www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Valcea are două Meteore - sfintele manastiri Arnota si Varful Romani

Valcea are două Meteore - sfintele manastiri Arnota si Varful Romani

Puţină lume ştie că Vâlcea deţine cel mai mare patrimoniu naţional de mănăstiri şi schituri fiind pe drept cuvânt numit acest ţinut şi Athosul Românie. Dar, şi mai puţină lume cunoaşte faptul că la Vâlcea, avem două „Meteore”. Adică două mănăstiri absolut divine care sunt proiecţiile raiului pe pământ. Sunt două mânăstiri ridicate pe culme de munte, mănăstiri care strâpung cu cupola cerul iar cu temelia strâpung stânca dură.

Probabil că Dumnezeu îşi pune îngerii să se aşeze pe streşinile celor două lăcaşe de cult şi tot îngerii sunt cei care bat clopotele. Cele două Meteore au ceva diferit. Vechimea. Una este veche, de când lumea lui Matei Basarab a decis să o lase spiritualităţii româneşti şi una este nouă, construită pentru un înger, ridicat dintre oameni prea devreme

Prima este Arnota.

arnota 2Turiștii care aleg să străbată depresiunea Horezu și trec prin dreptul localității Costești sunt surprinși de o construcție albă care se zărește undeva pe vârful Muntelui Buia din masivul Parâng. Situată la marginea carierei de piatră, pe un mic platou, Arnota este una dintre puținele mănăstiri construite la aproape 1000 de metri altitudine, operă a domnitorului Matei Basarab.

Despre Arnota, fostul Arhiepiscop al Râmnicului, Gherasim Cristea, spune că „înseamnă ultimul pas spre Dumnezeu. Este locul cel mai înalt și la propriu și la figurat. Acolo, un clopot mare sună: bam!bam!bam! Despică văzduhul peste tot, de parcă acolo începe facerea lumii…’.

Drumul spre Arnota este unul care urcă serpentinat pe lângă cariera de piatră și lasă în spate Valea Bistriței, râul care a dăltuit în munte cele mai înguste chei în calcar din România.

Înainte de a intra în curtea mănăstirii, într-o pădure de mesteceni și molid, panorama care se vede până dincolo spre Măgura Slătioarei, îți taie răsuflarea. Se vede pitorescul drum al mocăniței, turlele impozante ale Mănăstirii Bistrița, localitatea Costești, cu casele mari cu un etaj, o veche așezare păstorească.

Mănăstirea Arnota nu este una mare, are aspect de cetate cu ziduri groase, dar pe cât este de mică, este pe atâtde cochetă. Iar liniștea de aici, de pe vârful muntelului, confirmă zisele fostului arhiepiscop al Râmnicului. Da, Arnota este mănăstirea care te apropie de Dumnezeu. Și nu doar ca altitudine. O curte plină de flori de toamnă, cu alei romani horezucurate, în care și șoaptele au ecou, câțiva călugări care îți dau senzația că nu pășesc. Locul pare încremenit în timp.

A doua mănstire este cea pe Vârful Romani. La peste 1.400 de metri altitudine, ctitoria lui Dumitru Creştin în memoria fiicei sale dispărută premature la 25 de ani a fost recent inaugurată, în urmă cu doar doi ani. Este o bijuterie brâncovenească, ctitorul a dorit să fei asemănătoare restul mănăstirilor vâlcene de jos.  Din curtea mănăstirii se vede Parângul în toate direcţiile iar în jurul acestei minuni divine s-a construit o staţiune nouă.  Mânăstirea are hramul Adormirii Maicii Domnului şi este locul unde se spune că îngerii se odihnesc noaptea.

Nu rămâne decât să vizitaţi cele două Meteore ale României, locuri unice în acest judeţ, poate cel mai frumos al României.

Mihai IONESCU

sursa: http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=16711

Categoria: Articole

Cautare:

Valcea are două Meteore - sfintele manastiri Arnota si Varful Romani

Vizualizari: 820

Id: 3661

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.