Toti au urechi, dar nu toti au urechi de auzit

Trupul are auz, iar sufletul are şi el auzul său. Nu orice trup are auzul ascuţit. Nici orice suflet. Dumnezeu spune sufletului: nu ucide, nu fura, nu preacurvi, fereşte-te de rău şi fă binele, şi celelalte. Iar sufletul al cărui auz este fin, aude şi îl ascultă pe Dumnezeu care vorbeşte şi face ceea ce Acesta îi porunceşte. Nu este posibil, cu adevărat nu este posibil ca sufletul să nu asculte de Dumnezeu şi să nu facă ceea ce El porunceşte, dacă are urechile sale deschise. Omul ascultă de împăratul pământesc şi de căpeteniile lui şi face ceea ce acesta prunceşte. Deci, de Dumnezeu care-i vorbeşte, nu va asculta oare sufletul dacă are auzul bun? Desigur că da! Cu toată râvna şi dulceaţa ascultă şi-I răspunde: „Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea” (Psalm 107:2).

Dreptul patriarh Avraam, căruia Dumnezeu i-a grăit, a avut un fin auz al sufletului: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu”, şi celelalte. „Deci a plecat Avram, cum îi zisese Domnul” (Fac. 12:1, 4). Toţi cei cărora le-a grăit Hristos au avut urechile bine deschise: „Veniţi după Mine şi au mers după El” (Matei 4:19-22). Orice suflet care se străduieşte cu râvnă să împlinească poruncile lui Dumnezeu are auzul sănătos. Nu în zadar spune Domnul Hristos în Evanghelie: „Cel ce are urechi de auzit, să audă” (Luca 8:8, 15).

Toţi au urechi, dar nu toţi au urechi de auzit. Prin urechi de auzit se înţelege să ai urechile sufletului deschise.

Nu ne aduc nici un folos urechile trupeşti dacă urechile sufletului sunt închise. Trupul este surd dacă urechile lui sunt închise. Cel surd trupeşte nu aude ceea ce alt om îi grăieşte, îi porunceşte şi îi făgăduieşte, pentru că nu poate auzi. Tot aşa şi cel surd duhovniceşte - adică cel al cărui auz al sufletului este închis - nu aude ceea ce Dumnezeu îi grăieşte, îi porunceşte şi îi făgăduieşte. Cum poate auzi dacă nu are auzul bun? Tot cel desfrânat şi preadesfrânat, tot cel răpitor, tâlhar, tot cel ce ia mită, tot cel iubitor de argint, iubitor de plăceri, într-un cuvânt - tot cel nelegiuit are urechile sufleteşti închise pentru că este surd cu duhul. Câţi asemenea oameni aud cuvântul dumnezeiesc, dar nu ascultă de Dumnezeu şi nu se îndreaptă? Ei ascultă, dar nu aud. Aud cu urechile trupeşti, dar nu aud cu cele duhovniceşti. Şi cum ar putea să audă atâta timp cât urechile lor sunt închise?

Câţi oameni nu aud cuvântul lui Hristos: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11:28), dar nu vor să vină la Hristos şi să aibă pace? Se agaţă de lume ca de o scumpă comoară, chiar dacă le aduce nelinişte şi îi duce la pierzanie. Aceasta este surzenia duhovnicească! „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”, spune Domnul Hristos (Apoc. 3:20). Adevărat şi nemincinos este acest cuvânt! Iisus cel Milosârd pentru toţi Şi-a vărsat Sângele Său, pe toţi vrea să-i mântuiască, pe toţi şi pe fiecare în parte îi cercetează, stă înaintea casei fiecărui suflet şi bate la uşă, vrea să intre să pregătească cina cea mai dulce. Dar sufletul surd nu aude acest glas preadulce. Ce suflet nu ar deschide uşa casei sale şi nu ar primi cu bună plăcere şi cu bucurie un atât de scump, de drag, de râvnit Oaspete, dacă ar auzi glasul Lui? Acest Oaspete nu are nevoie de hrana şi de băutura noastră. El însuşi aşază masa Sa şi ne îndulceşte cu hrana Sa cerească şi cu băutura Sa cea dulce.

(Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, pp. 84-85)

Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: