Viaţa celui între sfinţi, Părintele nostru Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei
(12 februarie)
(După Nichifor Calist, cartea a IX-a, capitolul 48 şi Socrate, cartea a II-a, capitolul 34)
Sfîntul Meletie a fost de loc din Armenia cea mare, născut din
părinţi creştini şi de neam, deprins în toate învăţăturile cele din afară şi
în sfintele dogme ale credinţei creştineşti. Apoi s-a desăvîrşit în toate faptele
cele bune, iar pentru viaţa lui îmbunătăţită, pentru dragostea lui cea înfocată
şi curată pe care o avea către Dumnezeu şi către aproapele, precum şi pentru
blîndeţea, nerăutatea şi smerenia sa, era iubit de toţi. De aceea a fost silit
de cei dreptcredincioşi a primi ca un vrednic, păstoria oilor celor cuvîntătoare.
Mai întîi s-a făcut episcop al cetăţii Sevastia, care este în
Armenia, apoi a fost mutat în Veria Siriei. După aceea a fost ales arhiepiscop
la scaunul Antiohiei în acest chip: fiind depărtat din scaun Macedonie, rău-credinciosul
eretic şi mincinosul păstor al Bisericii Constantinopolului, iar Evdoxie, arhiepiscopul
Antiohiei, fiind, asemenea, amăgit cu părerile ariene, a poftit scaunul Constantinopolului
pentru bogăţii - deoarece în împărăţia lui Constantie, fiul marelui Consantin,
Biserica Constantinopolului avea multe bogăţii, mai multe decît Antiohia şi
altele. De aceea, Evdoxie, defăimînd scaunul Antiohiei, a început a-l căuta
pe al Constantinopolului. De acest lucru înştiinţîndu-se antiohienii, s-au mîniat
foarte pe arhiepiscopul lor Evdoxie, pentru defăimarea Bisericii sale şi l-au
izgonit, iar el s-a dus şi a luat scaunul Constantinopolului.
Atunci antiohienii, adunînd sobor, făceau alegere cu judecată
de obşte pe cine să pună pe scaun în locul lui Evdoxie. Atunci între dînşii
erau mai mulţi arieni, care puteau mult; iar ortodocşii puteau mai puţin şi
erau trecuţi cu vederea, fiind numiţi eustatieni, după numele Sfîntului Evstatie
care fusese mai înainte episcop al Antiohiei şi care pătimise izgonire pentru
buna credinţă. În acel sobor se purta prin gurile tuturor numele Sfîntului Meletie
şi toţi voiau să-l aibă arhiepiscop, dar mai ales arienii îl doreau pentru că
îl socoteau că este de un cuget cu dînşii şi nădăjduiau că va aduce la aceeaşi
părere a lor şi pe eustatieni şi pe toată Antiohia o va învăţa dogmele ariene.
Ei au întărit judecata alegerii de obşte cu iscăliturile lor
şi au încredinţat-o Sfîntului Eusebie, episcopul Samosatelor, bărbatul cel dreptcredincios
care a fost la soborul acela, şi trimiţînd rugăminte la Sfîntul Meletie, cu
împărăteasca voie, l-a adus în Antiohia cu cinste şi întîmpinare de popor. Intrarea
în cetate o descrie Teodorit, episcopul, astfel: marele Meletie, fiind chemat
de împărat, şi apropiindu-se de Antiohia, i-au ieşit în întîmpinare toţi cîţi
erau slujitori bisericeşti, precum şi toată mulţimea cetăţenilor. Erau pînă
şi evreu şi păgîni, care doreau să vadă pe slăvitul Meletie. Astfel a fost pus
Sfîntul Meletie pe scaunul arhiepiscopiei din Antiohia, ca un bărbat vrednic,
înţelept şi sfînt. Pentru care, Sfîntul Epifanie, care a fost pe vremurile acelea,
grăieşte, fericindu-l cu laude şi zicînd aşa: "Cu cinste mare a fost adus la
noi bărbatul acela (Sfîntul Meletie), despre a cărui slavă străbătuse vestea
pretutindeni. Căci viaţa lui era statornică, cinstită iar obiceiurile alese;
de aceea era iubit de popor, pentru viaţa sa neprihănită, care era povestită
cu laude dumnezeieşti de către toţi".
Atît era de iubit şi atîta evlavie avea poporul pentru dînsul,
încît se povesteşte despre el că la început, după ce a intrat în cetate, l-au
primit antiohienii cu atîta evlavie şi credinţă, încît fiecare dintre dînşii
numea pe copii după numele sfîntului, socotind că prin numirea aceea îl are
pe însuşi sfîntul în casa sa. Maicile, lăsînd pe părinţi, pe moşi, pe strămoşi,
puneau numele copiilor lor după al fericitului Meletie, căci biruia evlavia.
Copiii născuţi, nu numai din dragostea cea firească ci şi din aşezămîntul acela,
erau iubiţi de părinţii lor, pentru că chiar numele lui era podoaba rudeniei
şi întemeierea păcii, iar cei ce se numeau ca dînsul, aveau mare mîngîiere.
Precum cineva ar fi şezut în întuneric şi aprindea acum mai multe făclii în
casa sa, tot astfel, cu adevărat, numirea aceea, intrînd ca o lumină în cetate,
prin numele fericitului Meletie, dădea strălucire tuturor, mărind evlavia către
sfînt. Căci, necontenit pomenindu-se numele lui, aveau şi pe sfînt în suflet,
izgonitor a toată patima dobitocească şi a gîndului celui rău. Atît de mult
se simţea acest lucru, încît pretutindeni, pe uliţi, în tîrg, prin ţarini şi
în alte locuri răsuna numele acesta. Dar nu numai cu numele sfîntului s-a făcut
aceasta, ci încă şi cu închipuirea trupului. Căci ceea ce s-a făcut cu numele,
tot aşa s-a făcut şi cu icoana lui, pentru că pe peceţile inelelor, scrisorilor,
pe pahare, pe pereţii camerelor, pretutindeni, mulţi au închipuit acea icoană
a sfîntului ca nu numai să audă sfînta lui numire, dar şi pretutindeni să vadă
închipuirea icoanei sale şi să aibă îndoită mîngîierea pentru amintirea lui.
Atît era de cinstit numele lui înaintea antiohienilor şi atîta elavie aveau
ei către dînsul, pentru fapta bună şi mare, precum şi pentru smerenia şi blîndeţea
lui.
Sfîntul Meletie, ocupînd scaunul Antiohiei, mai întîi învăţă
pe popor viaţa cea îmbunătăţită şi obiceiurile cele bune, netezind în inimile
lor calea cea îndărătnică, spre dreapta credinţă. Căci sfîntul aştepta, ca dacă
va îndrepta mai întîi obiceiurile cele rele, smulgînd spinii şi ciulinii din
holdele inimilor, să semene în ele mai cu înlesnire seminţele dreptei credinţe.
Atunci şi pe marele Vasile, care venise de la Ierusalim în Antiohia, l-a hirotonisit
diacon. Sfîntul Ioan Gură de Aur, care pe acea vreme era încă copil, învăţînd
carte şi ieşind în întîmpinarea Sfîntului Meletie, împreună cu vîrstnicii săi
şi cu tot poporul, a primit Sfîntul Botez de la dînsul, iar mai pe urmă a scris
despre el şi cuvînt de laudă.
După luarea scaunului Antiohiei, la 30 de zile, sfîntul a fost
izgonit din biserică de către ereticii care vrăşmăşeau asupra adevărului; pentru
că tot poporul, dorind să ştie cu încredinţare de care mărturisire se ţine arhiepiscopul
lor cel nou şi cu aceasta supărîndu-l mult, Sfîntul Meletie a făcut în biserică
propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu către popor, preamărind credinţa cea întărită
în Niceea, la întîiul Sinod ecumenic a toată lumea. Apoi a mărturisit că "Fiul
este de o fiinţă cu Tatăl" şi făcător a toată făptura. Astfel învăţînd sfîntul
pe popor, cu mare glas, iar arhidiaconul Antiohiei fiind amăgit cu eresul lui
Arie, apropiindu-se de episcopul său, i-a astupat gura cu mîna, ca să nu mărturisească,
nici să înveţe credinţa cea dreaptă. Sfîntul, avînd gura astupată cu palma arhidiaconului,
a întins mîna către popor şi prin degetele mîinii a mărturisit Sfînta Treime,
mai bine decît cu gura, căci a arătat mai întîi trei degete, închipuind cele
trei feţe dumnezeieşti. Apoi, strîngîndu-le, a arătat numai un deget, închipuind
o singură dumnezeire.
Arhidiaconul, văzînd aceea, a lăsat gura sfîntului şi i-a apucat
mîna, oprind-o de la o închipuire ca aceea a Sfintei Treimi. Iar sfîntul, avînd
gura slobodă şi dreapta fiindu-i ţinută, binecuvînta Treimea într-o unime şi
unimea în Treime şi sfătuia poporul care asculta ca să se ţină de mărturisirea
cea întărită de Sinodul de la Niceea. Şi îi încredinţa că cel ce leapădă dogmele
Sinodului din Niceea, acela cu adevărat este rătăcit cu totul. Arhidiaconul,
astupînd iarăşi gura arhiepiscopului, nu-l lăsa să închipuie nici prin degete
Treimea; iar arhiereul, smucindu-se, învăţa poporul, cînd cu gura, cînd cu degetele.
Atunci, cei dreptcredincioşi, care de eretici se numeau eustatieni,
s-au veselit cu bucurie negrăită, văzînd pe un arhiereu ca acela, dreptcredincios,
stînd pe scaunul apostolesc şi, de bucurie strigau, ajutînd păstorului lor în
dreapta credinţă. Arienii s-au mîniat, s-au mîhnit şi au izgonit din biserică
pe arhiereul lui Dumnezeu şi au început a-l huli pretutindeni, numindu-l eretic
Savelian. Apoi au îndemnat pe împăratul Constantie să-l izgonească pe Meletie
la surghiunie, în patria lui, Armenia. Şi, cînd era să-l izgonească din cetate
arienii, - căci cu cuviinţă este şi aceasta a nu o trece cu vederea, pentru
folosul ascultătorilor -, şezînd ighemonul în caretă, iar pe sfînt punîndu-l
lîngă dînsul, a trecut prin mijlocul cetăţii, ca să-l scoată din cetate şi să-l
ducă la surghiun. Creştinii, nesuferind despărţirea de sfînt, azvîrleau asupra
ighemonului pietre din toate părţile, voind mai bine să se lipsească de viaţa
aceasta, decît să se despartă de sfînt. Dar ce a făcut fericitul Meletie? Văzînd
azvîrliturile pietrelor asupre ighemonului, a acoperit cu hainele sale capul
voievodului, ruşinînd pe vrăjmaşi, iar pe ucenicii săi îi învăţa să se arate
răbdători faţă de rele şi cu nepomenire de rău către cei ce ne fac nedreptate.
În locul lui, în Antiohia au ales pe oarecare Evzoie, apărător al dogmelor lui
Arie, care era în rînduiala diaconiei.
Sfîntul Evsevie, episcopul Samosatelor, văzînd tulburarea făcută
de eretici în Biserica Antiohiei şi nevinovata chinuire a Sfîntului Meletie,
noul arhiepiscop, i-a fost jale. Deci, sculîndu-se, a ieşit din Antiohia, nespunînd
nimănui şi s-a dus în cetatea sa. Atunci şi-au adus aminte arienii, că alegerea
cea de obşte a Sfîntului Meletie a fost întărită de mîinile tuturor şi se temeau,
ca nu cumva, prin aceea, să fie mustraţi cîndva la sobor, căci singuri într-un
glas alegîndu-l episcop, îndată l-au şi izgonit. De aceea, au rugat pe împăratul
ce era atunci în Antiohia să trimită după Evsevie, ca să facă acea judecată
ce i se încredinţase lui. Împăratul îndată a trimis în urma Sfîntului Evsevie,
cu cai de olac. Ajungînd trimişii pe episcopul Evsevie şi spunîndu-i împărăteasca
poruncă, episcopul a răspuns: "Judecata cea de obşte ce mi s-a încredinţat o
voi face, numai cînd toţi cei ce mi-au încredinţat-o se vor aduna la un loc".
Întorcîndu-se trimişii la împărat, s-a mîniat împăratul foarte
şi a trimis a doua oară, scriind cu asprime şi poruncind de nu va voi să facă
aceea judecată, să i se taie mîna dreaptă. Dar aceasta a scris-o, ca să înfricoşeze
pe sfîntul episcop, iar trimisului nu i-a poruncit să facă lucrul acesta. Ajungînd
iarăşi trimisul împărătesc pe Sfîntul Evsevie, dîndu-i împărăteasca scrisoare
cea aspră, el a citit-o îndată şi a întins amîndouă mîinile spre tăiere, zicînd:
"Nu numai dreapta, ci şi stînga tăiaţi-o, iar judecata prin care se mustra răutatea
şi fărădelegea ariană n-o voi face". Deci s-a întors trimisul iarăşi în deşert.
Împăratul, auzind un răspuns ca acesta, s-a mirat foarte de bărbăţia şi de statornicia
lui cea tare şi mai pe urmă îl lăuda înaintea tuturor.
După izgonirea Sfîntului Meletie din scaunul său, s-au despărţit
cu totul credincioşii de arieni, căci, luînd ei o biserică din afara cetăţii,
la locul ce se numea Palea, acolo îşi săvîrşeau slujbele, avînd preot pe unul
Paulin. După cîţiva ani a murit Constantie, împăratul, şi după dînsul a venit
Iulian Paravatul. Acesta, la începutul împărăţiei sale, făţărnicindu-se că este
dreptcredincios, pe toţi episcopii care au fost izgoniţi i-a lăsat liberi, poruncindu-le
să se întoarcă în scaunele lor.
Atunci şi Sfîntul Meletie s-a întors din surghiun în Antiohia,
dar a găsit Biserica dreptcredincioşilor despărţită în două - pentru că o parte,
mai înainte de venirea lui, alegînd la episcopie pe Paulin, preotul cel pomenit
mai sus, s-au despărţit de cei ce aşteptau întoarcerea lui Meletie. Aceia se
numeau paulieni, iar ceilalţi meletieni, mai ales cei ce se întorseseră de la
eresul lui Arie la dreapta credinţă, prin învăţătura Sfîntului Meletie. Pe care
paulienii nu-i primeau întru împărtăşirea lor din două pricini: întîi că erau
botezaţi de arieni iar al doilea că Sfîntul Meletie era ales de arieni, la arhiepiscopia
Antiohiei. Cu toate că amîndouă părţile acelea păstrau credinţa cea adevărată,
totuşi, pentru nişte pricini ca acestea se despărţiseră. Venind sfîntul, se
îngrijea pentru pacea bisericească, adică cum ar putea iarăşi să unească turma
cea despărţită. Însă episcopia lui Paulin nu o lepăda, ci o cinstea, fiind acela
blînd şi cu inima smerită şi singur povăţuia turma cea nouă, de la arieni, la
dreapta credinţă.
După ce, însă, nelegiuitul Iulian s-a întărit în împărăţie,
s-a lepădat pe faţă de Hristos şi s-a închinat idolilor. Atunci sfîntul iarăşi
a fost izgonit din Antiohia, pentru că în acea vreme s-a ridicat prigonire asupra
creştinilor prin toată lumea şi mai ales în Antiohia. Căci acel nelegiuit împărat,
cu puterea sa ostăşească mergînd în Persia, a venit şi în Antiohia. Aici aducea
multe jertfe idolului Apolon, care era în locul ce se numea Dafne, înaintea
cetăţii Antiohiei, unde erau puse şi moaştele Sfîntului mucenic Vavila, cu cei
trei prunci. Deci, întreba împăratul pe necuratul zeu Apolon, care dădea răspunsul
la oameni: "Birui-voi pe perşi?" Însă idolul nu-i răspundea nimic. Pentru că,
de cînd se adusese în acel loc moaştele Sfîntului Vavila, a fugit diavolul de
acolo şi tăcea idolul cel ce grăia multe mai înainte, căci diavolul răspundea
printr-însul.
Mîhnindu-se împăratul de tăcerea zeului, s-a înştiinţat de la
slujitorii cei de acolo că din cauza moaştelor lui Vavila a amuţit Apolon şi
îndată a poruncit împăratul galileenilor - astfel numindu-i pe creştini - ca
să ia de acolo moaştele acelea. După luarea lor, a căzut foc din cer peste capiştea
lui Apolon şi a ars cu idol cu tot. De acest lucru umilindu-se necuraţii slujitori,
de ruşine şi de jale, au adus năpasta asupra creştinilor, zicînd împăratului
că galileenii, din ură, au aprins, noaptea, capiştea lui Apolon. Deci împăratul,
umplîndu-se de mînie, a poruncit să le facă rău creştinilor şi a fost izgonit
din cetate Sfîntul arhiepiscop Meletie, iar alţii, fugind, se ascundeau. Atunci
şi cei doi sfinţi presviteri din Antiohia, Evghenie şi Macarie, au fost chinuiţi,
precum şi Sfîntul Artemie.
Dar, pierind cu sunet urîtorul de Dumnezeu, împăratul Iulian
şi după el venind la împărăţie dreptcredinciosul şi iubitorul de Hristos Iovian,
Antiohia iarăşi a avut păstor pe Sfîntul Meletie, învăţătorul credinţei. Iar
împăratul Iovian îl cinstea şi-l iubea foarte mult pe sfînt; de aceea sfîntul
era foarte temut de arieni. Atunci, unii din episcopii lor s-au învoit, deşi
cu făţărnicie, la dreapta mărturisire, numai şi numai ca să fie plăcuţi împăratului
şi lui Meletie, arhiepiscopul Antiohiei. În acea vreme s-a făcut sinodul local
în Antiohia de către Sfîntul Meletie şi Evsevie al Samosatelor, la care arienii
au mărturisit cuvîntul că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl, precum şi credinţa
cea întărită la sinodul de-a toată lumea în Niceea, însă tot cu făţărnicie,
căci, murind degrab împăratul Iovian, iar după el venind Valens, ereticii iarăşi
s-au întors la a lor credinţă, amăgind şi pe împărat, prin soţia sa Domnica.
Atunci iarăşi Biserica celor dreptcredincioşi se persecuta şi
păstorii ei se izgoneau. Căci petrecînd acel rău credincios împărat Valens în
Antiohia nu puţină vreme şi întărind eresul arian, a izgonit pe preasfinţitul
arhiepiscop Meletie, fiind îndemnat de arieni şi a fost sfîntul în izgonire
pînă la pieirea lui Valens.
După Valens a venit împărat drept credinciosul Graţian. Atunci
ortodocşii arhierei au fost eliberaţi de la surghiunie, prin împărătească poruncă
şi fără de opreală şi-au luat scaunele.
Sfîntul Meletie s-a întors iarăşi în Antiohia, la scaunul său,
a treia oară, iar între credincioşi se făcea dezbinare, pentru cei doi arhierei,
Paulin şi Meletie, unii ţinîndu-se de cel dintîi, iar alţii de celălalt, înstrăinîndu-se
unul de altul. Sfîntul însă punea multă sîrguinţă ca desăvîrşit să facă pace
între dînşii. În acea vreme, drept credinciosul şi de Hristos iubitorul împărat
Graţian a dat împărătească poruncă în toată stăpînirea sa, să se ia biserica
de la arieni şi să se întoarcă dreptcredincioşilor. Cu acea împărătească poruncă
a venit în Antiohia un boier, anume Sapor.
Atunci, Sfîntul Meletie a grăit episcopului Paulin, fiind de
faţă acel boier: "Deoarece şi mie mi-a încredinţat Domnul grija pentru oile
acestea şi tu ţi-ai separat o parte dintr-însele, deşi oile nu se deosebesc
între ele, avînd dreapta credinţă, deci, să unim turma, o! prietene, şi să depărtăm
gîlceava pentru întîietate. De aici încolo vom paşte împreună oile cele cuvîntătoare,
purtînd grija de obşte pentru dînsele. Iar dacă scaunul naşte gîlceavă între
noi, mă voi sîrgui s-o pierd, pentru că voi pune pe prestol dumnezeiasca Evanghelie
şi voi face ca amîndoi să şedem de părţile Evangheliei. De voi sfîrşi eu mai
întîi viaţa vremelnică, vei paşte turma tu, singur, prietene. Iar de se va întîmpla
sfîrşitul tău mai întîi, eu singur, după puterea mea, voi avea grijă de oi".
Acestea cu dragoste le-a spus înainte Sfîntul Meletie, cel mai
blînd dintre toţi. Dar Paulin nu s-a învoit la aceasta. De aceea boierul Sapor
a înştiinţat pe împărat şi, prin poruncă de la dînsul, a luat Biserica Ortodoxă
precum şi celelalte biserici de la arieni şi le-a dat Prea sfinţitului Meletie.
Paulin a rămas păstor numai pe acele oi, pe care de la început le-a deosebit
pentru el.
Luînd Sfîntul Meletie scaunul său, la care a fost ales de la
început cu bunăvoirea tuturor, a cîrmuit bine păstoria sa, în pace şi în linişte,
pînă la fericitul său sfîrşit, neputînd mai mult arienii să se ridice şi să
facă rău Bisericii lui Hristos şi păstorilor celor buni ai ei. Mai ales Sfîntului
Meletie care, prin dreapta credinţă şi prin sfînta sa viaţă, strălucea ca soarele,
luminînd Biserica şi întunericul eresurilor izgonindu-l. Prin a lui povăţuire
şi învăţătură şi prin chipul vieţii celei neprihănite, mulţi din Antiohia au
sporit în fapte bune şi în credinţă şi s-au făcut desăvîrşiţi luminători ai
Bisericii.
Unul ca acesta era Flavian, care, după Meletie, a luat scaunul
lui. Apoi Acachie, care a fost mai pe urmă episcop în Varia, Teodor al Tarsului
şi Elpidie, economul lui Meletie, dar în urmă episcop în Laodicea. Şi, mai ales,
Sfîntul Ioan, care s-a numit apoi Gură de Aur, fiind pus de dînsul în rînduiala
diaconiei şi Vasile, prietenul lui, nu cel din Cezareia, ci altul cu acelaşi
nume şi mai tînăr de ani, născut în Antiohia, de o vîrstă cu Sfîntul Ioan. Aceştia
şi mulţi alţii, povăţuindu-se prin Sfîntul Meletie, împodobeau Biserica lui
Hristos şi o luminau, fiecare la locul lui, fiind ca o făclie în sfeşnic.
În zilele acestui sfînt Meletie, în părţile Siriei, în care
se află şi Antiohia, a început nevoinţa şi Sfîntul Simeon, care mai pe urmă
s-a suit pe stîlp. Dar mai întîi s-a urcat pe un deal înalt şi s-a ferecat cu
un lanţ de fier, precum se scrie în viaţa lui. Auzind de dînsul, Sfîntul Meletie
s-a dus la el şi, văzîndu-l ferecat, i-a zis: "Poate omul şi fără obezi să se
stăpînească pe sine şi nu cu fiare să se lege de un loc, ci cu voia şi înţelegerea".
Cuviosul Simeon, auzind acestea, s-a folosit şi, scoţînd obezile, s-a legat
cu voia sa liberă, ca de bună voie să fie legat pentru Iisus Hristos.
Nu cu mulţi ani mai înainte de sfîrşitul fericitului Meletie,
a împărăţit drept credinciosul Teodosie, care mai înainte era la împăratul Graţian,
voievod cinstit şi vestit pentru vitejia sa, biruind de multe ori cu slavă oştile
barbare. Acela, mai înainte de luarea împărăţiei, a văzut odată în vedenie pe
arhiepiscopul Antiohiei, pe acest sfînt Meletie, pe care nu-l văzuse niciodată
la arătare, ci numai auzise de dînsul. Teodosie l-a văzut stînd aproape de el,
punînd pe dînsul hlamidă şi coroană împărătească. Deşteptîndu-se, a spus această
vedenie unuia dintre casnicii săi şi se mira ce va să fie aceasta. Dar nu după
multe zile s-a împlinit acea vedenie, căci, Graţian împăratul, văzînd că îi
este cu neputinţă să cîrmuiască Răsăritul şi Apusul, pentru depărtare şi pentru
multele năvăliri barbare de pretutindeni, l-a ales părtaş la împărăţie pe voievodul
Teodosie, ca pe un bărbat bun, viteaz şi dreptcredincios. Şi, încredinţîndu-i
lui tot Răsăritul, pe care mai înainte îl stăpînea Valens, împăratul, el s-a
dus la Apus. Teodosie, luînd împărăţia Răsăritului şi biruindu-i pe goţii ce
năvăleau asupra Traciei, a venit la Constantinopol şi dorea să vadă pe Sfîntul
Meletie, pe care îl văzuse în vedenie încoronîndu-l la împărăţie.
În acea vreme prin conglăsuirea sfinţilor părinţi cei mari şi
după învoirea dreptcredincioşilor împăraţi Graţian şi Teodosie, a început a
se aduna al doilea sobor a toată lumea, în Constantinopol; şi erau chemţi la
sinodul acela episcopii din toată lumea, prin scrisori împărăteşti. Deci a venit
şi Preasfinţitul Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, şi a poruncit împăratul boierului
şi casnicilor săi ca nimeni să nu-i arate pe Sfîntul Meletie, pentru că voia
ca singur să-l cunoască, din vedenia în care îi văzuse faţa, şi să ştie mai
cu încredinţare cine este Meletie, bunul şi blîndul arhiereu, care în vis l-a
încoronat la împărăţie. Intrînd episcopi mulţi în palatul împărătesc, iar împăratul
privind către dînşii, îndată a văzut şi a recunoscut pe Sfîntul Meletie, apoi
lăsînd pe toţi la o parte, a alergat la dînsul, ca un fiu preaiubit, să-l vadă
şi, sărutîndu-i mîinile, pieptul, capul, spunea înaintea tuturor că l-a văzut
în vedenie, punînd pe dînsul împărăteasca coroană şi porfiră, apoi făcea sfîntului
cinste mare, mai mult decît celorlalţi arhierei.
În acel sinod, Sfîntul Meletie a mulţumit pe toţi prin semne
ca acestea: neînţelegînd arienii Sfînta Treime şi dreapta credinţă, răzvrătiseră
lumea prin păgîneasca lor învăţătură. Atunci, sculîndu-se Meletie, dumnezeiescul
bărbat, le-a arătat oamenilor care cereau învăţătură de la dînsul trei degete,
în chipul celor trei feţe ale Sfintei Treimi. Apoi, două degete împreunîndu-le
şi pe unul îndoindu-l, a binecuvîntat pe popor şi a ieşit de la dînsul foc ca
fulgerul, apoi vrednicul de laudă a strigat: "Că trei ipostasuri înţelegem,
însă numai despre o fiinţă vorbim". Astfel, pe toţi minunîndu-i, a ruşinat pe
eretici, iar pe cei dreptcredincioşi i-a întărit în credinţa cea dreaptă. Apoi
a întărit chiar în sobor pe Sfîntul Grigorie, cuvîn-tătorul de Dumnezeu, în
scaunul patriarhiei Constantinopolului.
După puţine zile, neisprăvindu-se încă soborul, Meletie, îmbolnăvindu-se,
a adormit întru Domnul, pricinuind multă plîngere împăratului, arhiereilor şi
la tot poporul dreptcredincios, care îl îngropară cu cinste. Mai pe urmă l-au
dus în Antiohia, aşezîndu-l aproape de Sfinţitul mucenic Vavila, pentru apărarea
cetăţii şi spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Care împreună cu Tatăl şi
cu Sfîntul Duh este slăvit în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna februarie
Cuvinte cheie: Sfantul Meletie
Cautare:
Vizualizari: 1506
Id: 1434
Imagine:
Share:
