A doua treaptă în convertirea Apostolilor a fost Învierea. Acum încep Apostolii să se reculeagă. Acum li se deschide mintea să înţeleagă Scripturile şi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. Sufletul lor intră acum într-o conştientă prefacere. De abia acum începe să li se deschidă ochii şi se priceapă ce înseamnă să fii martorul Domnului şi apostolul Evangheliei. Dar nici acum convertirea nu este deplină. Mai lipsea puterea de sus, focul sacru al entuziasmului nebiruit, care să-i consacre şi să-i purifice. Desăvârşirea convertirii o face Duhul Sfânt, prin flacăra şi puterea limbilor de foc. Aceasta este a treia şi cea din urmă treaptă în procesul de convertirea lentă a sfinţilor Apostoli. Duhul adevărului luminează slugile Domnului şi din Ierusalim, Iudeia şi Samaria, până în Babilon, India, Alexandria, Atena şi Roma şi mai departe, până la marginile pământului, s-au auzit graiurile lor. Toate le-au lăsat şi au slujit cu credinţă şi cu iubire pe Stăpânul şi Domnul lor, îndurând până la mucenicie toate prigoanele şi nevoile, pentru trimful Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. "Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos ?... Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterile înălţimii, nici iadul, nici o altă făptură nu poate să ne despărţească de dragostea lui Dumnezeu, care este în Iisus Hristos Domnul nostru"(Rom. 8, 35-39).
(Preot Ilarion V. Felea, Convertirea creştină, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1935, pg. 18-19)
Categoria: Articole
Cautare:
Treapta a doua si a treia a intoarcerii la Dumnezeu
Vizualizari: 659
Id: 21442
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.