Toaca - Auzi cum bat piroane în picioarele și mânurile lui Iisus

Toaca

Era prinsă între doi pruni bistriți, pe partea de către intrarea bărbaților în Biserică, în drept cu casa Vironicăi Monicului, croitoreasa satului. O bucată de scândură de fag, jiluită de badea Valer a Bojii, și legată de crengi cu două capete de funie ca „să nu strâce nici lemnu, nici cântarea lui”. Simplă ca o rugăciune! Asta era toaca. Pe cât era de simplă pe atât de bine se auzea în sat și peste sat, până în hotar: din Dealu Mare, în Borlac și Stini, din Dealu Crecanului, în Bobe și-n Zăpode... Când o auzeau, oamenii se opreau din lucru, își făceau semnul Crucii și ziceau „Doamne ajută!”

Și acuma mi-a rămas în memorie sunetul ei, deodată cu toată copilăria mea. Toaca o bătea sfătu cu cele două ciocane de lemn prinse și ele de crengi. Când sfătu nu era, că se mai nimerea câteodată, o bătea bunicu Diacu. Eram fascinat de sunet, de ritmul care creștea și scădea în intensitate, de la rar la iute, până semăna cu un fir subțire de ață. Tare mult doream și eu, cum doresc toți pruncii din lumea asta să facă și ei ceea ce fac oamenii mari, să învăț să bat toaca. Pentru asta bunicu mi-o agățat un capăt de scândură sub streașina șurii, în care toata ziua băteam cu două găteje de lemn strâmbe la capăt.

Trei feluri de bătăi mi-au rămas și acuma vii în memorie: bătaia clopotelor, bătutul coasei și bătutul toacei. Le știam atât de bine încât distingeam vecinii după felul în care băteau și ascuțeau coasa: „aista-i badea Sămoilă a Țârcului”, „aista-i badea Grăjdan a lu Maștei”, „aista-i Ionașu Cățălului”, „aista-i Liviu Bojii”... Tot așa era și cu clopotele: „amu traje de băgat în beserică”; „aista trage după mort”; „aista-i de vecernie”, „aista, tras într-o dungă, e de pară și foc”; „amu traje de vreme grea, să împrăștie norii”...

Așa le învățam, toate pe rând, ascultând-o pe Măicuța Diecița. Dumnezeu s-o odihnească în pace, că tare mi-o deștis mintea cu tot felul de povești cum numai bunicii știu să le spună.

Într-o zi, era în Joia de dinaintea Paștilor, mergeam amândoi la Biserică, și ne-am oprit să privim Crucea din fața Școlii. Acolo mi-a povestit de Restingnirea lui Iisus, cum L-au prins de lemnul Crucii și i-au bătut mânurile și picioarele cu piroane.

Ca și noi, oamenii se îndreptau spre Biserică, la rugăciune. Se auzea toaca peste sat: bătăi grave repetate, surde:

-Auzi, îmi zicea bunica, cum bat piroanele în picioarele și mânurile lui Iisus? Tăt pacatul omului e piron în Crucea lui Iisus.

-Da ce-i acela păcat, măicuță?

-Dacă nu zici Îngerașul când te scoli din pat și când te culci e păcat; dacă felelești și nu-i asculți pe părinți îi păcat; dacă treci pe lângă un om și nu dai binețe îi păcat; dacă sudui îi păcat, dacă... Și s-a oprit aici cu lista păcatelor, nu că nu ar fi și altele, dar a ținut să adauge: „Dacă ne ferim de păcate, Îl ferim și pe Iisus de piroane!”

Acolo, în fața Crucii, Măicuța Diecița mi-a lămurit simplu de ce și pentru ce bate toaca.

Ion Onuc Nemeș

Categoria: Articole

Cautare: