserica Ortodoxa.

Ieronim ne spune ca Tertulian isi crease o mare faima la scriitorii africani contemporani si posteriori, indeosebi la Sf. Ciprian, care il citea in fiecare zi. Dupa acelasi Ieronim, Tertulian a murit la adanci batraneti, probabil pe la 240.

Opera.

Tertulian a scris multe lucrari, dupa incredintarea aceluiasi Ieronim. Operele autorului nostru se impart in:

- apologetice

- polemico

- dogmatice

- practico-disciplinare.

Opere apologetice

1. Ad nationes - lucrare neterminata, in doua carti, ii apara pe crestini de atacurile paganilor si critica politeismul pagan, intrat in dezagregare religioasa si morala.

2. Apologeticum - in 50 de capitole, e adresat guvernatorilor de provincii, indeosebi celui al Africii, care-i persecuta pe crestini. Autorul demonstreaza ca persecutiile contra crestinilor sunt ilegale si nedrepte. Crestinii nu sunt judecati dupa procedura reglementara, ci condamnati fara judecata, numai pe baza delatiunii si a numelui de crestin. Nici un judecator nu cunoaste fapte precise imputabile crestinilor. Legile contra crestinilor violeaza dreptul comun si dreptul natural.

3. De testimonio animae - in 6 capitole, dezvolta ideea existentei lui Dumnezeu, nemurirea sufletului etc, prin argumentul psihologic, argument care-si face acum intrarea in cugetarea patristica. Lucrarea e socotita ca apendice al Apologeticului.

4. Ad Scapulam - e o scrisoare deschisa catre proconsulul cu acest nume, care-i persecuta pe crestini cu o rara cruzime. Tertulian il anticipeaza pe Lactantiu din "De mortibus persecutorum". A-i persecuta pe crestini, inseamna a lupta cu Dumnezeu.

5. Adversus ludaeos - e in 14 cap, o imitatie palida a "Dialogului cu Iudeul Trifon" al Sf. Justin. Arata caracterul trecator al legii mozaice. Crestinii au luat locul iudeilor, potrivit fagaduintelor facute de prooroci, fagaduinte realizate in Iisus Hristos.

Opere polemico-dogmatice.

1. De praescriptione haereticorum - este una dintre cele mai insemnate opere de controverse dogmatice ale lui Tertulian. Ideea principala a acestui tratat si una dintre cele mai originale ale autorului este elaborarea si aplicarea principiului juridic al prescriptiei la dreptul de interpretare al adevarurilor de credinta pe baza Sf. Scripturi. Problema fusese tratata de Sf. Irineu. Ereticii de toate categoriile isi permiteau sa corecteze regula de credinta printr-o interpretare personala a Sf. Scripturi. Tertulian le interzice nu numai sa interpreteze adevarurile de credinta, dar chiar sa foloseasca Sf. Scriptura. Adevarul, zice el, vine de la Hristos, transmis prin Sf. Apostoli, care au fost cu El. Adevarul a fost mereu intarit si verificat prin cercetarea Scripturii. Numai Biserica, nu si ereticii, poseda adevarul si Sf. Scriptura. Adevarul si Scriptura apartin Bisericilor intemeiate de Apostoli sau de urmasii directi ai acestora care, prin aceasta lunga posesiune neintrerupta, au dreptul sa le foloseasca exclusiv. Ereticii sunt loviti de exceptia juridica, adica de un viciu de forma legala, care consta, in cazul lor, in folosirea nepermisa a instrumentului doveditor, Sf. Scriptura.

2. Adversus Marcionem - pastrat in a treia editie datorita autorului insusi. In cele cinci carti ale sale, opera aceasta demonstreaza unitatea Dumnezeului bun si a Dumnezeului drept pe care Marcion ii separa, facandu-i doua fiinte deosebite, apoi identitatea dintre Dumnezeu si Creatorul, iar ultimele doua carti combat cartea lui Marcion - Antitezele - lucru important pentru istoria canonului Bibliei.

3. Adversus Hermogenem - combate teoria creatiei din materia vesnica, aratand ca Dumnezeu singur e vesnic, pe cand materia e creata de Dumnezeu si deci nu e vesnica.

4. Adversus Valentinianos - parodiaza aventurile eonilor din sistemul emanationist al acestor gnostici.

5. Adversus Praxean - ataca monarhianismul modalist al lui Praxeas, care inlaturase pe Sf. Duh si rastignea pe cruce pe Tatal. Tertulian e singurul scriitor pana la Sf. Atanasie, care a afirmat categoric dumnezeirea Sf. Duh.

6. De carne Christi - sustine realitatea trupului Domnului Iisus Hristos contra dochetismului. Fara realitatea acestui trup, nu exista mantuirea pentru crestini. Hristos a luat trup omenesc pentru ca El a venit sa mantuiasca pe oameni. N-a luat chip de inger, pentru ca Hristos n-avea de la Tatal misiunea sa mantuiasca pe ingeri. Trupul lui Hristos a fost fara pacat. Maria a fost Fecioara intrucat n-a fost atinsa de barbat, dar n-a fost Fecioara, intrucat a nascut.

7. De resurrectione carnis - apara, contra gnosticilor, invierea mortilor pe baza de argumente rationale si mai ales biblice. Trupurile vor invia toate si in intregime. Unele argumente se aseamana cu acelea ale lui Atenagora Atenianul.

8. De anima - se pare ca a fost precedat de o alta lucrare, De censu animae (Despre originea sufletului). Trateaza despre natura si originea sufletului, despre moarte si despre somn, care este ca o imagine a acesteia. Sufletul este corporal si totusi simplu, nemuritor, intelept, liber in hotararile sale, dar el vine din sufletul parintilor (cap. 25-27). Combate metempsihoza. E primul tratat de psihologie in literatura patristica.

Opere practico-disciplinare.

1. Ad martyres - indeamna pe crestinii arestati sa sufere moartea pentru credinta lor.

2. Scorpiace - adica "remediu impotriva intepaturilor scorpionilor" gnostici, apara valoarea morala a martiriului.

3. De fuga in persecutione - opera scrisa in perioada montanista, condamna, ca pe o apostazie, fuga de persecutie sau rascumpararea cu bani dati magistratilor.

4. De spectaculis - interzice frecventarea tuturor spectacolelor pagane, ca fiind imorale si strans legate de idolatrie.

5. De corona militis - aproba purtarea unui soldat crestin, care n-a vrut sa poarte cununa de lauri, cu prilejul unui donatium (dar in bani facut de imparat) ci a preferat inchisoarea si moartea.

6. De idolatria - interzice crestinilor orice contact cu paganismul

7. De oratione - explica Rugaciunea domneasca pe larg si arata conditiile in care trebuie sa se faca rugaciunea, efectele rugaciunii.

8. Depatientia - arata foloasele mari ale acestei virtuti de-a lungul istoriei; modele de rabdare: Dumnezeu, Mantuitorul, sfintii.

9. De jejunio - contra psihicilor, adica a ortodocsilor, care nu respectau toate posturile. Scrisa in perioada montanista.

10. De cultu feminanim - in doua carti, critica aspru cochetaria femeilor. Haina cea mai potrivita pentru fiicele Evei este pocainta.

11. De virginibus velandis - cere ca tinerele fete sa poarte voal, asemenea femeilor maritate.

12. De pallio - justifica schimbarea togii de cetatean roman pe mantaua de filosof.

13. Ad uxorem - in care autorul o indeamna pe sotia sa sa nu se recasatoreasca sau sa se recasatoreasca cu un crestin, in cazul cand el ar muri. Face consideratii asupra casatoriei, pe care o socoteste ca o legatura indisolubila. Adulterul aduce numai separarea de corp. Botezul sfinteste Casatoria.

14. De exhortatione castitatis - combate casatoria a doua, mai ales a clericilor

15. De monogamia - condamna, in numele Paracletului, a doua casatorie.

16. De baptismo - scris impotriva "viperei Quintilla", care tagaduia valabilitatea Botezului. Arata invatatura Bisericii despre Botez, ritul si efectele Botezului.

17. De paenitentia - trateaza despre sensul Pocaintei si felurile ei: prebaptismala si postbaptismala. Aceasta a doua Pocainta e unica.

18. De pudicitia - din stadiul de culme a perioadei montaniste, pune principiul progresului, al evolutiei credintei. Contesta Bisericii dreptul de a ierta pacatele capitale, indeosebi desfranarea.

Se pare ca Tertulian a scris si unele pierdute:

- Despre extaz - in 7 carti, in care apara vorbirea in extaz a profetilor montanisti,

- Despre destin

- Despre speranta credinciosilor

- Despre rai

- Despre vesmintele lui Aaron

Tertulian e creatorul limbii latine bisericesti. El toarna in cuvinte vechi continut nou, formeaza cuvinte noi. Stilul sau absolut original e concis, colorat si plin de viata. Paradoxul, demonstratia absurda, logomahia, antitezele, totul e pus in linie spre a-l zdrobi pe adversar.

Doctrina.

Tertulian e creatorul teologiei de limba latina in Apus. Credinta sa profunda, vasta sa cultura si geniul sau stiintific si moral au elaborat o teologie de mare adancime, de o covarsitoare originalitate si de un incomparabil orizont spiritual. Aceasta originalitate nu-l impiedica pe Tertulian sa fie de acord cu liniile mari ale teologiei patristice din Rasarit.

Tertulian nu iubeste filozofia profana, pe care o socoteste izvor al ereziilor.

Tertulian are simtul precis al deosebirii profunde dintre filozofia profana si credinta crestina. Stiinta credintei e de alt ordin decat stiinta profana. Fata de aceasta din urma, stiinta credintei este independenta. Criteriul suprem al credintei si vietii crestine este regula credintei.

Revelatia nu poate fi supusa unui examen critic. Nu pot fi cautate adevaruri superioare regulei de credinta, pentru ca nu exista asemenea adevaruri. Credinta cuprinde tot adevarul. Unele adevaruri naturale crestine ca: existenta lui Dumnezeu si nemurirea sufletului pot fi dovedite pe baza ratiunii. Dar supranaturalul explica, confirma si incununa naturalul. Omul gaseste in sine numeroase adevaruri crestine, caci sufletul omenesc e crestin prin firea lui.

Ratiunea precede revelatia si amandoua sunt izvorul adevarului, pentru ca amandoua vin de la Dumnezeu. Omul trebuie sa creada inainte de a intra in scoala ratiunii: "Credo ut intelligam".

Dumnezeu - este corp, zice Tertulian, potrivit principiului: "Tot ceea ce exista este un corp in felul sau; nu e incorporal decat ceea ce nu exista". Dumnezeu este duh, negresit, dar acest duh este si el un corp, in felul sau, dupa forma sa. Tertulian da aici, probabil, cuvantului corp intelesul de substanta-esenta.

Printr-o iconomie, adica comunicare a fiintei divine, ia nastere Sf. Treime. "Legatura Tatalui cu Fiul si a Fiului cu Paracletul fac trei uniti unul cu altul. Acestia trei sunt Una, nu unul". Sunt trei cu o singura substanta, o singura stare, o singura putere. Tertulian intrebuinteaza prima data nu numai termenul "Treime", ci si pe cel de "Persoana". Persoana nu e identica cu substanta, ea distinge, nu-I imparte pe cei trei.

Hristologia - este ortodoxa. Termenul si notiunea de e introdus si in hristologie. in Hristos sunt doua firi - substantiae - firea divina si firea umana. Hristos n-ar fi numit Om si Fiul Omului, daca n-ar avea trup. El e om prin trupul Sau, cum e Dumnezeu prin Duhul Sau si Fiu al lui Dumnezeu prin Dumnezeu Tatal. Cele doua substante, unite in persoana Sa, se deosebesc prin originea si caracterele lor. Firea divina se recunoaste prin minunile pe care le face Hristos, firea umana se recunoaste prin suferintele Sale. In Contra lui Praxeas si Despre trupul lui Hristos, Tertulian demonstreaza cu argumente ca unirea celor doua firi nestirbite si neamestecate in Persoana lui Hristos s-a petrecut fara ca firea divina sa se prefaca in trup sau trupul sa se prefaca in fire divina si n-a rezultat nici un amestec al acestora dand o a treia fire.

Pentru a dovedi realitatea intruparii Fiului lui Dumnezeu, Tertulian merge pana la a tagadui fecioria Mariei in timpul nasterii si dupa nastere.

Maria - a fost fecioara in timpul zamislirii, dar n-a mai fost fecioara in timpul nasterii, prin legea insasi a trupului deschis prin nastere. Tertulian face o paralela intre Eva si Maria. Dupa cum Adam a fost facut dintr-un pamant feciorelnic, tot asa Hristos trebuia sa Se nasca dintr-o mama fecioara. Eva era inca fecioara cand a primit cuvantul mortii, Maria trebuia sa fie fecioara spre a-L primi pe Cuvantul vietii. Eva crezuse in sarpe, Maria trebuia sa creada in Gavriil. Eva, osandita la nasteri dureroase, a nascut pe Cain fratricidul, Maria trebuia sa nasca pe Iisus, fratele, victima si Mantuitorul lui Israel.

In actul mantuirii - Tertulian pune accentul pe justificare, adica pe meritele pe care ni le-am facut prin faptele bune si pe rasplata corespunzatoare, precum si pe ofensele comise si pe penalitatile corespunzatoare.

Pacatul originar - a introdus in firea umana otrava poftelor pacatoase. Toti oamenii vin in lume cu pacatul stramosesc. Singur Dumnezeu e fara pacat, iar, dintre oameni, singur Hristos e fara pacat, fiindca Hristos e si Dumnezeu.

In antropologie -Tertulian are o interesanta teorie a sufletului. Sufletul e nascut din suflarea lui Dumnezeu, e nemuritor, material, cu forma, simplu in substanta sa, intelept prin sine, miscandu-se in chip variat, inzestrat cu hotarare libera, expus accidentelor, schimbator prin fire, rational, suveran, divinitoriu, revarsandu-se deodata. Sufletul e material pentru ca, potrivit cunoscutei teorii a lui Tertulian, materialitatea este conditia existentei, ceea ce nu e alcatuit din materie, nu exista.

Biserica - e conceputa, in perioada montanista, dupa principii montaniste, adica e Biserica acolo unde se afla trei, chiar daca sunt laici. Toti crestinii pot fi preoti. Nu pot fi preoti cei casatoriti a doua oara. Toti crestinii pot savarsi Sf. Taine. E o conceptie pur montanista.

Sfintele Taine - tratate de Tertulian sunt: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocainta, Casatoria, Preotia. Botezul ereticilor nu e valabil. Sf. Euharistie e numita Trupul si Sangele Domnului. Painea si vinul, prefacute prin invocarea Sf. Duh si rugaciuni, sunt cu adevarat Trupul si Sangele Mantuitorului.

Eshatologia - Tertulian sustine ca, dupa moarte, numai martirii se duc la cer, pe cand ceilalti merg la iad, unde sufera pedepse, dar de unde sunt scosi prin rugaciunile celor vii si dusi in refrigerium, adica intr-un loc racoros. Invierea mortilor va avea loc odata pentru cei drepti si, dupa 1000 de ani, pentru ceilalti. Tertulian e, deci, hiliast.

Morala lui Tertulian e severa in perioada ortodoxa, e rigorista in perioada montanista.

Caracterizare.

Tertulian a fost unul din cei mai mari ganditori latini crestini. El e creatorul teologiei crestine latine. Autoritatea lui e mare in veacul III, dar nimeni nu-i pomeneste numele, nici chiar Ciprian, care-l citea zilnic si care s-a inspirat asa de mult din operele compatriotului sau, incat se poate spune ca el n-a facut decat sa transpuna, in limba proprie, gandirea lui Tertulian.

Tertulian a fost un deschizator de drumuri in gandirea patristica latina, careia i-a pus probleme si a dat unele solutii trainice: problema Sf. Treimi, problema hristologica, problema antropologica, problema Sf. Taine etc.

El a fost un mare misionar, o fire luptatoare si o vointa de fier.

Tertulian are greseli de doctrina ca: materialitatea lui Dumnezeu si a sufletului, nefecioria Mariei in timpul nasterii si dupa aceea, preotia universala, incapacitatea Bisericii de a ierta pacatele mari. Biserica, alcatuita numai din laici, fara ierarhie in perioada montanista si toate erorile legate de montanism, apoi de secta insasi a tertulianistilor. Relevam eroarea sa de a interzice crestinilor serviciul militar si toate functiunile in stat, considerandu-l pe acesta vrajmas Bisericii, pentru ca adora pe zei. Aceasta intransigenta in legaturile cu statul putea sa creeze crestinilor o situatie intolerabila, ceea ce nu era recomandat de Sf. Scriptura, mai ales de Sf. Pavel, care militeaza pentru o intelegere intre crestini si stat. Tertulian e considerat eretic.

Tertulian e un mare scriitor, cel mai original autor latin crestin. El e creatorul limbii latine crestine printr-un continut nou dat vechilor cuvinte si prin crearea de cuvinte noi cu ajutorul prefixelor si sufixelor si prin punerea in circulatie a unei mari cantitati de cuvinte abstracte. Stilul sau este absolut original. E un stil personal, concis, abrupt, cu turnuri rare.

Categoria: Patristica - Parinti si scriitori bisericesti

Cautare: