Trezvia

Cel ce păzeşte pe drumul trezviei nu trebuie să se încreadă doar în inima lui. Trebuie să adapteze mişcările inimii şi întreaga lui viaţă după legea lui Dumnezeu şi după trăirea practică a nevoitorilor care au umblat pe acelaşi drum. Astfel va putea mai uşor, pe de o parte, să se elibereze de cel viclean, iar, pe de altă parte, să vadă mai limpede adevărul.

Mintea celui care se îndeletniceşte cu trezvia este ca paznicul în gardă sau ca straja veghetoare în interiorul Ierusalimului. De la înălţimea contemplării dumnezeieşti unde stă, vede cu privire clară puterile potrivnice care-l înconjoară şi care-i războiesc sufletul. Şi spre vrăjmaşii mei a privit ochiul meu (Psalm 53, 7).

Din ochi nu-i scapă diavolul, care umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Nu-i scapă nici aceia care au încordat arcul, gătit-au săgeţi în tolbă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepţi la inimă (Psalm 10, 2).

După învăţătura Părinţilor Bisericeşti, lângă orice om stau doi îngeri – unul bun şi altul rău. Îngerul cel bun este liniştit, smerit şi tăcut. Când vine în inima omului, discută cu el despre adevăr, curăţie, folos, blândeţe, despre tot lucrul bun, despre orice virtute. Când simţi asta în inima ta, este evident că împreună cu tine se află îngerul lui Dumnezeu. Duhul cel viclean este amar, nemilos şi tulburător. Când îţi va pătrunde în inimă, o să-ţi dai seama după lucrările lui.

(Un serafim printre oameni, Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 320-321)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Trezvia

Vizualizari: 1065

Id: 13132

Imagine:

Share: