“Preasfântă Curată și Neîntinată Fecioară, urcându-te la ceruri, cu mâna ta ai dăruit Apostolului Toma, Preasfântul tău Brâu”, psalmodiază Biserica în troparul sărbătorii Punerii în raclă a Cinstitului Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Două femei evlavioase din Ierusalim au făgăduit că vor păstra cinstitul Brâu. Maica Domnului, cu puțin înainte de adormirea sa, i-a cerut Sfântului Evanghelist Ioan să împartă acestora și cele două veșminte ale sale. Misiunea de păstrare, din generație în generație, a continuat-o o fecioară evlavioasă ce provenea din această familie.
Aducerea Sfântului Brâu la Constantinopol
În timpul domniei împăratului Arcadie, fiul lui Teodosie cel Mare, a avut loc mutarea cinstitului Brâu în Constantinopol. Pe 31 august, împăratul a așezat Cinstitul Brâu într-o raclă foarte frumoasă, pe care a numit-o „racla sfântă”, pentru a proteja capitala Imperiului și pe locuitorii acesteia de orice atac ostil, de orice nenorocire și uneltire demonică.
Sfântul Brâu s-a păstrat în racla pecetluită mai întâi în Biserica Sfinţilor Apostoli, apoi în Biserica Preasfintei Născătoare din Vlaherne, ce o ridicase împărăteasa Pulheria. Această raclă nu s-a deschis până în zilele împăratului Leon cel înţelept (886-912). Soţia împăratului Leon, Zoe, pe când era foarte bolnavă, a visat-o pe Născătoarea de Dumnezeu, iar Maica Domnului i-a spus împărătesei că trebuie să îl convingă pe Patriarh să scoată Sfântul Brâu din chivotul unde era păstrat încă din secolul al IV-lea. Când au pus Brâul peste împărăteasa bolnavă, ea s-a vindecat îndată. Ca semn de recunoştinţă şi trăind o viaţă virtuoasă, împărăteasa a împodobit Brâul brodându-l cu fir de aur şi l-a reaşezat în racla în care-l pusese Arcadie.
Împărţirea Cinstitului Brâu
În a doua parte a secolului al XII-lea, Sfântul Brâua fost tăiat în fragmente, iar fragmentele au fost dăruite mai multor Biserici din Constantinopol.
În veacul al XII-lea, sub împăratul Manuil I Comnenul (1143-1180) s-a stabilit oficial sărbătoarea punerii în raclă a cinstitului Brâu al Maicii Domnului pe 31 august. În vechime, Sfântul Brâu se sărbătorea odată cu Așezarea Veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, pe 2 iulie.
După cucerirea Constantinopolului de către cruciați, în timpul celei de-a patra cruciade, în 1204, unele bucăți au fost furate de cetele de barbari și mutate în Apus. Din fericire, nu s-au pierdut toate.
În urma cruciadei, două bucăţi din Cinstitul Brâu a ajuns în Franţa şi astăzi se păstrează în BisericaLe Puy-Notre-Dame.
La Mănăstirea Vatoped din Athos
Conform unei tradiţii, Ioniţă Caloian, biruind pe Alexios Anghelos al III-lea, ia din Constantinopol ca pradă de război o bucată din Cinstitul Brâu, pentru ca aceasta să fie dăruită în veacul următor mănăstirii Vatoped, de către cneazul sârbilor Lazăr I Hrebeljanović 1372-1389.
Conform unei alte tradiţii Împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1355), care a avut o dragoste deosebită faţă de Marea Mănăstire Vatoped, aşa cum reiese din mai multe mărturii, a dăruit Mănăstirii o parte din Brâul Maicii Domnului. De atunci Cinstitul Brâu este păstrat în Sfânta Mănăstire Vatoped într-o raclă de argint.
În timpul stăpânirii otomane, părinţi din mănăstirea Vatoped au făcut procesiuni cu Cinstitul Brâu în Creta, Macedonia, Tracia, Constantinopol și Asia Mică pentru sfințirea și sprijinul celor înrobiți și izbăvirea de orice boală primejdioasă.
În anul 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Ţara Românească pentru îndepărtarea ciumei.
Binecuvântarea Cinstitului Brâu şi pentru alte mănăstiri
Mănăstirea Dionisiu deţine o mică parte din Sfântul Brâu al Maicii Domnului pe care dionisiaţii l-au primit de la Mănăstirea Vatoped în schimbul unui deget de la mâna dreaptă al Sfântului Ioan Botezătorul.
O altă mică parte a Cinstitului Brâu se află la Zugdidi, în Georgia adusă de fiica împăratului bizantin Roman, căsătorită cu împăratul georgian Abuchaz. Aceasta, vindecându-se prin atingerea Brâului, a luat cu ea în noua ei patrie o parte din Cinstitul Brâu. La porunca Ţarului Rus Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat o frumoasă Biserică, în care se păstrează cu evlavie partea din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, spre vindecare de grele suferinţe.
Brâul Maicii Domnului de la Kato Xenia
În anul 1522, doua părţi ale cinstitului Brâu au fost dăruite mănăstirii de maici Kato Xenia (situată la 50 km de Volos, Grecia) în timpul unei mari epidemii de ciumă. Imediat după aducerea cinstitului Brâu, oamenii s-au însănătoşit.
Categoria: Articole
Cuvinte cheie: Asezarea in racla a braului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, braul Maicii Domnului
Cautare:
Istoria Sfântului Brâu al Maicii Domnului
Vizualizari: 387
Id: 30094
Imagine:
Share:
Vai de omul acela care, atunci cand Dumnezeu îi face un bine, Îl uita pe Dumnezeu
Sfântul Prooroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul
Arhimandritul Visarion Puiu director al Seminarului Duhovnicesc din Chișinău
Mâna Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
În sufletul unui om, trebuie să intri ca într-o biserică...
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.