„Toata suflarea”– cantarea ce uneste cerul si pamantul

Slujba Utreniei, sau slujba cea de dimineață, este cea mai bogată dintre laudele bisericești, datorită conținutului său vast de imne, psalmi și cântări de preamărire a lui Dumnezeu Cel Preaînalt, îmbinând armonios pe cele de proveniență vetero-testamentară cu cele de inspirație nouă, pur creștină, alcătuite de Sfânta Biserică întru slăvirea Întrupării, Patimilor și Învierii Domnului.

Din poezia imnografică cuprinsă în rânduiala generală a Utreniei, o cântare cu adevărat specială este „Toată suflarea”, datorită conținutului său, format din Psalmii 148 și 150, în care toată ființa cea de sus împreună cu cea de pe pământ este chemată să laude pe Creatorul a toate, îngerii și oamenii deopotrivă, într-un glas, aducându-I slăvire și preamărire.

Sunt invocați spre lăudarea Dumnezeului Ceresc atât ființele vii, îngerii cei din ceruri, oamenii din sânurile tuturor popoarelor lumii, cei săraci și cei bogați, împărații și slujitorii, tinerii și bătrânii, fiarele pământului, târâtoarele și păsările cele din înălțimi, cât și lucrurile Mâinilor Sale din Creație, cele de pe pământ, adică munții, dealurile și întreaga natură, și cele din Univers, adică aștrii cerești, soarele, luna și stelele, toate „să laude numele Domnului că El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-au zidit” (Psalmul 148, 5).

Faptul că întreg pământul și cele dintru el, dar și aștrii cerești, dau ascultare cuvântului lui Dumnezeu și sunt în relație strânsă cu Creatorul lor, este adeverit în timpul Răstignirii Mântuitorului Hristos când, după cum limpede relatează Sfânta Scriptură, pământul s-a cutremurat de durere („Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat” – Matei 27, 51), iar soarele, nesuportând să-L vadă pe Stăpânul mort, și-a întors fața sa, lăsând lumea în beznă.

Cu adevărat, prin comuniunea creată între cele cerești și cele lumești, în duhul slăvirii lui Dumnezeu, cântarea „Toată suflarea” este prin excelență cea care unește cerul și pământul într-o singură Biserică, drept măritoare, în care îngerii și oamenii cântă împreună Domnului tuturor. De asemenea, unirea dintre toate cele create întru slava lui Dumnezeu este consecinţa teologică a unirii firii dumnezeieşti cu firea omenească creată pentru veşnicie, în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, care cuprinde şi asumă în sine întregul univers, unindu-l cu Dumnezeu.

Categoria: Liturgica

Cautare: