Tineretul zilelor noastre

Vedeţi, tineretul nostru – şi nu numai al nostru, ci din întreaga lume – este nimicit. Mai cu seamă copiii de intelectuali. Ei au mult timp să îl dedice copiilor lor, și se deprind copiii să facă după voia lor. Ştiu şi eu asta, pentru că am fost copil născut înainte de vreme, subdezvoltat, şi nu am putut mânca – am supt până la trei ani. Nu puteam să mănânc mâncăruri prăjite. Nici în ziua de astăzi nu doresc să beau lapte sau să mănânc ouă. De aceea, însă, părinţii au avut probleme să mă oprească de la dulciuri. Am încetat să mănânc din acestea pe la vârsta de 22-23 de ani, căci depăşisem măsura! Acum pot să mănânc puţin dulce, dar nu mă mai atrage ca înainte. Deci: problema este când fiul vrea asta, vrea aialaltă, şi toate i se fac după voie. Acum am îmbătrânit şi încă mai aştept pe cineva care să-mi facă pe voie. Dar cum se întâmplă asta? Nici regii, nici împăraţii nu fac după cum voiesc. Asta e o problema a copiilor, iar trăsăturile de caracter se formează până la vârsta de cinci ani. Copilul plânge când e lăsat singur, iar părinţii, iubitori faţă de copil, îi fac toate poftele. Câtă vreme copiii sânt mici, şi problemele sânt mici, dar când copiii cresc şi se fac oameni mari, şi problemele se fac mari, căci nu mai pot fi mulţumiţi. A fost aici o doctoriţă din Bitola. Avea un fiu. Bărbatul ei este doctor. Fiul ei s-a înscris la facultate, dar nu vrea să înveţe. A distrus deja trei maşini. Slavă lui Dumnezeu că a rămas viu! Şi acum vrea iarăşi să i se cumpere o maşină nouă. Ea îmi spune: Când vin de la serviciu, văd că se năpusteşte asupra tatălui lui, îl prinde de gât şi îi cere bani! Şi apoi vine la mine şi face la fel! Mă întreba, săraca, ce să facă. Eu i-am zis: Pe nimeni nu puteţi învinui pentru asta, în afară de voi. Un singur fiu aţi avut, i-aţi făcut toate după voia lui când era mic. Acum a crescut, şi nu mai aveţi posibilitatea... Dar el nu vrea să ştie de asta! Vrea numai să i se facă pe plac, căci voi aşa l-aţi deprins. Din pricina asta, copiii noştri vor totul după voia lor. Nu sânt în stare să se îngrijească de viaţa lor, de sine, cu atât mai puţin de alţii! Copiii de intelectuali (şi de la noi, şi din întreaga lume), ai căror părinţi le-au dat totul, care le-au făcut tot ce au dorit, acum nu mai ştiu ce să mai facă – şi se fac satanişti, omule! Au încercat de toate, şi acum slujesc pe faţă Satanei. Mulţi se sinucid. Cumplit, cumplit… Dacă nu sânt în stare să aibă grijă de viaţa lor, cum îi vor ajuta pe alţii? Din această pricină, nu putem să nădăjduim că viitorul va fi mai bun.

(Starețul Tadei, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, pp. 111-112, București, 2010)

Categoria: Articole

Cautare: