Cântările lui Moise din psaltirile rotacizante

Cântările lui Moise, floarea poeziei biblice și modelul poeziei imnografice bizantine, au reprezentat încă din timpuri biblice principala slujbă de dimineață. Ele sunt parte componentă a Psaltirii bizantine, stând întotdeauna după cei 151 de psalmi. Cântările se psalmodiau zilnic în biserică, dar au fost prezente și în pravila personală, tradiție încă vie pe alocuri (Cuviosul Cleopa de la Sihăstria le știa pe de rost și le rostea zilnic).

Folosirea Cântărilor lui Moise în cult este relativ complicată: în funcție de momentul liturgic din an, primele 4 stihuri se psalmodiază antifonic, iar în a doua jumătate a cântării (de obicei la ultimele 12 stihuri) se intercalează strofele canoanelor Utreniei. În acest scop, cărțile de cult marchează stihurile cu rol liturgic mai important prin numere, culori sau slove mărite. Stihurile după care se intercalează canoane sunt numerotate în Psaltirea actuală: 14, 12, 10, 8, 6, 4. Este o notație cu o vechime considerabilă, populară și în textele moldovenești din vremea lui Ștefan cel Mare. A mai existat o notație foarte populară la români, care în Țara Românească a avut caracter de normă din epoca medievală până la 1800. În acest sistem se notau primele patru stihuri (1-4) și ultimele cinci (5-10).

Cântările lui Moise se află între primele traduceri biblice în limba română, ca parte a Psaltirilor rotacizante. Ele sunt însoțite de indicații tipiconale care până în prezent au fost complet ignorate. Psaltirea Voronețeană folosește tipul al doilea (1-4, 5-10); în plus, semnalează marginal, prin cuvântul „Post”, stihurile care se citesc doar în Postul Mare. O notație identică am mai identificat doar într-o Psaltire slavonă moldovenească din aceeași perioadă, păstrată la Mănăstirea Hilandar. Acest sistem local apare și la diaconul Coresi: când tipărește o Psaltire slavonă de tip sârbesc (care nu folosea nicio indicație tipiconală la Cântările lui Moise), Coresi introduce prin slove mărite notația tradițională muntenească (1-4, 5-10). Într-un alt text coresian apare uneori și precizarea „Post”, ca în Psaltirea Voronețeană, notată marginal de mână.

Cea mai spectaculoasă situație se găsește în Psaltirea Scheiană: izvorul ei îmbina cele două sisteme, notând 12-10, 14-4, încât să poată fi suprimate ușor stihurile folosite numai în Postul Mare. Am găsit acest tip de indicații tipiconale doar într-o Psaltire de la Mănăstirea Lesnovo, centru isihast din Macedonia. Copisul Psaltirii Scheiene era însă deprins cu tipul de indicații din Psaltirea Voronețeană, cum arată erorile de copiere pe care le comite.

Nu mai este o noutate că cele mai vechi texte scrise în limba română – Psaltirile rotacizante – sunt cărți de cult ortodoxe, având, prin urmare, structura obișnuită a Psaltirii bizantine. În ceea ce privește Cântările lui Moise, acestea se înscriu în tradiția liturgică locală, cu care primii copiști și tipografi de texte românești erau deprinși. Legătura Psaltirilor rotacizante cu centre de cultură sud-dunărene a mai fost susținută și cu alte argumente; tipicul Cântărilor lui Moise din Psaltirea Scheiană este un indiciu în plus în acest sens.

BIBLIOGRAFIE

- I. C., Cântările lui Moise în tradiția românească. Trecut și prezent, în „Horeb”, 5, 2023.

- I. C., Date noi despre sursele slavone ale traducerii și transmiterea textului românesc al Psaltirii, în vol. colectiv Monumenta linguae Dacoromanorum. Psaltirea Voronețeană. Psaltirea „Ciobanu”. Texte, studii, indice de cuvinte, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2024.

Iosif Camară

Categoria: Articole

Cautare: