Trecutul si cainta

Fiinţa omului este o îmbinare de bine şi de rău, de frumos şi urât. Natura sa liberă îi dă putinţa să aleagă. Omul poate greşi; aceasta este ceva firesc. Trecutul fiecăruia dintre noi este încărcat de greşeli. Cu câtă greutate păşim în viaţă, de cele mai multe ori, din cauza acestui trecut care atârnă pietre grele de picioarele noastre…

Creştinismul a însemnat şi din acest punct de vedere, o adevărată revoluţie. Pentru a face posibilă eliberarea şi creşterea omului, în existenţa sa pământeană s-a deschis o nouă cale. E vorba de căinţă.

Dicolo de viaţa creştină, omul este un sclav al trecutului; viaţa sa rămâne pecetluită de greşelile înscrise în trecut. El nu mai poate interveni rodnic pentru a schimba ceva în acest sens. Ce-a fost înfăptuit a rămas; a rămas frânt definitiv sub semnul păcatului originar. Omul nu mai are în acest fel nici o putere de reînnoire asupra unui trecut împovărat de greşeli, care însămânţează permanent răul în calea vieţii sale în desfăşurare.

Viaţa omului este unitară. Orice fragment din ea, întrucât ne aparţine ca fiinţă cu caracter şi soartă proprii, poate fi influenţat. În acest fel, trecutul nu este niciodată definitiv consumat, conform legilor ireversibile şi mecanice ale naturii. Trecutul poate fi schimbat şi valorificat.

Aici vine căinţa; vine ca o nouă cale de regenerare a fiinţei omului, continuu pândită de cădere. Fără căinţă am trăi în ireparabil.

Omul fără căinţă devine un rob; prin căinţă, se eliberează. Fără această cale a arderii răului, el nu mai poate începe nimic nou; prin ea, totul poate fi un curat început.

Căinţa eliberează trecutul de poveri şi-l valorifică după nevoi noi. Ea dezleagă omul de greşelile sale: ce i-a aparţinut poate fi desprins, poate fi înlăturat. Poverile fireşti unei vieţi sunt ridicate. Dar nu numai atât. Căinţa valorifică trecutul; îl schimbă şi îl rodeşte cu toate forţele sale interioare. Prin puterea căinţei, omul îşi răscumpără greşelile şi întemeiază o nouă viaţă spirituală.

Trecând prin focul căinţei, omul se eliberează şi se purifică; păşeşte astfel mai departe înnoit, cu totul altul decât acela care a fost.

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 54-55)

Categoria: Articole

Cautare: